Proiect deosebit realizat de o echipă de profesionişti cu drag de sport şi sănătate, Haltere Club Timişoara. Care vă invită, pe gratis, la mişcare. În primul rând, pentru sănătate!
Haltere Club Timișoara, în calitate de organizator, finanțat de Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului ‘Orașul în mișcare’ și a proiectului ‘În mișcare pentru comunitate’, ediția a II-a, oferă sportivilor, dar și amatorilor de sport, acces gratuit în sala de antrenament, între 20-21 septembrie, în intervalul orar 18:00-20:00.
Acțiunea porților deschise este importantă pentru comunitatea celor care ridică greutăți, dar și a celor care fac mișcare.
„Astfel, dorim să atragem oamenii din comunitatea locală, zona Dacia/Circumvalațiunii, spre mișcare, spre sport, ca mod de viață sănătos. Toți cei prezenți vor fi asistați de antrenori profesioniști, vor avea ocazia să se familiarizeze cu o sală de haltere, antrenându-se printre sportivi medaliați, dar și amatori. Sunt așteptați participanți de toate vârstele, de la copii școlari la seniori”, transmit organizatorii.
În plus, în lunile octombrie și noiembrie, în zilele de luni, miercuri și vineri, începând cu orele 17-18, toți copiii cu vârsta de până la 12 ani au acces gratuit la ora de pregătire multilateral.
Accentul se va pune pe învățarea unor exerciții de bază, pentru inițierea și dezvoltarea multilaterală a participanților.
Comentarii prin facebook