Începe Sunscape Festival, un eveniment unic ce promovează cultura și arta în lumina razelor solare

Sunscape Festival își propune să crească nivelul de conștientizare al publicului privind Soarele și sistemul nostru solar, Calea Lactee, într-un limbaj artistic și accesibil, dezvoltând sentimentul de apartenență la o comunitate și spiritul civic. Soarele și protecția mediului reprezintă tema picturilor murale realizate de Alexei Luca și Șevaletul Anei la Giarmata, în perioada 5 septembrie – 20 septembrie 2024.

În 20 septembrie 2024, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, publicul doritor de experiențe inedite este invitat să exploreze Soarele printr-un telescop cu filtru special.

Apoi îl vor saluta, prin mișcare, îl vor observa în lumea plantelor în cadrul atelierelor de plante, de confecționare a hârtiei din plante și semințe din flora spontană a județului Timiș, de caligrafie și demonstrații de prim-ajutor și mandale. Și își vor exprima artistic experiența prin pictură, olărit și dans.

Tineri artiști din Bulgaria, Ungaria și România vor realiza o activitate de tip Flashmob de dansuri și un spectacol de dans. Fluidian (https://fluidian.ro/) și Manuela Marchiș vor exprima peisajul sonor al Soarelui într-un concert, iar Livia Mateiaș va realiza live o pictură solară.

În 21 septembrie 2024, la Giarmata, publicul este invitat să experimenteze Soarele printr-un telescop, prin intermediul atelierelor de pictură, olărit, caligrafie, al măsurilor de prim-ajutor, susținute de voluntarii de la Crucea Roșie Filiala Timiș și al prelegerilor despre Soare și sistemul solar și poluarea prin lumină.

Povestrea de dragoste dintre Soare și Lună va fi exprimată artistic de spectacolul de teatru pirotehnic susținut de Amor Flammis.

Pasionații de astronomie și experiențe științifice cu lumina sunt invitați în perioada 23 septembrie – 1 octombrie 2024 sunt invitați la sesiunile de vizitare ale Planetarium-ului și Experimentarium-ului din Timișoara.

Întreaga perioadă de desfășurare a festivalului se întinde, așadar, de pe 5 septembrie până pe 1 octombrie, și se va desfășura în mai multe locații minunate, atât din municipiul Timișoara, cât și din comuna Giarmata, acolo unde comunitatea va avea parte de experiențe culturale deosebite, activități interactive și demonstrații artistice unice.

Astfel, principalele locații de desfășurare al evenimentelor din cadrul Sunscape Festival le reprezintă Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, Planetarium și Experimentarium din cadrul Facultății de Fizică din Timișoara și Parcul Sportivilor din Giarmata.

Festivalul Sunscape dorește să ducă mai departe tradiția începută anul trecut de Galactic Tick Festival, eveniment primit cu mare succes la acea vreme, și readuce în atenția publicului bucuria de cunoaștere sub îndrumarea energiilor universale, la lumina razelor solare.

În acest sens, organizatorii declară că: „Proiectul exprimă metaforic ideea de a ‘lumina’ orașul la nesfârșit prin oamenii minunați din Timișoara și împrejurimi cu care am construit Galactic Tick Festival în anul Timișoarei Capitale Culturale Europene, în 2023.”

În acest context, Sunscape Festival, își așează pe umeri, ca un zâmbet croit în lumină, mantia fluorescentă a evenimentelor culturale și propune publicului o călătorie în care sufletul și mintea devin aripile cu care ființa își răsfață zborul.

Programul evenimentelor din cadrul Sunscape Festival, 20 septembrie – 1 octombrie:

20 Septembrie | Muzeul Satului Bănățean, Timișoara:
– Ora 11.00: Atelier de mandale din plante.
– Ora 13.00: Vernisaj al Cercului de pictură Șevaletul Anei și Expoziție de sculptură solară.
– Ora 14.00: Atelier de pictură, explorarea soarelui prin telescop și prin mișcare, demonstrații de prim ajutor cu Crucea Roșie Timiș, atelier de hârtie manuală, atelier de caligrafie, atelier de olărit, atelier de plante, atelier de cioplit motive solare.
– Ora 17.00: Spectacol de dans modern, flasmob de dansuri solare și demonstrații de Kangoo Jumps Kids.
– Ora 20.00: Concert Manuela Marchis & Fluidian și performance de pictură cu Livia Mateiaș.
21 Septembrie | Parcul Sportivilor, Giarmata:
– Ora 14.00: Vernisaj pictură murală.
– Ora 15.00: Ateliere de pictură, explorarea soarelui prin telescop și mișcare, demonstrații de prim ajutor cu Crucea Roșie Timiș, atelier de hârtie manuală, atelier de caligrafie, atelier de olărit.
– Ora 16.00: Demonstrații de Kangoo Jumps Kids.
– Ora 17.00: Prelegeri despre Soare și sistemul solar și poluarea prin lumină.
– Ora 21.00: Spectacol pirotehnic ”Eclipsis Solis” al trupei Amor Flammis .

20 – 29 septembrie 2024: Expoziția de pictură, realizată de Șevaletul Anei| Muzeul Satului Bănățean din Timișoara
Expoziția de pictură realizată de cercul de pictură de la Șevaletul Anei este meșteșugită cu drag de sufletul și inima copiilor care au urmărit soarele în lumea plantelor și au pictat pe hârtie, confecționată manual din plante din flora spontană a județului Timiș. Bucuria și frumusețea vieții sunt surprise prin forme și culori asemeni soarelui blând și luminos.
Intervalul orar de vizitare este următorul:
Miercuri: 10:00-18:00
Joi: 10:00-18:00
Vineri: 10:00-18:00
Sâmbătă: 10:00-18:00
Duminică: 12:00-20:00

23 Septembrie – 1 Octombrie | Planetarium & Experimentarium, Timișoara:
– O serie de sesiuni de vizitare a Planetarium-ului și Experimentarium-ului din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Astfel că, în perioada 5 septembrie – 1 octombrie, publicul este invitat să celebreze o experiență unică și să se lase purtat pe brațele cunoașterii către o lume a infinitei bucurii.

Accesul la evenimentele desfășurate în cadrul Sunscape Festival este gratuit și se face pe bază de formular, în funcție de activitatea pentru care optați să participați. Toate formularele pentru evenimente sunt disponibile aici: https://linktr.ee/sunscapef

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.