Toamna vrajbei lor. Cum se îndârjeşte PNL să calce în toate străchinele puse în drum

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Cică se duce naibii prea mărita stabilitate a preşedintelui Klaus Iohannis. Culmea, chiar din cauza preşedintelui, pe neaoşul principiu „el a făcut-o, el o omoară”. Bunătatea asta de stabilitate, demnă urmaşă a „interesului naţional” al Generalului „Izmană”, a fost invenţia şi totodată pretextul lui Iohannis şi al PNL de-a intra în cârdăşie cu ceea ce cu puţin timp înainte era „Ciuma roşie”.

Se întâmpla în toamna lui 2021, la un an şi jumătate după ce Iohannis spunea: ”Pe scurt, PSD-ul pentru România a fost și este o catastrofă. Fără PSD, România ar fi fost în rând cu celelalte țări europene.” sau ”României i-ar fi fost mult mai bine fără PSD. Acest partid a ţinut România în loc şi a inhibat dezvoltarea României şi acum suntem în situaţii nemaivăzute” sau “România riscă să fie distrusă de PSD. PSD, cu orice alt chip va apărea în fața oamenilor, rămâne un pericol pentru România”. Pentru a se înhăita cu “pericolul pentru România”, Iohannis şi PNL i-au azvârlit din guvern pe USR-işti, cei care în naivitatea lor credeau că buna guvenare înseamnă iniţierea unor reforme într-un stat  anchilozat care avea mare nevoie de aşa ceva. Plus că USR-iştii nu s-au dus în pelerinaj la Mănăstirea Secu, aşa cum orice lider responsabil al vechilor partide se simţea obligat s-o facă.

După aproape trei ani Nicolae Ciucă şi PNL spun că s-au supărat iremediabil pe cei din PSD. Tresărirea de orgoliu a PNL-iştilor nu vine însă fiindcă s-ar fi contrat cu PSD pe cine ştie ce filozofii fiscale menite să mai atenueze cel mai mare deficit din Europa. Nu s-au luat nici din viziuni diferite privind un program de reformă administrativă, absolut necesară. Supărarea nu s-a întâmplat nici din cauza unor ciocniri dintre abordările liberale şi social-democrate privind dezvoltarea ţării, între urmaşii (sic) lui John Stuarat Mill şi cei ai lui Pierre Proudhon. Supărarea nu vine nici de la perspective diferite privind educaţia, sănătatea sau justiţia, trei domenii intrate în faliment. Şi tot atâtea motive care-i fac pe români să fugă din ţară rupând pământul. În fine, PNL-iştii nu s-au răzvrătit că alianţa lor pentru stabilitate cu PSD-iştii s-a transformat într-o mezalianţă, şi asta folosind un eufemism, că altfel aş spune o relaţie între stăpân şi slugă. Prin extensie PNL a ajuns „slugă la doi stăpîni”, dacă îl pomenim şi pe Iohannis.

Miza vrajbei lor este mai mult decât ridicolă, respectiv opoziţia PSD-ului de-a da o lege pentru un singur om, astfel încât Klaus Iohannis să-şi mute sinecura de la Palatul Cotroceni la Palatul Parlamentului. PNL insistă astfel cu erorile neforţate, insistă să se facă tot mai mic, tot mai neputinciuos, tot mai irelevant. În loc să desfacă şampaniile fiindcă PSD-ul le dezleagă un pietroi de picioare, ei fac scandal. Un scandal public absolut penibil care se va materializa în multe procente în minus pentru partid şi candidatul Nicu Ciucă.

În scandalul declanşat de PNL nu-i vorba de dat „foc la ţară” aşa cum spune Alfred Simonis. Norocul nostru este că ţara ar putea merge chiar şi fără guvern. Sau mai corect spus ţara se încăpăţânează să meargă înainte în pofida unei guvernări care tot încearcă să o îngroape. Formele fără fond ale secolului XIX s-au transformat în fond fără forme. Nu se întâmplă absolut nimic rău dacă PNL iese de la guvernare. Răul a fost făcut deja. PNL şi PSD nu doar că s-au zbătut să facă din România o „ţară eşuată”, ca să citez din clasic, dar au implementat ca sistem de guvernare un fel de melanj între kakistocraţie şi cleptocraţie.

Altfel, răzvrătirea PNL-iştilor vine prea târziu, dincolo de faptul că motivul e penibil. În ultimii ani, baza PNL a fost acaparată de PSD. Nu ştiu exact cum e în alte judeţe, dar cel puţin în Timiş PNL-iştii nu ies din cuvântul lui Simonis. Şi vorbim de un judeţ, veche redută liberală. (Nu trebuie confundat PNL-ismul cu liberalismul). Pe de altă parte, norocul PNL-ului este că PSD nu are încă niciun interes ca acest ultim partid istoric să plece după „fratele” său PNŢCD. Încă…

 

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

drumul spre haos e pavat cu liberalism bine făcut a spus: (septembrie 26th, 2024 at 08:39 )

fără STS ăștia nu trec pragul pentru parlament.
În Timiș, situația e simplă: dacă vrea jupanul Simonis, într-o săptămână PNL rămâne fără primari. Prin liberalism din ăsta nemțesc, făcut cu imens dispreț față de români și România, ne integrăm în comunitatea statelor mafiot-organizate din Balcani. Chiar, a făcut cineva o analiză a „iubirii de țară” a lui Iohannis??? Sunteți siguri c-a pus mâna pe biblie când a jurat? Și dac-a pus, puteți pune pariu că individul are vreun Dumnezeu, altul decât parvenirea și luxul?

Daniel a spus: (septembrie 26th, 2024 at 10:49 )

Se pare că politicienii din toate partidele nu mai au pic de rușine pentru că știu că majoritatea alegătorilor nu dau un vot bazat pe principii ci pe sentimentalisme generate prin diverse petarde de presă sau în mod clasic prin mită electorală. Astfel se explică persoanele indezirabile sunt trecute pe listele electorale în poziții eligibile uneori chiar pe primul loc. Acest fapt face ca lista respectivă să nu poată fi votată de persoane integre sau cu un anumit grad de inteligență ci doar de profitori și anturajul lor explicand astfel absența de la urne a unei jumătăți din electorat. Din păcate pentru aceștia niciun partid nu a reușit să îi convingă să își exercite acest drept democratic dar nici ei nu au dat dovadă de inițiativă pentru a intra în joc și a da peste cap calculele politicienilor. Astfel că situația actuală este o consecință convenabilă pentru politicieni care le permite multe fără urmări prea costisitoare.

antiVrajeāla a spus: (septembrie 26th, 2024 at 12:22 )

Am sa votez PPR. De ce? Pai… de ce nu?
Si Razvan Constantinescu presedinte.

Strategii cu „raul cel mai mic”, „sansele cele mai mari”, „da, dar ne-au si dat” si altele de genul se vede la ce au dus si cum accelereaza in directia gresita.

PS: pentru ca sunt satul de
#idiocracy🤪

Zdreanță a spus: (septembrie 26th, 2024 at 12:52 )

Pnl nu mai există.Scăderea în sondaje datorită imposturii prezidențiale respectiv a liderilor lipsiți de personalitate a dus la creșterea nemulțumirii electoratului față de clasa politică.Luxul și opulenta prezidențială au arătat imaginea de ansamblu a clasei politice din România.România educată pas cu pas nu a fost decât o propagandă de joasă speță a celor care au profitat de pe urma ei cu un impact dezastruos asupra societății.Pnl și PSD au creat o țară a lor ,cu speciali,cu amante ,cu lideri anchetați pentru diferite fapte de corupție și care din păcate nu mai poate fi dezintegrată și redată poporului prin metode democratice.PNLși PSD au avut parte de un președinte perfect (al lor)iar poporul român a simțit acest lucru în perioada ultimului mandat marca Klaus.Democrația a fost călcată în picioare de Petrov și Klaus cu scopul de a da putere pestrițaților de prin pnl,psd și mai ales pdl care prin tot felul de metode,,democratice”au călcat votul românilor în picioare.

Dudele_sunt_deliciu a spus: (septembrie 26th, 2024 at 15:19 )

Fiecare e liber sa voteze. Stiu manageri de multinatinala care voteaza cu Simion sau sefute care voteaza cu Sosoaca… pe astia ii inteleg, dar NU pot sa inteleg cat de retard poate cineva sa fie sa voteze cu Ciuca? Ala nu e in stare sa lege 2 propozitii fara sa se balbaie…

antiVrajeāla a spus: (septembrie 26th, 2024 at 15:31 )

@Zdreanta, votul romanilor a fost calcat in picioare SI de cei care l-au tinut pe Petrov in functie impotriva rezultatului referendumului de demitere. „Noaptea ca hotii” a aparut o… Erata🤪
Cat despre calcatul votului in picioare de catre 6-Case, pai romanii l-au votat stiind de matrapazlacurile imobiliare ale FDGR ca succesoare a unei organizatii fasciste interzise international si terminand cu cele personale, de inchirierea ulterioara a imobilului dobandit ilegal unei banci austriece condamnata pentru clauze abuzive, de prietenia si invartelile cu austriecii de la Schweighofer, de marea prietenie cu austriacul care vinde BMW-uri si castiga „ca prin minune” contracte cu politia… Nu degeaba a fost decorat de statul austriac, offshore. Pardon, „ofcourse” voiam sa scriu🤪 Asa ca romanii ar fi cazul sa-si mai si asume tampeniile facute si sa nu mai puna botul la vrajeli de doi lei cu Romania Normala, Educata si alte lozinci puerile. Dupa salvarea lui Petrov ar trebui sa fie clar ca Romania e vazuta ca o prada si ca dezbinarea e folosita ca instrument. Iar discursul Dancilei in parlamentul european probabil a iritat pe multi, intelegi ce vreau sa spun adica cum a ajuns Ciolacu mare si tare si primit la guvernare? Offshore ca intelegi. Pardon, ofcourse, tot gresesc la engleza asta🤪 Schmenghen fericit iti doresc!

#idiocracy🤪

Zdreanță a spus: (septembrie 26th, 2024 at 16:29 )

antivrăjeală se pare că românii nu au învățat mai nimic sau poate au fost modelați pentru astfel de experimente politice.Urmează încă unul și suntem cu toții europeni🙃.

Daniel a spus: (septembrie 26th, 2024 at 16:47 )

@Dudele_sunt_deliciu
Cu siguranță că @antiVrăjeală îți poate răspunde la intre bare.

antiVrajeāla a spus: (septembrie 26th, 2024 at 17:31 )

@Zdreanta daca nu cumva vom fi laolata cu oiropenii … ☢️, conform cu noua doctrina in domeniu a Rusiei dat fiind ca psihopatii care conduc vestul nu pricep ca-l conduc spre mama lui 👿. Vorbeste cineva de PACE? Nu, ca „war is peace” dupa „mintea” astora.

si cum „ignorance is strength”…:

#🤪

Wanda89 a spus: (septembrie 26th, 2024 at 19:45 )

Cel mai mare vector PNL-UVT ne spune că el n-are treabă cu Coldea etc. Bravo mare!
https://youtu.be/YnXXAG84mAQ?si=w2kyuGmYNtsD-Vpa

Jack a spus: (septembrie 26th, 2024 at 20:54 )

Voi vota Aur. Pnl=Psd=mafia

k.l. a spus: (septembrie 27th, 2024 at 07:33 )

Nu e vorba neapărat de călcat în străchini (numai), e ceva mai profund și de efect prelung. În primul rând, serviciile + grupurile atașate lor se **** pe un partid și nu pe oricare, ci pe cel care, se presupunea, ar fi fost cel mai compatibil cu deschiderea spre Vest. În al doilea rând, este vorba de a extirpa curajul din viața politică, fără de care nu mai putem vorbi de identitate națională, viață socială sănătoasă și nici de viitor. Un PNL de plastilină este ca un animal cu coloana frântă. În al treilea rând, prin aducerea la conducerea partidului a unor clovni, semidocți, analfabeți funcțional-diplomatic și politic, se afirmă cei din umbră (rămânând în umbră) și se transmite un șoc de frică și lipsă de speranță în populație.
De câte ori apar la televiziuni Ciucă, Rareș sau Iohannis (dar și Iohannis), parcă auzim o amenințare scrâșnită printre dinți, urmată de un râs sardonic: „Nu ăștia vă conduc, ci noi. Aveți grijă să nu ne deranjați!” Asta e stabilitatea de care vorbesc ei, pentru că altfel, ce stabilitate să-ți dorești în cea mai înapoiată țară din UE, cu absorbție zero în 2024? Când ești în budă, stabilitatea nu este o alegere avantajoasă (este, dar pentru ăia care te-au băgat în budă).

Dudele_sunt_deliciu a spus: (septembrie 27th, 2024 at 08:40 )

@Daniel sincer sunt tare curios cati idioti din Timis il vot vota pe Ciuca. Poate sunt subiectiv, dar cred ca nivelul unui astfel de votant e mai jos decat nivelul vo(n)tantilor sosocari.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.