Cică se duce naibii prea mărita stabilitate a preşedintelui Klaus Iohannis. Culmea, chiar din cauza preşedintelui, pe neaoşul principiu „el a făcut-o, el o omoară”. Bunătatea asta de stabilitate, demnă urmaşă a „interesului naţional” al Generalului „Izmană”, a fost invenţia şi totodată pretextul lui Iohannis şi al PNL de-a intra în cârdăşie cu ceea ce cu puţin timp înainte era „Ciuma roşie”.
Se întâmpla în toamna lui 2021, la un an şi jumătate după ce Iohannis spunea: ”Pe scurt, PSD-ul pentru România a fost și este o catastrofă. Fără PSD, România ar fi fost în rând cu celelalte țări europene.” sau ”României i-ar fi fost mult mai bine fără PSD. Acest partid a ţinut România în loc şi a inhibat dezvoltarea României şi acum suntem în situaţii nemaivăzute” sau “România riscă să fie distrusă de PSD. PSD, cu orice alt chip va apărea în fața oamenilor, rămâne un pericol pentru România”. Pentru a se înhăita cu “pericolul pentru România”, Iohannis şi PNL i-au azvârlit din guvern pe USR-işti, cei care în naivitatea lor credeau că buna guvenare înseamnă iniţierea unor reforme într-un stat anchilozat care avea mare nevoie de aşa ceva. Plus că USR-iştii nu s-au dus în pelerinaj la Mănăstirea Secu, aşa cum orice lider responsabil al vechilor partide se simţea obligat s-o facă.
După aproape trei ani Nicolae Ciucă şi PNL spun că s-au supărat iremediabil pe cei din PSD. Tresărirea de orgoliu a PNL-iştilor nu vine însă fiindcă s-ar fi contrat cu PSD pe cine ştie ce filozofii fiscale menite să mai atenueze cel mai mare deficit din Europa. Nu s-au luat nici din viziuni diferite privind un program de reformă administrativă, absolut necesară. Supărarea nu s-a întâmplat nici din cauza unor ciocniri dintre abordările liberale şi social-democrate privind dezvoltarea ţării, între urmaşii (sic) lui John Stuarat Mill şi cei ai lui Pierre Proudhon. Supărarea nu vine nici de la perspective diferite privind educaţia, sănătatea sau justiţia, trei domenii intrate în faliment. Şi tot atâtea motive care-i fac pe români să fugă din ţară rupând pământul. În fine, PNL-iştii nu s-au răzvrătit că alianţa lor pentru stabilitate cu PSD-iştii s-a transformat într-o mezalianţă, şi asta folosind un eufemism, că altfel aş spune o relaţie între stăpân şi slugă. Prin extensie PNL a ajuns „slugă la doi stăpîni”, dacă îl pomenim şi pe Iohannis.
Miza vrajbei lor este mai mult decât ridicolă, respectiv opoziţia PSD-ului de-a da o lege pentru un singur om, astfel încât Klaus Iohannis să-şi mute sinecura de la Palatul Cotroceni la Palatul Parlamentului. PNL insistă astfel cu erorile neforţate, insistă să se facă tot mai mic, tot mai neputinciuos, tot mai irelevant. În loc să desfacă şampaniile fiindcă PSD-ul le dezleagă un pietroi de picioare, ei fac scandal. Un scandal public absolut penibil care se va materializa în multe procente în minus pentru partid şi candidatul Nicu Ciucă.
În scandalul declanşat de PNL nu-i vorba de dat „foc la ţară” aşa cum spune Alfred Simonis. Norocul nostru este că ţara ar putea merge chiar şi fără guvern. Sau mai corect spus ţara se încăpăţânează să meargă înainte în pofida unei guvernări care tot încearcă să o îngroape. Formele fără fond ale secolului XIX s-au transformat în fond fără forme. Nu se întâmplă absolut nimic rău dacă PNL iese de la guvernare. Răul a fost făcut deja. PNL şi PSD nu doar că s-au zbătut să facă din România o „ţară eşuată”, ca să citez din clasic, dar au implementat ca sistem de guvernare un fel de melanj între kakistocraţie şi cleptocraţie.
Altfel, răzvrătirea PNL-iştilor vine prea târziu, dincolo de faptul că motivul e penibil. În ultimii ani, baza PNL a fost acaparată de PSD. Nu ştiu exact cum e în alte judeţe, dar cel puţin în Timiş PNL-iştii nu ies din cuvântul lui Simonis. Şi vorbim de un judeţ, veche redută liberală. (Nu trebuie confundat PNL-ismul cu liberalismul). Pe de altă parte, norocul PNL-ului este că PSD nu are încă niciun interes ca acest ultim partid istoric să plece după „fratele” său PNŢCD. Încă…
Comentarii prin facebook