Alfred Simonis, atac la PNL, dar vizat e Alin Popoviciu, pentru situaţia din Sânnicolau Mare: Din interese politice blochează dezvoltarea oraşului

Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonois, i-a atacat dur pe liderii PNL Timiş, pentru situaţia din Sânnicolau Mare. În cel mai vestic oraş din România nu se poate constitui noul Consiliu Local, fiindcă PNL a exclus din partid, implicit nu a validat mandatele a şase consilieri locali. În spatele acestei „afaceri” se află vicepreşedintele CJ Timiş, Alin Popoviciu.

Prima vizită în judeţ a noului preşedinte al Consiliului Judeţean, Alfred Simonis, a avut loc la Sânnicolau Mare, acolo unde există o situaţie absurdă. Astfel, PNL Timiş nu a validat mandatele a şase consilieri locali din totalul de opt pe care i-a obţinut la alegerile din vară. Aceştia au fost “pedepsiţi” fiind consideraţi apropiaţi ai primarului Dănuţ Groza, la rândul lui exclus din partid, situaţia ajungând în justiţie. Constituirea noului Consiliu Local trebuia să aibă loc azi, 15 noiembrie, dar a fost amânată pentru 22 noiembrie.

Alfred Simonis şi primarul Dănuţ Groza au avut o discuţie la sediul primărie privind proiectele oraşului, iar ulterior au mers împreună la un eveniment dedicat persoanelor vârstnice din oraş. Ocazie cu care liderul PSD Timiş l-a descris pe Groza drept “un om serios, unul dintre cei mai gospodari, dacă nu cel mai gospodar primar din Timiş”.

El a abordat la întâlnire şi situaţia din Consiliul Local.

„Am ţinut în mod special să ajung aici pentru că oraşul e foarte încercat, domnul Groza e încercat. Există oameni care nu vor să ţină cont de votul vostru, oameni care au aruncat în aer Consiliul Local, care nu doresc să se constituie o majoritate şi care din interese politice blochează sau încearcă să blocheze dezvoltarea oraşului”, a afirmat Simonis..

El le-a promis locuitorilor oraşului că îi va sprijini pentru ca votul dat pe 9 iunie să conteze, iar cei care s-au ocupat de „şmecherii” să piardă.

„Fac parte dintr-o generaţie de oameni politici care a înţeles că disputele politice sunt bune în campania electorală. Odată campania încheiată, e bine ca toţi oamenii politici, învingători şi învinşi, să se pună la aceeaşi masă şi să lucreze împreună pentru binele localităţii. La dumneavoastră nu s-a întâmplat asta, dar eu vă asigur, că atâta timp cât va conta punctul meu de vedere, Dănuţ Groza şi oraşul Sânnicolau Mare, vor avea sprijinul meu, pentru ca cei care vor să facă rău să nu aibă succes. Veţi avea sprijinul meu pentru ca votul dumneavoastră dat pe 9 iunie să rămână şi să aibă valabilitate, iar unii care se cred şmecheri şi fac prin  spatele uşilor închise anumite şmecherii să piardă. Iar noi să câştigăm”, a mai spus Simonis.

Deşi nu i-a fost pomenit numele, trebuie spus că cel care s-a „ocupat” de situaţia din Sânnicolau Mare a fost vicepreşedintele CJ Timiş, Alin Popoviciu.

Amintiri cu Traian Băsescu

Altfel, înainte de-a intra în primărie, pe trepte, a avut loc un dialog savuros între Simonis şi Groza:

Alfred Simonis: „Sunt pentru prima dată în clădirea Primăriei Sânnicolau Mare”.

Dănuţ Groza: „E de bun augur dacă e prima, fiindcă tot aici de pe aceste trepte, când unul a venit tot pentru prima dată, şi-a anunţat candidatura la Preşedinţia Romîniei şi a câştigat al doilea mandat”.

A.S.:„Nu am planuri chiar aşa măreţe”.

D.G.:„Dar nu se ştie niciodaăt”

A.S.: „Dar mi-amintesc momentul acela şi nu mi-a plăcut, ca să spun aşa.”

D.G.: „Atunci eram  în echipe diferite.”

Cei doi s-au referit la momentul din 2009, când Traian Băsescu şi-a anunţat oficial candidatura pentru un nou mandat de preşedinte chiar la Sânnicolau Mare.

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Jack a spus: (noiembrie 15th, 2024 at 11:06 )

Voi vota Aur. Pentru ca vreau sa aud in Parlamentul Romaniei o voce care spune: nu emigrantilor, nu propagandei lgbt, nu avorturilor. Psd=Pnl=mafia. Usr-ul sunt niste prosti care in loc sa strige ce i-a consacrat, adica „Jos hotii!”, au inceput sa promoveze nebunii lgbt, ateismul si feminismul.

Personaje de otv a spus: (noiembrie 15th, 2024 at 12:38 )

Groza si Popoviciu, din cadavre politice in idioti utili pentru PSD. Ne intoarcem in anii 90.
Is curios ce zice Base de comparatia cu Simonis si de prestatia pesedista a lui Groza aka Scandurica.

Daniel a spus: (noiembrie 15th, 2024 at 13:14 )

Dar de votat pe Popoviciu în funcția de vicepreședinte, l-a votat PSD-ul lui Simonis. Acum la Sânnicolau vine să testeze apele dacă nu cumva are ceva de câștigat.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia

Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) continuă o tradiție de succes și vine în sprijinul liceenilor prin reluarea lecțiilor gratuite de pregătire la matematică. Programul, devenit deja un punct de reper pentru comunitatea educațională, este dedicat în special elevilor din clasele a XI-a și a XII-a care doresc să își consolideze cunoștințele pentru examenul de Bacalaureat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Anulat în instanță, Planul Urbanistic General al Timișoarei, început în 2023 și intrat în vigoare înainte de anulare, va fi înlocuit cu precedentul, adică cel din 2002, a anunțat Primăria. Instituția a anunțat că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism după anularea PUG 2023. Municipalitatea timișoreană anunță că va asigura continuitatea serviciilor de urbanism și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Înainte de a deveni stadion, terenul pe care a fost vechiul ”Dan Păltinișanu” va fi încă o dată gazdă de eveniment. „Magia Crăciunului la Circ” este programat în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie 2026, pe terenul fostului Stadion „Dan Păltinișanu”, Consiliul Județean Timiș a aprobat acordarea, cu titlu gratuit, al acelui teren. Organizator al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Timișoara în zona centrală a orașului își redeschide porțile la sfârșit de noiembrie. Casa de Cultură a Municipiului Timișoara anunță evenimentul pentru ziua de sâmbătă, 28 noiembrie, la ora 18:00, când va avea loc și aprinderea iluminatului festiv. Pentru această ediție, oferta va fi una pentru toată lumea: un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
În urmă cu câțiva ani, Consiliul Județean Timiș lansa ideea unui proiect cu adevărat inovator, care urma să ajute cea mai importantă zonă a industriei locale, un circuit pentru teste auto. Ideea a fost bine primită, fiind cerută de industria automotive, dar în acest sector au apărut problemele, iar ideea a fost pusă în stand-by....
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.