Chiar “toţi sunt la fel”? “Nu contează ce votez, oricum alții ne aleg conducătorii”? În loc de pledoarie pentru mers la vot

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

„Cel mai mare truc al diavolului e să ne facă să credem că el nu există.”. Am redat un cunoscut citat din celebra peliculă “Usual suspects”, dar care aparţine de fapt lui Charles Baudelaire. Parafrazând fraza de mai sus aş spune că cel mai mare truc al Sistemului este să te facă să crezi că votul tău NU contează. Şi când spun sistem nu mă refer la abstracţiuni ocult-conspiraţioniste, ci la ceva concret: cele două mari partide, PSD şi PNL, care conduc România de 35 de ani (şi o fac bine, nu-i aşa?) plus securiştii din dotare. Culmea, narativul acesta a prins cel mai bine la cei care spun că sunt contra Sistemului (de data aceasta cel abstract, stat paralel, ocult etc.) Sigur, oficial, toată lumea cheamă la vot, dar sunt destule canale prin care aceleaşi entităţi îşi spun că e mai bine să stai acasă.

Care sunt principalele argumente vehiculate împotriva partcipării la vot? „Toţi sunt la fel! Ce rost mai are să votez?”. E expresia clasică pentru a-i îndepărta pe români de urne. De ce să votezi, dacă toţi sunt la fel, nu-i aşa? Are o şi o versiune pe note “Pleacă ai noştri, vin ai noştri”, nu întâmplător compusă de un fost senator PSD. Suntem sub zodia fatidică a Mioriţei, nu putem schimba nimic. Stăm acasă cu petul de bere în faţă şi îi înjurăm pe toţi. Că doar sunt la fel! Nemulţumirea faţă de clasa politică este justificată, iar la prezidenţiale avem indiscutabil cea mai slabă garnitură de candidaţi din ultimii 35 de ani. Dar această clasă politică, aceşti candidaţi nu sunt oare pe măsura societăţii noastre sau a celor puţini care merg la vot? Asta avem, neimplicându-ne. Şi totuşi, nu chiar toţi sunt la fel.

Nu toţi s-au jurat pe onoare de militar că niciodată nu vor face politică. Nu toţi au întors justiţia pe dos pentru a bloca verificarea în mediul academic a unei teze de doctorat plagiate, nu toţi au fost în bătălii imaginare şi nici la toţi nu le-au dedicat infractorii manele.

Nu toţi au fost la vânătoare alături de terorişti şi nu toţi au mâncat Ciorbă cu Vicol la Nord(is) de Nisa. Nu toţi mint de îngheaţă oceanele şi chiar nu toţi au nepoţi pe chipul şi asemănarea mult mai celebrei mătuşi Tamara, nepoţi abonaţi la contracte cu statul.

Nu toţi au interdicţie de intrare în două ţări vecine şi nu toţi sunt susţinuţi de infractori şi foşti puşcăriaşi.

Nu toţi au fost botezaţi „prostănaci” chiar de şefii lor de partid, nu toţi au primit Rolex-uri de la Vanghelie şi nu toţi s-au dus la Moscova şi Vîntu înainte de alegeri.

“Nu am cu cine vota şi m-am săturat să votez răul cel mai mic”, este o altă frază împotriva mersului la vot. Repet, avem cea mai slabă ofertă de candidaţi, dar asta e şi vina noastră colectivă. Lipsa de educaţie politică ne-a dus în faza să cerem manelism, pupat de moaşte, RTV. Manelişti politici, pupători de moaşte, RTV primim. Şi totuşi, din oceanul de defecte şi habarnism nu găsim şi câteva calităţi? Buna-credinţă de exemplu.

Tot împotriva prezenţei la vot este şi imensa înclinație spre conspiraționism: “Nu contează ce votez, oricum alții ne aleg conducătorii.” De ce să merg la vot, dacă Oculta, America, UE, NATO, Bill Gates sau Soros ne aleg preşedinţii? Inclusiv politicieni importanţi, precum Victor Ponta, au colportat la greu astfel de scenarite. Sunt curios, dacă Marcel Ciolacu ajunge preşedinte, înseamnă că Oculta l-a pus? Altfel, n-au existat niciodată dovezi care să confirme aceste aiureli. Că au mai existat furturi la vot sau nereguli, e clar, dar nu a fost vorba de o hoţie sistemică pentru vreun candidat. Nu s-a dovedit niciodată că Soros bagă buletinele în urmă, Bill Gates le numără, ca pe cipurile implantate în vaccinuri. Ca amănunt, la aceste alegeri, de prin primăvară zona conspiraţionistă îl dă pe Ciucă preşedinte. Şi dacă nu iese? S-a gripat Oculta?

În fine, nu o să folosesc cuvinte mari, că pentru acest vot au murit oameni, că votul este esenţa democraţiei etc. Dar prezenţa mică la vot favorizează doar partidele mari, cele din Sistem. Reducând oarecum la absurd, prezenţa minimă ar însemna ca la urne să meargă doar sinecuriştii de partid, cei captivi din varii motive, cei care au interese personale imediate sau chiar pecuniare. Cu cât prezenţa la vot e mai mică, procentul acestui gen de electorat este mai mare. Nemergând la vot, le dăm lor toată puterea. Nu mergem la vot, dar apoi un ciclu electoral ne plângem de cei care ne conduc. Sau ne distrăm pe seama lor prin meme-uri. Că la băşcălie suntem buni, chiar foarte buni. Chit că ni se întoarce în faţă mai tot timpul.

 

 

 

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

14 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (noiembrie 23rd, 2024 at 09:38 )

Așa este, deși sunt o grămadă de motive mai mult sau mai puțin obiective de a nu merge la vot, trebuie să ne exercităm votul în ciuda lor. În caz contrar se va ajunge ca cei din clientela de partid să își sporească influența și astfel să își bage și mai adânc mâinile în borcanul cu dulceață reprezentat de bugetul de stat, pentru care vor crește taxe și impozite când nu le va mai fi destul. Eu voi merge la vot să le încurc calculele blatiștilor și lașilor care nu s-au prezentat la dezbateri de frică să nu li se descopere impostura.

Zdreanță a spus: (noiembrie 23rd, 2024 at 09:44 )

De ce era nevoie de un număr mare de candidați la președenție?Datorită uzurii morale a clasei politice și implicit a scăderii încrederii electoratului în aleșii perindați prin funcții cheie ale statului și care nu au făcut aproape mai nimic pentru țară.Era nevoie de un număr mare de aleși pentru a încuraja prezența la vot și pentru a oferi variante tuturor celor nemulțumiți.Vorbesc de majoritatea cetățenilor nemulțumiți nu de cei legați ombilical de partid prin diverse avantaje conferite de mult iubita lume nouă scăldată într-o libertate iluzorie. Creștere gradului de servitute a clasei politice față de înalta poartă(occident) prin măsuri uneori antagonice realității din țară și discreditarea permanentă,uneori pe bună dreptate a instituțiilor de forță cu rol decizional au dus la divizarea societății mai mult ca niciodată.Votul contează doar că rolul său decizional a fost limitat prin alte metode mult mai sofisticate tipice democrației(veșnicul scenariu al voturilor din diaspora care aproape de fiecare are rolul de a răsturna rezultatele alegerilor ).Societatea a fost construită de aleși după modelul lor, non-valoric și lipsit de sensuri comune poporului din care provin. Votăm de frică,votăm anti și niciodată pro-ceva sau duși de valul reușitelor prezentului.Asta numesc ei democrație?

Jack a spus: (noiembrie 23rd, 2024 at 09:50 )

Voi vota Aur. Pentru ca vreau sa aud in Parlamentul Romaniei o voce care spune: nu emigrantilor, nu propagandei lgbt, nu avorturilor. Psd=Pnl=mafia. Usr-ul sunt niste prosti care in loc sa strige ce i-a consacrat, adica „Jos hotii!”, au inceput sa promoveze nebunii lgbt, ateismul si feminismul.

Obiectiva a spus: (noiembrie 23rd, 2024 at 11:56 )

Felicitări Domnule Sasu! Hai sa mergem cât mai mulți la VOT responsabil, asumat! Acesta consolidează democrația și este un drept câștigat cu vărsare de sânge curat, pentru care trebuie sa fim recunoscători și ancorați in REALITATE.
DA, nu Oculta, America. U E, NATO ne introduc voturile in urna! Un minim de educație, conștiința, moralitate ne trimit la VOT! VOTAȚI! VOTATI, VOTAȚI! DOAMNE ajută!😇💪🇹🇩

Obpiectiva a spus: (noiembrie 23rd, 2024 at 12:01 )

Jack, dacă atât de minimale sunt dorințele tale pentru Romania și români, not a problem! Mergi la vot!

Wanda89 a spus: (noiembrie 23rd, 2024 at 13:40 )

Vorbim despre democrație într-un sistem infect, lipsit de educație. Nu doar în România, e clară alienarea chiar și în USA. Acolo, însă, par că stau mai bine cu doctrinele. Dar, cei impinși la vârf, tot humanoizi zero. O reală democrație, sau măcar un bun început, ar fi renunțarea la finanțarea partidelor, interzicerea donațiilor etc. Un partid ar trebui să se finanțeze exclusiv din cotizațiile adepților, cei entuziasmați de doctrină. Sigur, același lucru ar fi de dorit și în cazul bisericilor și al sindicatelor.

antiVrajeāla a spus: (noiembrie 23rd, 2024 at 14:17 )

daca vorbim de democratie (vot), zic sa nu uitam cum s-au pozitionat „catindatii” (si partidele lor unde e cazul) in plandemie, ca „noi” suntem „toNti pentru justitie” si justitia a zis ca toata hoarda aia de ordonante care restrangeau drepturi si libertati fundamnentale a fost ilegala la nivel porcesc.
deci hai pana sa „facem” o pledoarie pentru…”Kamala de Campulung”🤪🤪 sa ne uitam care candidat ce ne propune.
hai sa ne uitam si daca ce ne propune un candidat sau altul tine de atributiile presedintelui! a, asta nu? e iarasi cu unii care stiu ei cine trebuie si cine nu trebuie votat, eventual ale cui buletine trebuie ascunse? zic ca tura asta ar trebui ascunse buletinele celor care au indemnat / votat pentru un Chior sau pentru un Ficus si dupa cate DOUA mandate s-au simtit… „dezamagiti”; si fiind ei asa „dezamagiti”, evident🤪 ca tin ei sa ne spuna din nou pe cine trebuie sa votam sau nu, ca ei e „destepti in cap” .

asa ca nu conteaza pe cine votezi, conteaza sa votezi pe cel care crezi ca-ti reprezinta mai bine interesele tale, deci poate fi un combinator, un obedient fara coloana vertebrala, un prostanac, o proasta cu crengi(avem vreo doua trei), un patriot de cafenea sau altul(sunt cativa)…
dar cred ca daca am fi intradevar o democratie nu am avea „candidati fara sansa”, toti ar avea o sansa, inclusiv candidati precum Kelemen Hunor, Sebastian Popescu, Silviu Predoiu etc. Sa nu uitam ca avem alegeri in DOUA TURURI, asa ca aia care imi explica mie de ce la locale „trenuie”🤪 sa votezi nu stiu cum fiindca sunt alegeri intr-un singur tur poate se gandesc sa voteze pe cine chiar vor si nu sa faca calcule in functie de sanse🤪 pentru turul doi? Asta asa, daca chiar vorbim de democratie si ne dam cu fundul de pamant ca vai, de ce la primari n-avem doua tururi, ca „aaaaltfel ar sta treaba” daca am avea. Ar sta pe naiba, cu asa „suporteri” incrancenati ai idiocratiei ar sta fix la fel, dovada clara alegerile pentru presedinte.
Ei, pentru ca eu sunt satul de „democratia originala” romaneasca, o sa votez pe careva fix dintre cei considerati fara sansa ale carui propuneri mi se pare mie ca sunt bune si sunt si realizabile din functia de presedinte. si apoi voi astepta inca 10 ani sa-mi mai zica inca o data hoarda de „dezamagiti”🤪 ca vai, iara si-au luat teapa, dar imi explica ei din nou cu cine sa votez sau nu, ca ei ‘e’ destepti de bubuie si ‘stie’ ei cine trebuie si cine nu trebuie votat.

#idiocracy🤪

Mihai a spus: (noiembrie 23rd, 2024 at 15:45 )

@Wanda89
Și dacă se finanțează din fonduri rusești sau de la unii gen Soros?

antiVrajeāla a spus: (noiembrie 23rd, 2024 at 16:57 )

daca vorbim de democratie (vot), zic sa nu uitam cum s-au pozitionat „catindatii” (si partidele lor unde e cazul) in plandemie, ca „noi” suntem „toNti pentru justitie” si justitia a zis ca toata hoarda aia de ordonante care restrangeau drepturi si libertati fundamnentale a fost ilegala la nivel porcesc.
deci hai pana sa „facem” o pledoarie pentru…”Kamala de Campulung”🤪🤪 sa ne uitam care candidat ce ne propune.
hai sa ne uitam si daca ce ne propune un candidat sau altul tine de atributiile presedintelui! a, asta nu? e iarasi cu unii care stiu ei cine trebuie si cine nu trebuie votat, eventual ale cui buletine trebuie ascunse? zic ca tura asta ar trebui ascunse buletinele celor care au indemnat / votat pentru un Chior sau pentru un Ficus si dupa cate DOUA mandate s-au simtit… „dezamagiti”; si fiind ei asa „dezamagiti”, evident🤪 ca tin ei sa ne spuna din nou pe cine trebuie sa votam sau nu, ca ei e „destepti in cap” .

asa ca nu conteaza pe cine votezi, conteaza sa votezi pe cel care crezi ca-ti reprezinta mai bine interesele tale, deci poate fi un combinator, un obedient fara coloana vertebrala, un prostanac, o proasta cu crengi(avem vreo doua trei), un patriot de cafenea sau altul(sunt cativa)…
dar cred ca daca am fi intradevar o democratie nu am avea „candidati fara sansa”, toti ar avea o sansa, inclusiv candidati precum Kelemen Hunor, Sebastian Popescu, Silviu Predoiu etc. Sa nu uitam ca avem alegeri in DOUA TURURI, asa ca aia care imi explica mie de ce la locale „trebuie”🤪 sa votezi nu stiu cum fiindca sunt alegeri intr-un singur tur poate se gandesc sa voteze pe cine chiar vor si nu sa faca calcule in functie de sanse🤪 pentru turul doi? Asta asa, daca chiar vorbim de democratie si ne dam cu fundul de pamant ca vai, de ce la primari n-avem doua tururi, ca „aaaaltfel ar sta treaba” daca am avea. Ar sta pe naiba, cu asa „suporteri” incrancenati ai idiocratiei ar sta fix la fel, dovada clara alegerile pentru presedinte.
Ei, pentru ca eu sunt satul de „democratia originala” romaneasca, o sa votez pe careva fix dintre cei considerati fara sansa ale carui propuneri mi se pare mie ca sunt bune si sunt si realizabile din functia de presedinte. si apoi voi astepta inca 10 ani sa-mi mai zica inca o data hoarda de „dezamagiti” ca vai, iara si-au luat teapa, dar imi explica ei din nou cu cine sa votez sau nu, ca ei ‘e’ destepti de bubuie si ‘stie’ ei cine trebuie si cine nu trebuie votat.

#idiocracy🤪

ciolacul nordis a spus: (noiembrie 23rd, 2024 at 18:15 )

asa candidati, asa postacime! :))
probleme morale grave au toti candidatii inafara de Lasconi. merita votul iar tot ce va invata in mandatul de presedinte se aseaza pe un caracter adevarat. bravo ei pentru curaj si implicare in lupta cu atatia ticalosi proveniti din toate partidele.
USR are o mare vina pentru lejeritatea si dezbinarea interna.se puteau face mai multe in campanie, au dat dovada de desconsiderare si neincredere pana la urma.

Nemo a spus: (noiembrie 23rd, 2024 at 19:10 )

Trecem așa cu… toți candidații, Ciolacu hoț, Ciucă papagal, Simion infantil, Geoană prostănac, Hunor fără carismă…etc. Ok și a mai rămas Lăsconi, in opinia mea cea mai cea…pen’ că Dăncilă era pistol cu apă pe lângă ea la debitat inepții.
Dragă Sasu, cu Lăsconi candidată, USR a dus în derizoriu ideea de instituție prezidențială. O mare dilemă pentru mine este cum poate Radu Miruță să voteze cu Lăsconi? Ce subiect comun de discuție pot avea cu acest personaj sinistru oameni bine pregătiți ca Seidler, Drulă, Oana Țoiu și alții. Care sunt dedesubturile acestei susțineri?
Eu cu cine votez?

Zdreanță a spus: (noiembrie 23rd, 2024 at 20:59 )

,,Pentru că urau gândacul,furnica și viespea au votat insecticidul.Au murit toți,chiar și greierele ,care nu a mers la vot”.Votul este o unealtă democratică într-o democrație adevărată,doar că democrația prezentului este o utopie ce tinde spre o dictatură modernă.

Daniel crSOVAN a spus: (noiembrie 25th, 2024 at 00:49 )

ESTE UN CRETIN CRE SE DENU MESTE DANIEL. PE SITEUL VOSTU

Daniel a spus: (noiembrie 25th, 2024 at 00:53 )

ACEST dANIEL, AFACERIST DE TIMISOARA, SEMIDOCT, LA FEL CA STAPANII ZIARULUI. ESTE O MARE IMPOSTURA DIN PARTEAACESTUI SITEă FITUICAî.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO

Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului

România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea

Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient

Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Traficul rutier în creștere, apărut inclusiv după deschiderea noului drum județean spre Șag, face necesară organizarea unui nou sens giratoriu, la Sânmihaiu Român. Consiliul Județean Timiș, instituția care administrează șoseaua, a anunțat demararea procedurilor în vederea asigurării unei siguranțe sporite în zona podului peste Bega, dar și pentru a se asigura și fluidizarea traficului. Soluția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește un nou sens giratoriu pe drumul județean care traversează Sânmihaiu Român/VIDEO
Primăria Timișoara merge înainte cu proiectul unui nou spital municipal, ridicat în cadrul unui parteneriat public-privat. Însă pentru ca o asemenea investiție să poată avea loc este nevoie și de legislație nouă, mai clară, acesta fiind și subiectul unei întâlniri organizate la sediul instituției. La o zi după ce evenimentul a avut loc, Primăria Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană caută soluții legislative pentru a putea face un spital municipal în parteneriat public-privat
România are, după mai bine de cinci luni şi jumătate, un guvern plin. Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor a acordat votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu. Au votat pentru învestire 280 de aleşi, fiind necesare 233 de voturi. Au votat contra 58 de parlamentari. Parlamentarii AUR au boicotat şedinţa de vot....
Citeşte tot articolul Citeste articolul A patra oară a fost cu noroc. Guvernul Luca Niculescu a primit votul de învestitură a Parlamentului
Piloții Canova Racing, Radu Benea și Nicolas Benea, s-au numărat printre cei 30 de concurenți care au făcut spectacol în marea finală a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul Capitalei. Etapa de la București a înregistrat un număr record de spectatori, peste 10.000, după ce și etapa din august de la Timișoara adusese...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prezenți din primul rând la regalul de final din Super Rally! Experiențe importante pentru familia Benea
Timișoara a devenit epicentrul dezbaterilor despre viitorul sănătății globale, găzduind prima ediție a Bienalei „UMAN – The Biennial”. Evenimentul a reunit peste 90 de experți de top din România și din străinătate pentru a răspunde unei provocări vitale: cum integrăm tehnologia de ultimă generație fără a pierde esența umanismului medical? Într-o epocă în care algoritmul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, capitala medicinei de mâine: Cum va redefini inteligența artificială relația dintre medic și pacient
Ziua de miercuri va aduce pentru specialiștii de la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat, dar și pentru alte instituții, desfășurarea unui exercițiu de anvergură. Acțiunea are ca scop testarea capacității de reacție rapidă, a fluxului de informații și a modului de conlucrare între instituțiile-cheie în cazul unei poluări accidentale pe râul Bega, eveniment care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Apele Române Banat testează modul de reacție al autorităților la apariția unei poluări accidentale pe Bega. Scenariul, o cisternă căzută de pe pod
Primăria Moșnița Nouă organizează Ediția a III‑a a evenimentului „Ceaunul Moșnițean”, competiție culinară care reunește locuitorii comunei într-o atmosferă prietenoasă și plină de savoare. Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 24 octombrie, în parcarea after school din Moșnița Nouă, iar participarea la concurs este gratuită. Organizatorii invită să participe la eveniment echipe formate din vecini de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă, 24 octombrie, se va alege cel mai bun preparat la ceaun din Moşniţa Nouă
Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.