În aceatsă săptămână, polițiștii municipiului Lugoj au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unei școli din municipiul Lugoj, ar fi avut loc un conflict între 4 elevi, cu vârste cuprinse între 14 și 15 ani.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, la Şcoala gimnazială din zona Cotu mic, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, respectiv, 3 tineri i-ar fi adresat injurii unui alt tânăr, în timpul unei pauze.
Asupra a doi dintre tinerii prezenți, au fost identificate două obiecte contondente, care nu au fost folosite în momentul conflictului verbal.
Cei 3 tineri au fost sancționați contravențional, conform Legii 61/1991 R., pentru săvârșirea, în public, de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora.
Comentarii prin facebook