Razie a Poliţiei Locale şi a controlorilor STPT pe mijloacele de transport în comun

Polițiștii locali și controlorii STPT au avut o acţiune comună, miercuri, pe mijloacele de transport. Au fost astfel aplicate 16 sancțiuni pentru călătoria fără bilet, dar și pentru refuz de legitimare și perturbarea efectuării controlului.

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranța Transportului Urban au organizat, în cursul zilei de miercuri, o amplă acțiune pe mijloacele de transport în comun care deservesc zona centrală, dar și zona de nord a orașului, la care au participat și controlori din cadrul Societății de Transport Public Timișoara. Principalul scop al acțiunii a fost prevenirea și combaterea infracționalității și a faptelor de natură antisocială în mijloacele de transport, asigurarea unui climat de siguranță pentru toți cetățenii care utilizează transportul public, monitorizarea respectării normelor de conduită de către călători și de către operatorii de transport, identificarea cerșetorilor, a copiilor lipsiți de supraveghere, a persoanelor fără adăpost și încredințarea acestora Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, identificarea și luarea măsurilor legale împotriva conducătorilor auto care nu respectă prevederile OUG 195/2002, existând situații în care se parchează în perimetrul stațiilor STPT, identificarea persoanelor care aruncă deșeuri, precum și a celor care fumează în stațiile mijloacelor de transport.

În cadrul acțiunii care a avut și rol preventiv, fiind împărțite pliante cu informații utile călătorilor, au fost depistate și persoane care nu au respectat prevederile legale, fiind aplicate 16 sancțiuni, în valoare de 5.400 lei. Cele mai multe dintre acestea au fost aplicate pentru călătoria fără bilet sau legitimație de transport, conform Legii 92/2007, dar au existat și situații în care unele persoane au refuzat legitimarea și au făcut scandal împiedicând polițiștii locali și controlorii STPT să își desfășoare activitatea.

Un exemplu este cel al unui cetățean care a făcut scandal, nedorind să își dea datele de identificare după ce a fost prins fără bilet, acesta a fost coborât în Stația STPT din Piața Libertății, unde a făcut scandal, iar în apărarea lui a sărit o altă persoană, care desfășura lucări la o clădire din zonă și, fără a ști despre ce este vorba, a adresat injurii, perturbând desfășurarea controlului. Cei în cauză au fost sancționați conform Legii 61/1991 cu 1000 și respectiv 3000 de lei. Tot în cadrul acțiunii au fost aplicate 16 înștiințări unor autovehicule depistate oprite neregulamentar, mai exact împiedicând circulația mijloacelor de transport. Acțiunile continuă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Malu a spus: (noiembrie 14th, 2024 at 14:18 )

De ce nu incercati ce se face afară? Lăsați deschisă o singura ușa, aia de la vatman/șofer și dacă omul nu are bani sa plătească, nu intra in mijlocul de transport. De ce sa mai existe controlul?

Mihai a spus: (noiembrie 14th, 2024 at 14:37 )

Amenzile alea de 3000 sigur vor fi plătite de cei care nu au bani de bilet.

Radu a spus: (noiembrie 14th, 2024 at 15:24 )

@Malu…și cât durează până coboară cei care trebuie să coboare? Și cât durează apoi până urcă toți cei care vor să urce?

Malu a spus: (noiembrie 14th, 2024 at 17:48 )

@Radu
Înveți să aștepti. Exact ca un om civilizat, că asta pretindem că am fi. Sau spre asta tindem. Învățăm toți să avem răbdare. Mijloace de transport sa fie multe că în rest ne putem învăța.

eo55 a spus: (noiembrie 15th, 2024 at 09:18 )

@Malu: Ce sustii functionează la cursele cu frecvență redusă, la care soferul poate și încasa. Nu se pretează la flux mare, cu opriri dese. Controalele sunt binevenite.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis

Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Finiș de campion! Radu Benea s-a impus și la Poiana Brașov

Pilotul timișorean Radu Benea, deja campion național absolut la turisme în Campionatul Național de Viteză în Coastă, a bifat a șasea victorie din opt posibile în această stagiune, după ce a obținut cel mai bun timp și în etapa finală, care a avut loc pe Drumul Poienii din Brașov și la care au fost prezenți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finiș de campion! Radu Benea s-a impus și la Poiana Brașov
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine în această perioadă epicentrul inovației în arhitectura incluzivă. Între 26 și 31 octombrie 2026, instituția găzduiește o inițiativă internațională unică: un Program Intensiv Mixt (Blended Intensive Programme – BIP) care provoacă viitorii arhitecți să exploreze dimensiunea senzorială, estetică și emoțională a spațiului, dincolo de simplele reguli ale funcționalității. Cum poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție, un performance la intersecția dintre muzică și storytelling, pe care l-a scris, compus și îl interpretează. Spectacolul are loc sâmbătă, 7 noiembrie, și duminică, 8 noiembrie, de la ora 20.00, la It – a space for it. Accesul este gratuit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.