S-a făcut dreptate! România a câștigat la „masa verde” partida cu Kosovo și a terminat grupa cu maximum de puncte, 18

Naţionala de fotbal a României a câştigat meciul cu Kosovo la ”masa verde”, cu 3-0, a anunţat, miercuri, UEFA, într-un comunicat, după ce partida de vineri, din Liga Naţiunilor, a fost abandonată la scorul de 0-0, în min. 90+5, după retragerea oaspeţilor de pe teren.

”Meciul din UEFA Nations League 2025 dintre echipele reprezentative ale Federţiei Române de Fotbal şi Federaţiei de Fotbal din Kosovo, jucat pe 15 noiembrie 2024, este declarat pierdut de Federaţia de Fotbal din Kosovo (considerat pierdut cu 0-3) pentru responsabilitatea de a nu fi jucat meciul în întregime (conform articolului 25.01 din regulamentul UEFA Nations League)”, se arată în comunicatul Comisiei de Apel a UEFA.

Totodată, federaţia din Kosovo a fost amendată cu 6.000 de euro, pentru ”comportamentul nepotrivit al echipei sale”.

La rândul său, FRF a fost găsită vinovată de mai multe încălcări ale regulamentului şi a fost sancţionată cu amenzi în valoare totală de 128.000 de euro și un meci jucat acasă fătă spectatori.

Meciul dintre naţionala de fotbal a României şi Kosovo a fost abandonat la scorul de 0-0, vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa C2 din Liga Naţiunilor, după ce echipa oaspete s-a retras de pe teren în min. 90+5. Meciul, care a fost la câteva zeci de secunde de a se încheia natural, după timpul suplimentar acordat de arbitru, s-a încheiat brusc, cu echipa Kosovo părăsind terenul fără un motiv plauzibil, în ciuda încercărilor arbitrului de a-i determina pe jucătorii oaspeţi să rămână pe gazon.

După o întrerupere de circa 70 de minute, arbitrul danez Morten Krogh a revenit pe teren şi a fluierat sfârşitul meciului doar în prezenţa jucătorilor români.

Incidentele au izbucnit în min. 90+5, când căpitanul oaspeţilor, Amir Rrahmani, jucător la Napoli, l-a bruscat pe Denis Alibec, iar jucătorii celor două echipe s-au implicat în busculadă. Conflictul a fost aplanat în cele din urmă, iar arbitrul Krogh a dat trei cartonaşe galbene, primite de Rrahmani, Alibec şi Dellova.

România a primit lovitură liberă, dar jucătorii au continuat să se îmbrâncească în careu înaintea executării ei, iar jucătorii kosovari au decis să părăsească terenul.

În condiţiile în care România a câştigat meciul tur, de la Prishtina, cu 3-0, Kosovo avea nevoie de cel puţin o victorie la acest scor la Bucureşti pentru a păstra şanse de a câştiga grupa şi a promova în Liga B.

Jucătorii kosovari şi-au motivat acţiunea prin faptul că unii spectatori ar fi scandat ”Serbia, Serbia”. Kosovo şi-a declarat independenţa, dar nu este recunoscută de Serbia şi nici de România.

Kosovo a părăsit terenul din aceleaşi motive şi la meciul dintre cele două echipe din septembrie 2023, în preliminariile EURO 2024, dar jucătorii kosovari au revenit atunci pe gazon după circa o oră şi meciul s-a putut încheia (2-0 pentru România).

În urma deciziei UEFA de miercuri, România a terminat C2 cu 18 puncte şi a promovat în Liga B. Kosovo s-a clasat pe locul al doilea, cu 12 puncte, Cipru a terminat pe trei, cu 6 puncte, iar Lituania pe ultimul loc, fără vreun punct.

Liga Naţiunilor 2024/25 are efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.

Tragerea la sorţi a preliminariilor europene pentru CM 2026 va avea loc pe 13 decembrie, la ora 13:00, ora României, la sediul FIFA din Zurich.

Extinderea competiţiei pentru ediţia din 2026 a crescut numărul locurilor alocate echipelor UEFA de la 13 la 16. Cupa Mondială din Statele Unite, Mexic şi Canada va reuni pentru prima dată un total de 48 de echipe.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mobilizare de forțe, joi dimineață, în județul Timiș, după ce un autobuz în care se aflau 29 de persoane a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat în localitatea Hodoni. Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, însă, din fericire, toate victimele sunt conștiente și cooperante. Apelul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav în județul Timiș: un autobuz cu 29 de persoane la bord s-a răsturnat la Hodoni. Opt pasageri au ajuns la spital
Un incendiu izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-o clădire părăsită de pe Bulevardul Antenei din Timișoara a scos la iveală o posibilă crimă. Pompierii chemați să stingă flăcările au descoperit în interior trupul carbonizat al unui bărbat, iar primele indicii din anchetă arată că victima ar fi fost ucisă înainte ca imobilul să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperire macabră în Timișoara: bărbat găsit carbonizat într-o clădire dezafectată. Anchetatorii iau în calcul chiar și varianta unei crime
Două investiții importante pentru comunitate au fost, miercuri, pe masa primarului comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu. În primul rând, edilul a semnat contractul pentru modernizarea străzii Egretei din Ghiroda, iar în al doilea rând a stabilit un nou termen pentru semnarea contractului privind containerele școlare, pentru 16 noiembrie. Primăria Ghiroda şi-a propus ca pe strada Egretei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ghiroda s-s semnat contractul pentru modernizarea străzii Egretei, investiţie de aproape 2 milioane de lei
În acest final de săptămână, Iulius Town găzduiește Maratonul Resuscitării, un eveniment dedicat acordării primului ajutor, Romanian Card Show, o expoziție de cartonașe de colecție, dar și teatru de păpuși pentru cei mici. Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, Maratonul Resuscitării reunește în Iulius Town peste 60 de medici, paramedici, asistenți, studenți la medicină și voluntari SMURD,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maratonul Resuscitării, expoziție de cartonașe de colecție și teatru de păpuși, în acest weekend la Iulius Town
La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.