Universitatea de Vest Timișoara a primit aprobarea pentru două noi proiecte importante, finanțate prin PNRR

Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara va primi, prin PNRR, peste 90 de milioane de lei pentru două proiecte de mari dimensiuni. Acestea prevăd eficientizarea energetică a mai multor cămine și săli de sport, respectiv pentru construcția unui nou cămin studențesc cu 162 de locuri de cazare pentru studenți.

Ministerul Educației a anunțat finalizarea procesului de evaluare tehnică și financiară în cadrul a două apeluri de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), vizând modernizarea și dezvoltarea infrastructurii universitare. În cadrul celor două etape de evaluări, proiectele de finanțare depuse de UVT au fost evaluate cu punctaje de calificare.

Primul proiect, „Modernizarea și eficientizarea energetică a căminelor studențești și a sălilor de sport ale Universității de Vest din Timișoara”, vizează modernizarea a trei cămine studențești (căminul de pe str. Renașterii, căminul Facultății de Drept și căminul de pe str. Camelia) și a două săli de sport (Pârvan 4 și Popa Șapcă 5) ale Universității de Vest din Timișoara, în vederea asigurării unei infrastructuri de calitate pentru participarea studenților la un proces educațional modern și incluziv. Investiția totală este de 48.664.664,19 lei, din care 43.527.364,21 lei valoare totală eligibilă PNRR (inclusiv TVA).

Acest proiect a fost înscris în cadrul apelului de proiecte: PNRR „Modernizarea infrastructurii universitare pentru un spațiu academic echitabil”- apel II, Pilonul VI. Politici pentru noua generație, Componenta C15: Educație, Reforma R6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar, Investiția 17. Asigurarea infrastructurii universitare (cămine, cantine, spații de recreere).

Al doilea proiect, „Viitorul studenților: Cămine smart și sustenabile”, se concentrează pe creșterea numărului de locuri de cazare prin construirea unei infrastructuri universitare – cămin studențesc modern amenajat care să ofere 162 locuri de cazare pentru studenții Universității de Vest din Timișoara, cu situare în periurbanul Timișoarei (localitatea Ghiroda). Dimensiunea socială/incluzivă a proiectului este cuprinsă în prin asigurarea a cel puțin 65 de locuri de cazare în acest viitor cămin studențesc (40% din totalul de 162 locuri de cazare) pentru studenții care provin din medii defavorizate. Valoarea investiției este de 52.958.278,78 lei, din care 47.235.636,22 lei finanțare eligibilă (inclusiv TVA). Acest proiect a fost înscris în cadrul apelului de proiecte PNRR „Construcția infrastructurii universitare pentru campusurile studențești ale viitorului”- apel II, Pilonul VI. Politici pentru noua generație, Componenta C15: Educație, Reforma R6. Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar, Investiția 17. Asigurarea infrastructurii universitare (cămine, cantine, spații de recreere).

Centrul universitar timișorean se va dezvolta și va ajunge cu infrastructura decazare și sport a Universității de Vest din Timișoara la standarde actuale de nivel european. După ce UVT a câștigat, în vara acestuian, alte două finanțări pentru proiecte de infrastructură universitară, care totalizează peste 80de milioane lei, iată că a venit momentul să anunțăm că încă două proiecte de finanțare au fost câștigate, astfel că cele patru proiecte finanțate pentrucăminele și utilitățile sportive din UVT vorbeneficia de un aport investițional public de peste 180 milioane lei, important pentru dezvoltarea orașului, pentru viitorul său universitar și pentru creștereametropolitană a Timișoarei în următorii ani”, a spus rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

 

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Miza Rectorilor: AFACERI de zeci de milioane de euro a spus: (noiembrie 2nd, 2024 at 14:07 )

Acu înțelegeți interesul CLANURILOR UNIVERSITARILOR: dacă ești in conducere iei parte la împărțirea tortului mare, prin firmele familiei.
Nici dracu nu verifică ce atribuie Șefii cu girul Senatului Universitatii,adică TOT EI…
IL GRANDE FAMIGLIA, cumetrii, nepotisme și CORUPTIE mai rău că în partide și instituțiile publice😱

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara preia de la Colterm, după trei ani de amânări, serviciul de distribuție și transport a energiei termice

După trei ani de amânări, Primăria Timișoara a ales să facă pasul decisiv și să preia în regie proprie distribuția și transportul energiei termice către clienții sistemului de termoficare al orașului. După ce a forțat această preluare, dar și-a dat seama că nu poate face față la o asemenea misiune, acum, odată cu expirarea contractului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara preia de la Colterm, după trei ani de amânări, serviciul de distribuție și transport a energiei termice
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Joi, consultări oficiale la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. În ultimele zile, mai multe întâlniri la vârf între liderii PSD şi AUR

Președintele Nicușor Dan i-a invitat pentru ziua de joi, 17 septembrie, pe lderii partidelor parlamematre la consultări oficiale în vederea desemnării unui la funcția de prim-ministru. Consultăriule vor începe la ora 9.00, şi tot joi şeful statului ar putea anunţşa numele noului premier dersemnat. În ultimele zile au avut loc mai multe întâlniri la vârf...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joi, consultări oficiale la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. În ultimele zile, mai multe întâlniri la vârf între liderii PSD şi AUR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fetele de la Poli, victorie mare acasă cu U Cluj

Etapa a IV-a a Superligii feminine de fotbal s-a încheiat pe arena Electrica, acolo unde Politehnica a întâlnit U Olimpia Cluj, în derby-ul etapei. A fost o luptă dârză, de duartă și s-a lăsat la o parte spectacolul, obiectivul fiind mai important. După 90 de minute echilibrate, alb-violete s-au impus cu 1-0 (0-0). Nu a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fetele de la Poli, victorie mare acasă cu U Cluj
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Tragedie în Timișoara: bărbat de 61 de ani, cunoscut în lumea medicală, găsit împușcat în cap în propria locuință

O adevărată undă de șoc a lovit comunitatea medicală din Timișoara. Un renumit medic stomatolog, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit decedat astăzi în propria locuință, prezentând o plagă împușcată la nivelul capului. Primele date din anchetă indică ipoteza unui act suicidar, bărbatul lăsând și un bilet de adio. Astăzi, 16 septembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Timișoara: bărbat de 61 de ani, cunoscut în lumea medicală, găsit împușcat în cap în propria locuință

Economic vezi arhiva Economic

Fondurile de investiții americane vin la Timișoara să investească în start-up-uri din domeniul tehnologiei

În perioada 22–25 septembrie, Timișoara va găzdui U.S.-Romania AI & Business Summit, un eveniment care creează cadrul pentru conexiuni directe între ecosistemul antreprenorial de tehnologie românesc, fondatorii de tehnologie și mai multe fonduri de investiții din Statele Unite. Acestea au în gestionare sute de milioane de euro. AmCham România, ADR Vest, Universitatea Politehnica Timișoara, Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fondurile de investiții americane vin la Timișoara să investească în start-up-uri din domeniul tehnologiei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pentru prima dată în România, patrimoniul Musée Picasso, Antibes ajunge astăzi la Timișoara. Între 17 septembrie și 17 ianuarie 2027, Art Encounters prezintă “Picasso en visite”, o expoziție realizată în parteneriat cu Musée Picasso Antibes, care reunește 69 de lucrări semnate de Pablo Picasso – picturi, desene, gravuri, litografii și ceramică – prezentate pentru prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi începe “vizita” lui Picasso la Timişoara, la invitaţia Art Encounters
O adevărată undă de șoc a lovit comunitatea medicală din Timișoara. Un renumit medic stomatolog, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit decedat astăzi în propria locuință, prezentând o plagă împușcată la nivelul capului. Primele date din anchetă indică ipoteza unui act suicidar, bărbatul lăsând și un bilet de adio. Astăzi, 16 septembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Timișoara: bărbat de 61 de ani, cunoscut în lumea medicală, găsit împușcat în cap în propria locuință
Președintele Nicușor Dan i-a invitat pentru ziua de joi, 17 septembrie, pe lderii partidelor parlamematre la consultări oficiale în vederea desemnării unui la funcția de prim-ministru. Consultăriule vor începe la ora 9.00, şi tot joi şeful statului ar putea anunţşa numele noului premier dersemnat. În ultimele zile au avut loc mai multe întâlniri la vârf...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Joi, consultări oficiale la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. În ultimele zile, mai multe întâlniri la vârf între liderii PSD şi AUR
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează poziția pe harta academică globală. Instituția a participat recent la Conferința EAIE 2026 (Asociația Europeană pentru Educație Internațională), cel mai amplu eveniment european dedicat învățământului superior internațional, desfășurat la Glasgow, Scoția, în perioada 8 – 11 septembrie 2026. Ediția din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Internaționalizare la nivel înalt: UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cea mai mare conferință de educație din Europa, la Glasgow
Cum arată educația de mâine, cum poate fi ea adaptată la profilul noilor generații și, mai ales, cum se poate construi un mediu academic strâns conectat la nevoile reale ale studenților? Acestea au fost temele centrale ale celei de-a III-a ediții a conferinței „Connecting Bridges”, organizată marți, 15 septembrie 2026, de Centrul de Consiliere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația de mâine, dezbătută la UPT: Inteligența artificială, sănătatea mintală și neurodiversitatea, în prim-planul conferinței „Connecting Bridges”
În perioada 22–25 septembrie, Timișoara va găzdui U.S.-Romania AI & Business Summit, un eveniment care creează cadrul pentru conexiuni directe între ecosistemul antreprenorial de tehnologie românesc, fondatorii de tehnologie și mai multe fonduri de investiții din Statele Unite. Acestea au în gestionare sute de milioane de euro. AmCham România, ADR Vest, Universitatea Politehnica Timișoara, Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fondurile de investiții americane vin la Timișoara să investească în start-up-uri din domeniul tehnologiei
În aceste zile, pe autostrada A1, între km 546+740 și km 555+730, între Arad – Pecica), se desfășoară lucrări de reparații la carosabil. În zona lucrărilor, traficul de pe un sens este deviat pe calea opusă, iar circulația este separată și dirijată prin semnalizare temporară. Dar, din păcate, șoferii uită să țină cont de semnalizări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoferii nu sunt atenți la restricțiile de pe A1. Cinci au lovit balizele montate la lucrările de reparații dintre Pecica și Arad
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a facilitat un nou dialog economic între mediul de afaceri timișean și cel din Recklinghausen, Germania, în cadrul unei întâlniri dedicate identificării unor oportunități concrete de colaborare și dezvoltării relațiilor economice dintre cele două comunități. Misiunea economică germană a fost condusă de Silke Ehrbar-Wulfen, Prim-adjunct al Primarului și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș aduce împreună două economii în transformare: Timiș și Recklinghausen
După trei ani de amânări, Primăria Timișoara a ales să facă pasul decisiv și să preia în regie proprie distribuția și transportul energiei termice către clienții sistemului de termoficare al orașului. După ce a forțat această preluare, dar și-a dat seama că nu poate face față la o asemenea misiune, acum, odată cu expirarea contractului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara preia de la Colterm, după trei ani de amânări, serviciul de distribuție și transport a energiei termice
Mobilitatea în comunitate se va sărbători și la Timișoara. Seria de evenimente va aduce oamenii mai aproape de oraș și unii de ceilalți, printr-un program care pune în aceeași poveste transportul public, bicicleta, sportul, cultura și timpul petrecut împreună, spune Primăria. Acțiunile programate vor închide și unele străzi centrale. Timișoara transformă străzile și spațiile publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se va sărbători Săptămâna Europeană a Mobilității, cu străzi închise, mic dejun pe pod, firobuz cafe și activități sportive
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.