Creștinii ortodocși pe rit vechi încep sărbătorile de iarnă pe 6 ianuarie, când e Ajunul, iar Crăciunul pe 7 ianuarie. Chiar dacă închiderea Târgului din zona centrală a orașului era pregătită pe 5 ianuarie, Casa de Cultură Timișoara, care organizează evenimentul, a anunțat că acesta rămâne deschis și pe 6 și 7 ianuarie.
Duminică, 5 ianuarie, pe scena din fața Operei a avut loc ultimul concert din cadrul Târgului de Crăciun, unul cu siguranță având adresabilitate mare în cadrul comunității sârbe, cel al Yu Grupa. Ortodocși de rit vechi, cei din comunitatea sârbă, dar și din alte comunități ordodoxe, sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie, Ajunul fiind pe 6.
Iată că Târgul va mai rămâne deschis și în aceste două zile, luni și marți.
”Rămân deschise căsuțele din Piața Victoriei, truck-urile din Piața Libertății, roata panoramică, caruselele și patinoarul. De asemenea, rămân aprinse decorațiunile luminoase”, au anunțat reprezentanții Casei de Cultură Timișoara.
Inițial, închiderea Târgului de Crăciun era programată pe 5 ianuarie. Din păcate, situația actuală se repetă an de an, iar, până la urmă, se decide prelungirea funcționării în ultimul moment. Pe lângă sârbi, la Timișoara este prezentă și comunitatea moldovenilor de peste Prut, dar și un număr tot mai ridicat de ucraineni, pe lângă cei din Banat și numeroși refugiați).
Comunitatea sârbă este cunoscută mai ales pentru aprinderea Badnjak-ului, un stejar, dar și pentru Cesnica, o prăjitură tradițională de Crăciun.
Comentarii prin facebook