Handbaliștii și-au reluat pregătirea încă din prima parte a acestei luni. După perioada specifică de reacomodare la efort, elevii lui Pero Milosevic au început și seria partidelor de pregătire.
Alb-violeții au susținut primul joc la Turda, cu una din forțele campionatului, Potaissa, iar nivelul a fost foarte ridicat, partida încheindu-se la egalitate, 34-34.
În acest weekend, SCM Politehnica Timișoara a cedat în fața campioanei Serbiei. Rukometni klub „Vojvodina” s-a impus cu 32-26 (19-14), într-un meci jucat la Novi Sad.
Marcatorii alb-violeților: Trif, Chira, Manojlovic, Marjanovic – câte 5 goluri, Huta, Buljina – câte două, Adoreanu și Bordeanu – câte unul.
Seria partidelor test va continua cu încă un adversar din Serbia, Partizan Belgrad.
Campionatul se va relua la mijlocul lunii ianuarie, când alb-violeții vor evolua la Bacău.













































Comentarii prin facebook