Stirile din ziua: 17 iunie 2025

29 de microbuze electrice, cumpărate de CJT cu bani din PNRR, au fost predate către localități din Timiș pentru transportul elevilor/FOTO

29 de microbuze electrice, cumpărate de CJT cu bani din PNRR, au fost predate către localități din Timiș pentru transportul elevilor/FOTO

Un număr de 29 de comune din Timiș au primit marți, în folosință, câte un microbuz electric, cu ajutorul cărora să ducă elevii la școli. Mijloacele de transport au fost primite în urma unui contract derulat de Consiliul Județean Timiș, cu fonduri din PNRR. Consiliul Județean Timiș a implementat proiectul „Microbuze electrice pentru elevii din

Simonis speră într-o colaborare bună cu Bolojan, în scopul susținerii proiectelor importante ale județului

Ilie Bolojan e ca și uns deja noul premier al României, iar Alfred Simonis speră că relația bună pe care a avut-o și până acum cu acesta să continue și după preluarea funcției. Aceasta în folosul Timișului și al Timișoarei și al proiectelor deja pornite cu fonduri guvernamentale aici. Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, spune

Super-viteză pe un traseu solicitant! Timişorenii Radu şi Nicolas Benea au scris istorie la Harghita Challenge

Recorduri şi amintiri de neuitat pe un traseu dificil. Nimic nu este însă imposibil pentru duo-ul tată fiu, Radu şi Nicolas Benea. Etapa Harghita Challenge a adunat la start un număr record de 80 de piloți, marcând una dintre cele mai competitive runde ale sezonului din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Echipa Canova Racing

Contestația la licitația pentru noul stadion al Timișoarei a fost respinsă de Tribunalul București

Veste… nedorită pentru viitorii guvernanți. Proiectul noului stadion al Timișoarei a trecut și de etapa contestației, care a fost respinsă. Rezultatul prin care CON-A OPERATIONS (Leader), PRODESIGN ENGINEERING & CONSTRUCTION, CON-A, CON-A PRODUCTIONS a câștigat licitația a fost contestată de o altă grupare condusă de cei de la CONCELEX la Tribunalul București. Luni, judecătorii au

Expoziţie inedită. Studenţii de la USVT, introduc oamenii în lumea peisagistică

Facultatea de Inginerie și Tehnologii Aplicate (FITA) din cadrul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) organizează, începând cu data de 17 iunie 2025, o expoziție dedicată proiectelor realizate de studenții programului de licență în Peisagistică. Evenimentul are loc în incinta Iulius Mall, în spațiul situat lângă scările rulante care urcă spre

Se creionează noul drum național spre vama care va fi amenajată la Beba Veche, spre Ungaria/FOTO

Specialiștii care se ocupă de partea tehnică a noului drum național care va duce spre viitoarea vamă de la Beba Veche au stabilit astăzi punctul de legătură dintre drumul național DN 59G (Dudeștii Vechi – Beba Veche) și drumul național 43112 din Ungaria, punct pe unde va trece noul drum care va lega cele două

Personalitate marcantă a Europei, sărbătorită la UPT, cu ocazia celor 90 de ani împliniți

Zi de sărbătoare, cu emoții și amintiri alături de unul din cei mai cunoscuți timișoreni ai vremurilor noastre, Ioan Holender. Cu ocazia aniversării a 90 de ani de viață ai maestrului Ioan Holender, Universitatea Politehnica Timișoara a organizat luni, 16 iunie 2025, un moment festiv cu totul special, dedicat unei personalități remarcabile a culturii internaționale,

Finala se joacă miercuri la Parța! UVT Ripensia și Caraniul joacă cu trofeul pe masă

Miercuri, de la ora 18, se va desfășura pe arena din Parța ultimul act al Cupei României, faza județeană. Câștigătoarea nu va intra doar în posesia doritului trofeu ci se va califica și în faza națională a competiției. CSU UVT a jucat în ultimii ani de trei ori finala, dar a câștigat doar ediția din

Panică într-un bloc de pe Bd. Eroilor de la Tisa! Patru oameni aflați într-un lift blocat au cerut ajutor de urgență

Altfel de misiune pentru salvatorii de la ISU Timiș, care cu profesionalism au rezolvat o situație complicată. Marți, 17 iunie, în jurul orei 10:20, ISU Timiş a fost solicitat prin apel de urgenţă la 112 să intervină pentru deblocarea a patru persoane (trei adulți și un minor) blocați în lift, într-o clădire de pe Bd.

Primăria Timișoara bifează încă o parcare pe stil nou/FOTO

Municipalitatea timișoreană a anunțat finalizarea unei noi parcări de cartier modernizate. Aceasta e amplasată în Calea Lipovei. Terenul folosit este unul care era ocupat de garaje vechi. Investiția a inclus si amenajarea întregii zone. ”O nouă parcare gata, pe locul fostelor garaje, în Calea Lipovei, pe str. Verde. Zona a fost reamenajată complet, cu alei

CJ Timiș pregătește terenul pentru modernizarea DJ 684

Un număr de 244 de imobile aflate pe traseul drumului județean 684, care leagă Coșava, Tomești și Luncanii de Jos de Caraș-Severin, vor fi expropriate pentru a asigura terenul necesar extinderii drumului și modernizării. Luni, plenul Consiliul Județean Timiș a aprobat demararea procedurilor de expropriere pentru a putea demara lucrările pe două tronsoane ale DJ

Locuitorii de pe o stradă ”de graniță” dintre Timișoara și Dumbrăvița primesc asfalt după ani de așteptare/Foto

O stradă aflată la  limita dinre Timișoara și Dumbrăvița, neasumată ani de zile de niciuna dintre UAT, este în sfârșit asfaltată. Aceasta, de către comuna periurbană. Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alin Popoviciu, spune că a semnalat problema încă din luna noiembrie a anului precedent. ”În luna noiembrie a anului trecut am publicat un video în

UPT, în pas cu timpul, a participat la Zilele Culturale ale Germanilor din Banat

Incursiune în trecut, visând dincolo de gard, o proiecție specială și o seară culturală cu multe emoții. Sub motto-ul „Noi, în pas cu timpul”, Universitatea Politehnica Timișoara, prin Facultatea de Științe ale Comunicării, a participat activ la Zilele Culturale ale Germanilor din Banat. Sub titlul poetic „Visând dincolo de gard”, inspirat de scriitorul Bogdan Mihai

Editorial de Ino Ardelean

„Meritocraţia” îngroapă România! Ţara primelor la stat fără număr

Nu mai sunt bani! Trebuie să strângem cureaua, începe o perioadă de sacrificii. Trebuie să mărim taxele. Am cheltuit mult mai mult decât am produs. Cam asta s-a tot transmis, în ultimele săptămâni, din interiorul negocierilor pentru formarea unui nou guvern. Şi, în mare parte, lucrurile sunt absolut reale. Pe de altă parte, într-o ţară

Programul de lucrări al SDM în ziua de 17 iunie 2025

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 17.06.2025, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 17.06.2025, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare

Etichete:
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.