Consiliul Județean Timiș a deschis vineri procedura transparenței decizionale a procesului de elaborare a Proiectului de hotărâre nr. 160/05.06.2025 privind aprobarea organigramei și statului de funcții al uneia dintre departamentele din cadrul instituției care va furniza printre cei mai mulți ”restructurați”. Este vorba despre Direcția de Prestări Servicii Timiș. Întreaga documentație poate fi consultată pe pagina de…
O dirigintă de la Tomnatic şi-a pălmuit o elevă, după ce minora o înjurase. S-a declanşat o anchetă
Incident neplăcut vineri, la Şcoala Gimnazială din Tomantic. Implicate în acest caz au fost o elevă din clasa a VII-a A şi dirigintele. Conform relatărilor preliminare, eleva a introdus în sala de clasă o trotinetă, iar profesoara a solicitat îndepărtarea acesteia din încăpere. În urma refuzului elevei și a schimbului de replici jignitoare la adresa…
Primăria Timișoara vrea înapoi un teren acordat unei asociații creștine și o clădire oferită unei organizații cu activitate în pregătire profesională
Două terenuri ale Primăriei Timișoara, oferite pentru a fi folosite unor asociații în vederea dezvoltării activității ar urma să se reîntoarcă în administrarea proprietarului, adică municipalitatea. În cauză sunt o asociație creștină, respectiv o asociație care organizează cursuri de pregătire profesională. Ambele terenuri sunt situate pe Calea Aradului, la nr. 15A și nr. 56. În…
Nu scăpăm de caniculă în Banat! Codul galben se prelungeşte peste weekend
Meteorologii anunţă că valul de caniculă se prelungeşte şi au emis o avertizare cod galben pentru zilele de sâmbătă şi duminică. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 şi 36 de grade. Vineri, în Oltenia, nordul Moldovei şi local în Carpaţii Meridionali şi Orientalieste cod portocaliu de instabilitate atmosferică. Potrivit ANM, sâmbătă şi duminică, în…
Peste 45% dintre români cred că alegerile prezidenţiale au fost organizate incorect. Sondaj INSCOP
Doar puţin mai mult de jumătate dintre români (50,4%) consideră că alegerile prezidenţiale au fost organizate corect. În schimb, 45,7 afirmă că acestea au fost organizate mai degrabă incorect. Printre cei din a doua categorie se regăsesc votanții AUR, persoanele cu educație primară, locuitorii din rural şi utilizatorii Tik-Tok. Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research…
„Festivalului Pepenilor”. SC Pieţe pune din nou la dispoziţia producătorilor 19 puncte de vânzare
Societatea Piețe SA Timișoara anunță organizarea unei noi ediţii a „Festivalului Pepenilor”, care va avea loc în perioada 1 iulie – 15 septembrie 2025. Vor fi puse la dispoziţia producătoruilor 19 puncte de vânzare în tot oraşul. Piețe SA Timișoara informează producătorii locali și publicul interesat că, în perioada 1 iulie – 15 septembrie 2025,…
Marilen Pirtea le dă mandat parlamentarilor liberali de Timiș: ”Modernizăm Timișul”
Marilen Pirtea anunță că mandatul cerut parlamentarilor de Timiș din partea PNL să susțină investițiile din bani publici realizate în județ. Poziția vine după apariția informațiilor despre tăierea de la finanțare a proiectului noului stadion de la Timișoara. Deputatul cere celor doi reprezentanți liberali din Parlamentul României, adică … lui și fostului său șef de…
Pe liniile de cale ferată administrate de CFR Infrastructură Timișoara se lucrează în continuare la reabilitarea trecerilor la nivel/VIDEO
În această perioadă, pe liniile de cale ferată din Timiș, administrate de CFR Infrastructură, se lucrează la reabilitarea trecerilor la nivel cu calea ferată. În acest moment se intervine la linia dintre Ronaț Triaj și Dudeștii Noi. Continuă lucrările din cadrul contractului de execuție „Lucrări de întreținere și reparație a trecerilor la nivel cu calea…
Simonis spune că are garanții că nu se taie finanțarea pentru stadion
Nu se taie finanțarea pentru stadionul noul care se va ridica la Timișoara cu bani de la buget, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Mai mult, el spune că a primit garanții în acest sens, fără a preciza despre ce e vorba. Timișul are cea mai importantă contribuție la bugetul de stat, proiectul stadionului…
Se încearcă salvarea Liceului de Arte Plastice! Soluţii din partea studenţilor arhitecţi de la UPT
O clădire istorică are nevoie de ajutor şi merită salvată cu orice preţ. Iată despre ce este vorba. Clădirea fostului Liceu de Arte Plastice din Timișoara (str. Mihai Eminescu nr. 2), aflată într-o stare de degradare avansată, aflată la un moment dat în pericol de a fi demolată, salvată de Mitropolia Banatului, care a făcut…
“De ce fugem”? Vremea “profesioniştilor” şi a absolvenţilor de Academic Singles. “Suveraniştii” traseismului politic
Cred că numele de Paul Ciprian Pintea nu vă spune nimic. În schimb, sunt sigur că aţi auzit de senatorul POT cu opt clase, care şi-a falsificat CV-ul unde a scris – vorba vine, i-o fi scris cineva! – că a studiat la Academic Singles, un site de matrimoniale. Başca, omul are vreo două dosare…
Două zile de mare sărbătoare de Rusalii lângă Timişoara: Ruga satului Moşniţa Veche
De marea sărbătoare a Rusaliilor, la Moşniţa Veche se anunţă două zile de bucurie, muzică și distracție pentru toată familia Program Rugii: Duminică 𝟖 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞: 𝟏𝟕:𝟎𝟎 – Slujba la Biserica Ortodoxă Moșnița Veche 𝟏𝟖:𝟎𝟎 – Deschiderea rugii cu program artistic Deschiderea primei seri: Antonia Oltean Trupe de dans locale: Dinamic Dance, Ansamblul Moșnițeana Stana Izbașa…
Se reiau cursele cu vaporetto spre ecluza din Sânmihaiu Român
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) anunță că, începând cu acest weekend, vor fi reluate cursele cu vaporetto până la ecluza din Sânmihaiu Român. Cursele vor porni de la stația Catedrala Mitropolitană, cu destinația ecluza din Sânmihaiu Român. Acestea vor avea loc sâmbăta și duminica, cu plecare la ora 13.00 . Tariful pentru un bilet…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 6 iunie 2025
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 06.06.2025, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 06.06.2025, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare…