De la ora 17, liber pe drumul de legătură cu A1. Circulația în zonă se schimbă total, vedeți noile rute/FOTO

Deschiderea efectivă a circulației pe noul drum de legătură cu A1 are loc astăzi, de la ora 17. În cadrul proiectului amenajării noului drum de legătură dintre Timișoara și autostrada A1 au fost amenajate două noi sensuri giratorii, pe DN 69, iar traficul spre direcția Timișoara – Arad, dar și către DJ 692, din Timișoara spre Sânadrei s-a modificat.

“Îndemnăm participanții la trafic să acorde atenție semnalizării rutiere, să respecte indicatoarele și regulile de circulație, întrucât traseele și regimul benzilor sunt diferite față de configurația anterioară”, recomandă DRDP Timişoara.

Pe direcția Timișoara – Orțișoara – Arad, pe DN 69, șoferii vor urca pe pasajul care traversează DN 69A și vor ieși în sensul giratoriu nord, spre Orțișoara – Arad. Pe direcția Arad – Timișoara, pe DN 69, șoferii vor folosi cele două sensuri giratorii, breteaua spre direcția Timișoara fiind la a treia ieșire.

Pe direcția Timișoara – Sânandrei, șoferii vor urca pe pasajul care traversează DN 69A și vor ieși în sensul giratoriu nord, apoi se vor întoarce către Timișoara, pe DN 69 și, în sensul giratoriu sud, vor urma prima ieșire spre DJ 692. Pe direcția Sânandrei- Timișoara, șoferii vor folosi sensul giratoriu sud, cu acces pe a treia bretea.

Breteaua a doua de ieșire din sensul giratoriu sud este un acces exclusiv către platforma industrială, printr-un drum colector, care nu are acces în DN 69 pe direcția Timișoara. Așadar, șoferii care merg spre direcția Timișoara vor folosi doar a treia ieșire din sensul giratoriu sud.

Vedeți în planșele atașate noile trasee din nodul rutier DN 69 – DN 69A – DJ 692.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Dan a spus: (octombrie 13th, 2025 at 21:43 )

Bravooo

Daniel a spus: (octombrie 14th, 2025 at 09:02 )

A fost ales un proiect să fie ieftin, nu intuitiv. Era mai bine să fie centura nord extinsă la 4 benzi pentru că vin 4 benzi de la Giarmata până la centură iar apoi se putea continua pe 4 benzi în direcția dorită. Așa avem încă un exemplu de cheltuire a banului public în mod ineficient.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara caută furnizor de mobilă și tehnică IT de peste un milion de lei. Dotările ajung la Generală 30

Școala Generală nr. 30 urmează să fie dotată cu mobilier și echipamente IT, prin intermediul unei investiții care vine în completarea proiectului de modernizare și extindere a școlii. Aceasta se apropie de final și va contribui la condiții mai bune pentru elevi și profesori. Proiectul municipalității include atât mobilier nou, cât și echipamente IT pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută furnizor de mobilă și tehnică IT de peste un milion de lei. Dotările ajung la Generală 30
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sondaj

Sondaj INSCOP. AUR continuă să conducă detaşat, PNL şi PSD se bat pentru locul II

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XIV-a, realizat în perioada 1 – 7 septembrie 2026, AUR conduce în preferințele electoratului pentru alegerile parlamentare, cu un avans de aproximativ 20 de procente față de următoarele două clasate – PSD și PNL – care își dispută îndeaproape a doua poziție. Estimare participare vot parlamentare Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP. AUR continuă să conducă detaşat, PNL şi PSD se bat pentru locul II
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ianis Doană și Dan Alexa, laureații Ligii a II-a în luna august

Parcursul fără înfrângere din campionat a făcut ca doi reprezentanți ai Politehnicii Timișoara să fie laureații lunii august. Liga 2 a anunțat astăzi suprelativele ultimei luni de vară și primei luni de campionat. Ianis Doană este jucătorul lunii august în Liga 2 Casa Pariurilor! Tânărul de 18 ani de la Politehnica Timișoara a marcat 5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ianis Doană și Dan Alexa, laureații Ligii a II-a în luna august
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Tragedie la UMF Timișoara: Un student în anul VI s-a stins din viață cu doar câteva zile înainte de ceremonia absolvire

O comunitate academică întreagă este în doliu după ce un student în anul VI al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFVBT) a decedat subit în cursul serii de ieri. Tânărul, în vârstă de doar 24 de ani, a suferit un stop cardiac fatal, chiar în pragul finalizării studiilor. Tragicul eveniment s-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie la UMF Timișoara: Un student în anul VI s-a stins din viață cu doar câteva zile înainte de ceremonia absolvire

Economic vezi arhiva Economic

Ambasadorul României la Londra a vizitat CCIAT

Consolidarea relațiilor economice dintre județul Timiș și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și dezvoltarea legăturilor dintre comunitățile de afaceri din cele două țări au fost principalele teme ale întâlnirii dintre președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, și Laura Daniela Popescu, ambasadorul României în Marea Britanie în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul României la Londra a vizitat CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Asociația Județeană de Fotbal Timiș organizează concurs pentru completarea corpului de delegați de joc pentru competițiile organizate la nivel județean. Condiții de participare Pot candida persoanele care: – au desfășurat o activitate recunoscută în fotbal, în calitate de fost jucător, antrenor, conducător sau într-o altă funcție specifică activității fotbalistice în cadrul cluburilor sau AJF/FRF; –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Județeană de Fotbal își mărește echipa. Se caută delegați de joc
Școala Generală nr. 30 urmează să fie dotată cu mobilier și echipamente IT, prin intermediul unei investiții care vine în completarea proiectului de modernizare și extindere a școlii. Aceasta se apropie de final și va contribui la condiții mai bune pentru elevi și profesori. Proiectul municipalității include atât mobilier nou, cât și echipamente IT pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută furnizor de mobilă și tehnică IT de peste un milion de lei. Dotările ajung la Generală 30
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XIV-a, realizat în perioada 1 – 7 septembrie 2026, AUR conduce în preferințele electoratului pentru alegerile parlamentare, cu un avans de aproximativ 20 de procente față de următoarele două clasate – PSD și PNL – care își dispută îndeaproape a doua poziție. Estimare participare vot parlamentare Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj INSCOP. AUR continuă să conducă detaşat, PNL şi PSD se bat pentru locul II
Luna octombrie aduce la Timișoara Laboratoarele AnimaDOK 4 – „Avanpost stop- motion și media literacy”, un atelier intensiv în care animația realizată cadru cu cadru se întâlnește cu noile instrumente de generare a imaginilor cu ajutorul inteligenței artificiale. Timp de șapte zile, 15 tineri, împărțiți în trei echipe, vor lucra la concepte de scurtmetraje și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animația și inteligența artificială, în prim plan. 15 tineri vor experimenta două moduri de a crea imagini la Timișoara
Vineri începe perioada competițională UNITED Street Football x MONS, cu turneul de fotbal pe nisip organizat în Piața Libertății din Timișoara. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc de la ora 18:00 și va include tragerea la sorți a echipelor participante. Începând cu ora 19:00, programul continuă cu meciuri demonstrative și amicale, organizate în deschiderea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în… nisip și pe stradă! UNITED Street Football x MONS începe vineri în centrul Timișoarei
Consolidarea relațiilor economice dintre județul Timiș și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și dezvoltarea legăturilor dintre comunitățile de afaceri din cele două țări au fost principalele teme ale întâlnirii dintre președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, și Laura Daniela Popescu, ambasadorul României în Marea Britanie în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadorul României la Londra a vizitat CCIAT
Seria vizitelor turistice în Timișoara, dedicată timișorenilor, continuă cu o nouă aventură organizată de Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours, de această dată dedicată spațiilor verzi ale orașului. Duminică, 13 septembrie, între orele 18.00 și 20.00, timișorenii și turiștii sunt invitați să descopere Piața Crucii, Parcul din Piața Bisericii, Parcul Carmen Sylva și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Timișoara Free Tours revine cu un tur al parcurilor din cartierul Elisabetin
Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 20. el vorbeşte de primul pod peste Bega realizat după revoluţie, cel de la Solventul. Dominic Fritz spune că oamenii erau suspicioşi în urmă cu şase ani, atunci când...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 20 de zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz  vorbeşte de un pod (Solventul) tot mai apropiat
O comunitate academică întreagă este în doliu după ce un student în anul VI al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFVBT) a decedat subit în cursul serii de ieri. Tânărul, în vârstă de doar 24 de ani, a suferit un stop cardiac fatal, chiar în pragul finalizării studiilor. Tragicul eveniment s-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie la UMF Timișoara: Un student în anul VI s-a stins din viață cu doar câteva zile înainte de ceremonia absolvire
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.