O femeie nu a mai ajuns acasă miercuri dimineața, fiind omorâtă chiar pe trecerea de pietoni de un șofer care va regreta cât i-a mai rămas din viață că s-a urcat la volan.
Un bărbat în vârstă de 74 de ani a condus un autoturism pe strada Petöfy Șandor din localitatea Dumbrăvița, înspre strada Conac, iar la un moment dat a surprins și accidentat un pieton, respectiv o femeie de 58 de ani, care traversa strada regulamentar, pe trecerea pentru pietoni.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde se afla și un echipaj medical, însă, din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de către medici, a survenit decesul femeii.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Foto: arhivă









































Comentarii prin facebook