Măcel în mocirla suveranistă. Iz de carnaj între păpuşarii cu epoleţi din spatele „mişcării”

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Nici n-a cântat cocoşul de trei ori după alegerile pentru Primăria Capitalei, că în tabăra aşa-zişilor suveranişti a început războiul. Sau o fi o nouă „trezire în conştiinţă”? Un răzbel cu accente caragialeşti, şi nu-i de mirarea la câţi Caţavenci, Farfuridi, Dandaneşti şi Brînzoveneşti sunt în zonă. Cel mai folosit cuvânt este „trădare”, dar e mai greu să înţelegi care pe care a trădat. După cum se ştie candidata aşa-zişilor suveranişti a obţinut la alegeri 22%, cu 14 procente mai puţin decât câştigătorul Ciprian Ciucu.

În mocirla de şantaj cu pretenţii de televiziune eşecul este prezentat ca un mare succes, deşi săptămâni de-a rândul tot aici s-a vorbit de o mare victorie. Inclusiv duminică seara, candidata suveranistă era dată învingătoare cu 31%.  Dar la ce festival al minciunilor se întâmplă acolo, asta e chiar un miziulic. Apropo, mai există CNA în România? În orice ţară din lume, la ce aberaţii se spun acolo, cocina trebui închisă de mult timp. Nu mai discut de cele 45 de milioane de euro datorate la stat.

Dincolo însă de discursul triumfător, în hazna se caută „trădătorii”. Iar primul vizat este Gelu Vişan, cel care a prestat ani la rândul în acest „Răcnet al patrioţilor” în calitate de „patriot suprem”. Abia acum în cloacă s-a „descoperit” că „suveranistul maxim” a fost condamnat pentru viol. La rândul lui, Vişan spune despre stabilentul în care şi-a plimbat burdihanul  de ani de zile că ar fi o… „mocirlă”. Pe bune, abia acum şi-a dat seama, când nu mai poate grohăi el acolo?

Mai fascinant este deloc securistul Cozmin Guşă, tatăl unui recent numit vicepreşedinte AUR. Care are o ţinătă mult mai mare, chiar supremă. Nici mai mult, nici mai puţin, el şi-a îndreptat săgeţile otrăvite chiar înspre Gurul maxim. Care ar fi „trădat” cauza, nesuţinând-o pe „candidata suveraniştilor”. I-auziţi ce spune „suveranistul” Guşă: „În ultimul an, cu ajutorul presei românești controlate de Sistemul din Securistan, Călin Georgescu, zis «Voievodul», a devenit gurul unei mari mase de români disperați. Dacă această campanie de presă, comandată în favoarea sa în ultimul an, n-ar fi existat, atunci Georgescu ar fi apărut așa cum este el în mod real: un tip mediocru, dar talentat mai ales în emiterea unor mesaje misticoide, care prind bine mai ales la nivelul populației cu un coeficient de inteligență mediu sau sub mediu.”

Cât despre „candidată”, tot mai mulţi „patrioţi” urlă că se tratează la Spitalul SRI. Pe bune, doar după ce s-a tratat la acest spital, şi-au dat unii seama că „Văduva Negară” este unul dintre cele mai soioase produse ale Sistemului? Hai, că-i distracţie maximă!

În spatele acestui măcel în toată regula se întrezăresc însă scrâşnetele din dinţi ale unor „înstelaţi”. Nu e un mare secret că întreaga această mişcare aşa-zis suveranistă are în spate tot felul de generali şi colonei în rezervă, nu doar din servicii, ci şi din Miliţie şi Armată. Cei mai mulţi anti-europeni şi pro-ruşi, unii cu nostalgii comuniste. Inclusiv Gurul în nădragi roşii, Mesia suveraniştilor, este „fabricat” în aceste laboratoare cu epoleţi. (Uite c-a spus-o inclusiv Guşă!) Ca atare nu este exclus ca acest carnaj să fie o consecinţă a unor neînţelegeri între purtătorii de epoleţi. Cel mai probabil pe bani. În degringoladă vor rămâne însă cei săraci cu duhul care au crezut că „suveranismul” se luptă cu Sistemul. Când în realitate este un produs al Sistemului. Mai exact a celei mai scârnave zone a Sistemului.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Jebeleanu Constantin a spus: (decembrie 9th, 2025 at 12:45 )

Daca opozitia controlata n-ar exista, ar trebui inventata. Ca sa fie toata lumea ocupata cu orice altceva decat cu dezastrul economic si social.

Daniel a spus: (decembrie 9th, 2025 at 14:04 )

Devine din ce în ce mai evident că partidele autointitulate suveraniste sunt niște vehicule create pentru a atrage tot felul de naivi și a profita de pe urma lor, cam ca lămpile contra țânțarilor. Printre aceștia, într-adevăr este dezamăgire, dar șmecherii din spate au făcut ceva bani și probabil pe asta se ceartă. La cealaltă extremă însă este la fel pentru că și ei au pierdut alegerile chiar mai drastic decât primii, dar habar nu au că acest Ciucu este un ONG-ist eco-marxist mult mai mare cât l-aș bănui pe Drulă, așa că vor avea ce nici nu au sperat, chiar dacă acesta face unele excepții pentru dezvoltatorii imobiliari prietenoși.

Gigi a spus: (decembrie 9th, 2025 at 20:36 )

Se scuipă si dupa aia se pupa. Suveranistii asta urmăresc pe tiktok, live-uri unde se tiganesc 3-4-5-6 gen makaveli, sosoaca sau duamna anca.
La cat sunt de tampiti daca se lipesc si idiotii psd de ei am terminat-o cu Europa. O sa fim o tara la mana prostilor!
Cu justiția de rahat, actiunile hibride rusesti si sobolanii politici psd-aur e foarte clar viitorul. O singură intrebare ramane, cand pun mana pe Romania sobolanii astia.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.