Valea Jiului o ia înaintea Timișului. A devenit funcțională, cu bani europeni, rețeaua Green Line, de transport public județean

În zona Văii Jiului a fost pus la punct și pornit un sistem de transport public care ar putea fi aplicat și în județul Timiș în perioada următoare. Acolo, este vorba despre Green Line, un sistem de transport integrat care conectează toate orașele Văii Jiului.

Proiectul este rezultatul colaborării tuturor administrațiilor locale din Valea Jiului în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara și a fost implementat în două etape, prin Regio-POR și Programul Regional Vest.

Ideea nu este o noutate și a fost lansată chiar în anul 2022, de către Sorin Maxim, director ADR Vest, una mai mult decât inovatoare pentru acele vremuri. Mulți erau sceptici că o asemenea inițiativă poate deveni realitate. Iată că a fost realizată, chiar dacă (încă) nu în Timiș.

”Avem, în ceea ce privește Europa Verde, componenta ce se numește o Europă Conectată, pe mai multe paliere, în primul rând mobilitatea pe zona urbană. Încercăm, ca un program pilot, încercăm să finanțăm o rețea de transport interurban în care să țintim în principal orașele mari și zonele de atracție turistică să acoperim cumva cu o rețea de transport, și pentru weekend, dar și în timpul săptămânii punctele de interes ale regiunii. Spun un proiect pilot, pentru că nu am alocat o sumă foarte mare, partea cea mai complexă este constituirea unui cadru instituțional care să funcționeze. Evident, aici vom avea parteneriate și cu operatori privați”, a declarat atunci, Sorin Maxim.

Iată că inițiativa concepută la nivel european a devenit deja realitate în Valea Jiului, la trei ani distanță. Locuitorii din această zonă, precum și turiștii vor beneficia de transport local și interurban cu autobuze electrice noi în condiții moderne și la prețuri mai mici decât cele de până în prezent.

Linia principală de transport este o adevărată coloană vertebrală ce leagă toate orașele Văii. Între Petrila și Uricani, microbuzele vor circula la fiecare 20 de minute, în intervalul 5:00 – 23:20 și vor deservi pe acest traseu și orașele Petroșani, Aninoasa, Vulcan și Lupeni.

Prin proiect, au fost achiziționate 26 de autobuze electrice noi, au fost construite sau modernizate 110 stații de călători și au fost înființate 38 de stații de încărcare electrică, precum și un depou modern. În plus, au fost reabilitate patru tronsoane de drumuri, câte două în Petroșani și Vulcan.

„Este cel mai complex proiect din punct de vedere al ITI Valea Jiului, pentru că asta înseamnă dezvoltare teritorială integrată. Cred că poate fi luat ca model inclusiv la nivel european – o dovadă că localitățile pot colabora în folosul cetățenilor, dezvoltând împreună servicii de calitate. Acest proiect va deservi, desigur, localnicii, dar el poate ajuta foarte mult inclusiv la dezvoltarea turismului, pentru că va deveni o soluție viabilă de transport pentru toți turiștii care vin aici și nu mai găsesc cazare în stațiunile montane, iar acum se pot deplasa mult mai ușor către ele”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Prețul unei călătorii de 60 de minute este de 4 lei, iar un abonament valabil întreaga zi costă 7 lei. Călătorii au la dispoziție patru modalități de achiziție a biletului, inclusiv prin sms sau cu cardul, direct din mijlocul de transport.

Peste 20 de milioane de euro, bani nerambursabili, au fost investiți în proiect, iar acesta este complementar cu alte două proiecte finanțate prin fonduri europene, care vor mări flota Green Line și, implicit, vor dezvolta transportul public în Valea Jiului. Astfel, Primăria Petroșani a achiziționat deja 7 autobuze electrice noi prin PNRR, care au și intrat în circulație, iar Primăria Lupeni va achiziționa 14 autobuze electrice, prin Programul Regional Vest, care vor facilita accesul turiștilor în stațiunea Straja.

Va deveni un asemenea proiect realitate și în Timiș? Rămâne de văzut dacă așa ceva se poate, atât timp cât orgoliile, mai ales, sunt enorme și în acest domeniu. Rețeaua de transport metropolitan a Timișoarei, realizată prin SMTT de către STPT este deja funcțională, chiar dacă ”frecușurile” dintre cei de la Primăria Timișoara, care dețin STPT, și primăriile beneficiare ale transportului metropolitan, sunt destul de dese. De asemenea, nici rețeaua de acoperire nu e prea OK construită. Totodată, în urmă cu doar câteva zile, la Consiliul Județean Timiș au fost adoptate mai multe hotărâri prin care un mare număr de primării au decis să lucreze cu administrația județeană pentru realizarea unei rețele de transport auto intrajudețean, în cadrul noului ADI constituit.

Vă reamintim, de asemenea, că în urmă cu scurt timp, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a ieșit ”la vânătoare”, încercând aducerea Girocului în rețeaua transportului metropolitan a Timișoarei. Chiar dacă oficial nu s-a anunțat, dacă acest lucru nu se va întâmpla, societatea de transport public care leagă Girocul de Timișoara, ar urma să aibă parte de anumite surprize de anul viitor.

”Nu prea au voie și vom începe să dăm amenzi de anul viitor. Nu a fost o prioritate până acum asta pentru că STPT nu avea capacitatea să preia nevoile, dar începe să aibă și vrem să preluăm nevoile de transport în sistemul public, în toată zona metropolitană”, răspundea Lațcău, pe Facebook în comentariile aferente postării despre discuțiile de la Primăria Giroc, unei întrebări referitoare la permisiunea unor operatori privați de a circula la Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (decembrie 24th, 2025 at 15:11 )

Mai vedem peste un an ce viabilitate economică are un asemenea proiect, iar atunci ne vom da seama dacă va mai fi continuat sau nu după 5 ani, când expiră condițiile impuse de UE, pentru ca una e să bagi tu toți banii și alta e să primești o mare parte din ei.

Jebeleanu Constantin a spus: (decembrie 25th, 2025 at 22:37 )

„Între Petrila și Uricani, microbuzele vor circula la fiecare 20 de minute, în intervalul 5:00 – 23:20 și vor deservi pe acest traseu și orașele Petroșani, Aninoasa, Vulcan și Lupeni.”

Daca se intampla asta… practic va fi o frecventa mai decenta decat pe liniile din Timisoara. Dar aici se prefera sa se (pre)faca STPT atractiv doar prin enervat conducatorii auto prin orice mijoace, de la parcari lipsa la ingustat de benzi, la lipsa unei semaforizari pentru viraj la stanga in intersectii aglomerate, la marit impozit…

adrian a spus: (decembrie 26th, 2025 at 11:59 )

Felicitari celor din administratiile din Valea Jiului!
Se pare ca ei au inteles mai repede avantajele si dezavantajele acestui program.
La noi, pesedeaua sparge banii europeni pe aberatii precum drumul catre Lipova sau prin creierii muntilor ….ca doar cine va indrazni sa verifice calitatea si grosimea asfaltului, ca sa nu mai spunem de subtratul care foarte probabil va fi SUB standardele nationale, …si probabil ca si ecartament al drumului (similar iesirilor intrarilor de pe A1 de la Sanandrei si Dumbravita)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.