Ministrul Sănătății vrea oprirea chiulului medicilor de la stat pentru a presta la privat, în timpul de lucru

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, vineri, la Timișoara, că e dispus să își asume desfacerea contractelor de muncă ale medicilor care în timpul în care trebuie să lucreze în spitalele de la stat lucrează, de fapt la clinicile private. De asemenea, el spune că regulamentele care vor fi impuse vor stabili că dacă un medic și-a luat scutire medicală de la gărzile la stat să nu mai poată presta în sectorul medical privat.

Medicii care prestează, atât la stat, dar și la privat, nu pot pleca din timpul programului de la spitalele publice pentru a lucra la cabinetele din sistemul privat, a subliniat Rogobete. Aceasta produce pagube de sute de milioane de lei pe an.

”E vorba despre cei care pleacă la ora 11 de la spitalul public, la cabinetul privat și, de cele mai multe ori, împreună cu pacientul. Dacă nu încetăm cu acest fenomen care ne costă multe sute de milioane de lei pe an, sistemul de sănătate nu are cum să se facă bine. Eu am fost cel care a fost împotriva conceptului ca medicul să aleagă între public și privat. Nu este normal. Medicul, după programul de la public, are dreptul să facă ce vrea cu profesia lui. Dar nu este corect ca în timpul programului de la public să activeze în programul de la privat. Eu îmi asum să desfac contractul de muncă al medicului care este prins în timpul programului de lucru la public, în altă zonă decât în cabinetul său din spital. Nu putem fi ipocriți și nu putem avea lombosciatică doar la spitalul public, dar apoi să stăm 12 ore în picioare în cabinetul privat”, a declarat Alexandru Rogobete.

El făcea referire la un caz din Constanța, unde la spitalul de stat trei sferturi dintre medici apăreau că au lombosciatică și nu făceau gărzi, dar operau la cabinetele private. Aceasta va dispărea, spune ministrul, cine va beneficia de asemenea scutiri nu va mai putea să beneficieze de statutul de liberă practică la privat, deci să lucreze acolo în timpul ”scutit” la stat.

”Se mai introduce o măsură nouă, în curând: cine are scutire de gardă, nu mai are voie prin lege, își pierde dreptul de liberă practică (în privat, n.r.), dacă după orele de program din sistemul public este fără activitate medicală, pentru a proteja un om care are probleme de sănătate să se recupereze mai repede”, conform lui Rogobete.

El a mai subliniat că o reducere, din pix, cu 10% în sănătate, nu se poate întâmpla.

„Spun de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scăderea paușală în sistemul de sănătate cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea și ar genera o criză fără precedent în sistem. Pentru că sistemul de sănătate, în primul rând, are anumite particularități. Este un sistem de urgență, este un sistem critic. Pe de altă parte, deficitul de personal din sistemul de sănătate este unul arhicunoscut, atât în componenta de medici, dar și asistente, îngrijitoare, chimiști, biochimiști. Întreg personalul medical are o problemă din acest punct de vedere. Gărzile, și știți bine, pentru că am avut astfel de situații în ultima perioadă în multe unități sanitare, nu pot fi acoperite, pentru că resursa umană este insuficientă, pe de-o parte, iar pe de altă parte, tariful de gardă pe care îl plătim în anul 2026 este, de fapt, calculat la nivelul anului 2017”, a declarat Rogobete.

El spune că nu va aproba niciodată o asemenea ordonanță.

“Ținând cont de toate aceste particularități și de importanța strategică și de siguranță națională a sistemului de sănătate, eu nu am cum să fiu de acord cu această reducere paușală și cu tăierea veniturilor personalului medical cu 10%. Am spus public asta de fiecare dată și o spun în continuare. Ceva sigur este că eu nu voi aviza ordonanța de urgență decât dacă sistemul de sănătate este exceptat de la tăierea cu 10%”, a mai spus Rogobete.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Asistat social a spus: (februarie 13th, 2026 at 19:20 )

N-am inteles cum are de gand acest rogobete sa rezolve deficitul de personal. Cred ca nu prea ajuta faptul ca suntem undeva la coada daca nu chiar pe ultimul loc in UE in privinta finantarii sistemului de sanatate, asa ca rogobetele sa rezolve intai treaba asta, faptul ca nu se taie cu siguranta nu rezolva mare branza, atat ca nu provoaca instant un colaps, dar ” boala lunga tot moarte sigura e”. In cazul asta parca as prefera sa se mai taie, macar sa facem praf complet sistemul si se trezesc si cetatenii care dorm in papuci neavand habar despre cauzele reale ale starii precare ale sistemului de sanatate. Nu, nu e vb de medici spagari, chiulangii etc, ca in UE sau la privat fix aceiasi medici sunt, se pare, buni, iar recrutarea e agresiva. Asa ca domnul rogobete poate intelege care e menirea dumnealui in fruntea ministerului: in primul rand FINANTAREA corespunzatoare, macar sa nu mai fim pe ultimul loc. A ajutat cu ceva masura aia de pe vremea lui Nicolaescucu managerii sa nu fie neaparat medici? Nu. Poate o reconsidera cineva. Stai, sunt prea multi sinecuristi care doar astfel pot ajunge manageri la spitale de stat, ca au gatat ceva facultate oarecare, deci cam greu sa renunti la asa smecherie cu surub. Plus ca managerul invarte banii de achizitii…
Asa ca rogobetele sa nu mai tot incerce sa faca din rahat bici, ca nu va pocni din acel bici. Intai si intai finantare cat de cat decenta, monitorizata cheltuirea, abia apoi restul.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii

Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Se schimbă raportul de forță politică în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat

Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forță politică în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șag și Ghiroda pe locuri de play-off. Poli II se încurcă acasă de o echipă accesibilă la debutul lui Latovlevici

CSC Ghiroda a obținut o victorie prețioasă în etapa a 13-a, la Cugir și revine în Top 4. Șagul a obținut un punct muncit în fața unei echipe foarte bune, la Deva, în timp ce Poli II a mai dezamăgit o dată, la debutul lui Latovlevici, doar egal acasă contra unei echipe de bătut, Pecica....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șag și Ghiroda pe locuri de play-off. Poli II se încurcă acasă de o echipă accesibilă la debutul lui Latovlevici
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune

Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei tinere în vârstă de 18 ani, a avut loc sâmbătă seara, 14 noiembrie 2026, în localitatea Giroc din județul Timiș. La volanul autoturismului se afla un minor de 17 ani, fără permis de conducere, care a încercat să scape de un echipaj de poliție. Potrivit informațiilor transmise...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forță politică în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
CSM CSU Oradea și-a regăsit cadența victoriilor în Liga Națională de Baschet Masculin, impunându-se sâmbătă seara pe teren propriu, scor 85-70, în fața formației SCM Politehnica Timișoara. Disputată în cadrul etapei a 7-a, partida de la Oradea Arena a oferit un duel echilibrat pe alocuri, decis de experiența și precizia gazdelor pe final. Susținuți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eșec așteptat pe Crișul Repede. Meci echilibrat, decis pe final
La cinci ani, Luciana Matei a dat o altă formă rochiei de mireasă a mamei sale. Astăzi, după un sfert de secol de creație vestimentară, își păstrează libertatea de a crea ceea ce simte, dincolo de tendințele momentului. Ținutele sale poartă o identitate proprie, în care viziunea designerului întâlnește personalitatea femeii care le îmbracă. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luciana Matei, designerul din Timișoara care croiește haine după personalitatea femeilor
Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei tinere în vârstă de 18 ani, a avut loc sâmbătă seara, 14 noiembrie 2026, în localitatea Giroc din județul Timiș. La volanul autoturismului se afla un minor de 17 ani, fără permis de conducere, care a încercat să scape de un echipaj de poliție. Potrivit informațiilor transmise...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune
Insistența celor de la USR pentru o alianță cu PNL în Timiș stârnește din nou reacții în cadrul filialei județene a liberalilor. Ultima solicitare a unui astfel ”pol reformator” vine de la președintele USR Timiș, Sorin Șipoș, acesta amintește despre fuziunea dintre PNL și Forța Dreptei la nivel național, care ar trebui să aibă efecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”
Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.