O nouă schimbare la Prefectura Timiş. Pleacă Liliana Oneţ din funcţia de subprefect, revine Sorin Ionescu

Sorin Ionescu (PSD) revine în funcţia de subprefect de Timiş, el urmând să o înlocuiască pe Liliana Oneţ (PNL). Această schimbare are loc pe fondul negocierilor care au avut loc la nivel naţional. Deşi decizia a fost luată cu mai mult timp în urmă, în toamna anului trecut,  potrivit unor surse preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, s-a decis de curând să o pună în practică.

Sorin Ionescu nu este la prima experienţă în funcţia de subprefect, el ocupând această poziţie din ianuarie 2022 până în aprilie 2024, când a demisonat pentru a candida pentru un scaun de consilier local la alegerile din iunie 2024. Liliana Oneţ a fost nimită subprefect în aprilie 2025, atunci când l-a înlocuit pe colegul ei de partid Ovidiu Drăgănescu. În trecut, Oneţ a avut mai multe mandate de prefect şi subprefect.

Zilele trecute, Ionescu a fost ţinta unei campanii de ură, întreţinută de mulţi lideri PNL, după ce a dat votul decisiv închirierii unui spaţiu din centrul Timişoarei Asociaţiei Kenosis.

Prin plecarea lui Oneţ de la Prefectură, PNL Timiş mai are un singur om în administarţia judeţeană, respectiv Alin Popoviciu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.

Sorin Ionescu va fi nevoit să părăsesacă locul de consilier local, următorul pe lista PNL-PSD de la alegerile locale din 2024 fiind Ovidiu Găină (PNL).

Amintim că funcţia de prefect este deținută de  Elena Micicoi (USR), iar al dolea subprefect este Deian Popov (Uniunea Sârbiuor din România) din partea minorităţilor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Eugen a spus: (februarie 16th, 2026 at 07:24 )

Pnl-ul în Timiș e zero …..la ce oameni are nici nu e de mirare .

Daniel a spus: (februarie 16th, 2026 at 09:18 )

Dacă nu avem grijă ce votăm, încet încet județul se va P$D-iza ca unul din celebrele cadrilatere roșii dominate de această grupare de infracționalitate organizată și le va urma și în ceea ce privește prosperitatea economică adusă de personaje de genul baronului Stănescu, care cu suita de corupți și habarniști implantați în instituții, atentează efectiv la siguranța cetățenilor. Desigur că pentru electoratul naiv asta nu se pune pentru că se trage speranța că se va construi încă un stadion, la fel de inutil și redundant ca cel al primarei. Oricum ar trebui să se știe deja că indiferent de ceea ce fac politicenii, oamenii de rând vor achita întotdeauna factura, iar cine face calculele că trebuie scăzut doar deficitul cu un anumit procent, dar uită ca acesta se calculează ca procent din PIB, care și el o ia la vale după ce a fost niște ani pe steroizi și a crescut minimal, ar putea să își imagineze ce urmează și care va fi procentul cu care se vor “ajusta” impozitele, inclusiv cele locale, proaspăt crescute.
Ca de obicei, pentru toate astea, trebui să mulțumim P$D care insistă să își păstreze sinecurile în loc să reducă presiunea fiscală asupra populației, și în special ilustrului său godac, pardon gonac, Ciolacu.

OVI a spus: (februarie 16th, 2026 at 10:19 )

AI DREPTATE EUGEN, TREBUIE ADUSI OAMENI ONESTI , TINERI PROFESIONISTI , DORNICI DE A FACE POLITICA ASA CUM TREBUIE!

DOAR ASA PNL VA REDEVENII CE A FOST!

FORZA PNL

@Danielush a spus: (februarie 16th, 2026 at 10:29 )

Nu danielush, catelush pnlist. Intai, pentru a ma convinge sa ii votez, pnl timis va trebui sa imi demonstreze ca merita sa le acord votul. Dupa Robu si Nica, acum pnl timis incearca sa ma convinga cu Popoviciu si Gaita? Pe bune???

Cetatean dezamagit a spus: (februarie 16th, 2026 at 10:43 )

Da aveti dreptate dar ca la Bucuresti, cine vrea sa aduca baieti tineri si destepti, PE CARE NU ÎI POTI MANIPULA SIO PROSTII………deci șanse 0000000000000

Daniel a spus: (februarie 16th, 2026 at 18:27 )

@@Danielush
Cei pe care îi menționezi sunt niște P$D-iști vopsiți care fac jocul baronului local SimNordis, cel mai periculos politruc pentru județ și economia sa, deoarece este capabil să prindă rădăcini iar încrengăturile sale, evident nesecuriste, la fel ca Grindeanu, se vor extinde atât pe orizontală cât și pe verticală. Pentru a preîntâmpina o asemenea catastrofă, trebuie să facilităm prin vot o alternanță, lucru dificil de realizat dacă iarăși va fi un tur de alegeri. Sigur că prea bine nu va fi cu ăștia de la Robu încoace, dar poate reușește Bolojan ceva și atunci filiala poate să se curețe cum a încercat inițial Alin Nica, dar care nu a fost lăsat să continue de Moș Teacă de la centru. Dacă e să ne gândim cine ar fi de votat, ăștia de care zici nu sunt în cele două opțiuni din urmă, adică P$D și hAUR, deși nici departe nu sunt, așa că pot fi votați în idea că îi vei schimba la următoarea rundă de alegeri sau calcă pe bec și îi ia DNA-ul.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.