Cronica unui meci de fotbal care a ținut doar… 10 minute!

Pentru că așa se întâmplă în țara în care neprofesionalismul este ridicat la rang de artă, iar de cluburi și fotbal în general se ocupă oameni dubioși. Vorbim de un meci de fotbal feminin, care se știa ce scenariu va avea…

Miercuri, 25 martie 2026, s-a desfășurat prima etapă din grupele Cupei României, Politehnica Timișoara primind, teoretic, pe Știința vizita echipei Politehnica Iași.

Clubul Politehnica explică „tainele” partidei: „Având în vedere distanța mare dintre cele două orașe, cu două săptămâni înainte s-a contactat echipa Politehnica Iași pentru a stabili ora jocului. Am fost rugați să mai așteptăm pentru că au probleme financiare și nu știu cum se va face deplasarea. Cu cinci zile înainte de meci am fost anunțați de către oaspeți că nu se vor prezenta, urmând să trimită adresă oficială către FRF, scutindu-ne astfel de cheltuielile de joc. După 20 de minute am fost sunați din nou, spunându-ne că se vor prezenta „cumva”, pentru a nu fi excluși din toate competițiile.

În ziua jocului, Politehnica Iași s-a prezentat la stadion cu 8 jucătoare, scenariul fiind clar de la început: se pune o jucătoare jos după câteva minute, acuză dureri, spune că nu mai poate continua, iar centralul Florin Saladea fluieră finalul jocului. Din păcate, nu a fost nici primul, nu va fi nici ultimul meci din România cu astfel de deznodământ.

Ne pare sincer rău de cele 8 jucătoare care au fost aduse în ziua jocului pentru 10 minute și au plecat înapoi la Iași. Considerăm că este o batjocură la adresa lor, o lipsă de respect față de competiție și față de adversar. Pentru că, dacă s-a luat totuși decizia de a face deplasarea aceasta lungă, Politehnica Iași ar fi trebuit să vină măcar cu 11 jucătoare, astfel încât meciul să se joace în condiții normale.

Meciul s-a oprit în minutul 10 la scorul de 2-0 pentru noi. Comisia de Disciplină din cadrul FRF va analiza meciul și cel mai probabil vom câștiga la masa verde cu 3-0. Însă nu ne încălzește acest lucru cu nimic, deoarece ne dorim să ieșim din grupele Cupei României, iar un astfel scor ne poate dezavantaja când se trage linie la finalul acestei faze.

Din păcate, realitatea fotbalului feminin românesc este aceasta: cele mai multe cluburi masculine au echipele feminine doar ca să bifeze. Multe echipe feminine trăiesc de la un meci la altul, fac sute de kilometri în ziua jocului pentru că nu au bani de cazări și jucătoarele sunt obosite dinainte să se fluiere startul meciului. Și atunci întrebarea este: care e scopul?

Noi mergem înainte și ne focusăm pe meciurile următoare: duminică jucăm în deplasare cu AFK Csikszereda în etapa 5 din play-off (ora 11:00, Sport Park Arena), urmând ca miercuri, 1 aprilie, să întâlnim în deplasare echipa Farul Constanța, în a doua etapă din Cupa României (ora 15:00, Complex Academia Hagi)”.

Despre acest joc a vorbit și Orlando Ștefan, antrenorul echipei și dacă vreți a revelației Superligii feminine, Politehnica: „Este o zi tristă, nu pentru echipa noastră, ci pentru fotbalul feminin din România. Ceea ce s-a întâmplat este o pată greu de șters și, din punctul meu de vedere, acest simulacru de meci ne-a aruncat cu 5 ani înapoi în tot ceea ce am încercat să construim cu trudă și profesionalism.

Să te prezinți la un meci oficial în doar 8 jucătoare, pentru ca după numai 10 minute una dintre fete să acuze o accidentare subită, forțând arbitrul să fluiere finalul, este o lipsă crasă de respect. Este o bătaie de joc la adresa competiției, a adversarului și, mai ales, a ideii de sportivitate. Astfel de echipe nu au ce căuta în peisajul fotbalistic; ele ar trebui descalificate imediat din toate competițiile, deoarece prin astfel de practici își bat joc de munca noastră și de imaginea fotbalului feminin.

Suntem direct dezavantajați, deoarece prin acest rezultat forțat riscăm să pierdem calificarea în fazele finale ale Cupei României. Nu este corect ca drumul nostru să fie blocat de un astfel de teatru ieftin. Fotbalul se joacă pe teren, cu demnitate, nu prin strategii de abandon mascate care distrug integritatea jocului”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul

Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.