PSD şi AUR s-au înţeles să iniţize împreună o moţiune de cenzură împotriva Guivernului condus de Ilie Bolojan. Anunţul a fost făcut, în aceaată dimineaţă de Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (AUR). De menţionat că PSD este încă reprezentat prin secretari şi subsecretari de stat, şefi de agenţii, prefecţi etc. în guvernul împotriva căruia…
Susţinut de USR, timişoreanul Dan Reşitnec este noul secretar general al Guvernului
Printr-o decizie a premierului Ilie Bolojan, Dan Reşitnec a fost numit în funcția de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru. Acesta a ocupat, din 31 iulie 2025, funcția de secretar general adjunct al Guvernului şi îl înlocuieşte pe Radu Oprea (PSD). Radu Oprea (PSD) și-a depus luni demisia din funcția de secretar general…
Primele două autobuze turcești de dimensiuni mai mici au ajuns la Timișoara/VIDEO
Turcii de la Karsan au fost silitori și au trimis deja la Timișoara primele două autobuze de dimensiuni mai mici, dintr-ul lot de 30, pe care urmau să le livreze din mai. Astfel, acestea au ajuns luni în capitala Banatului, în timp ce alte două sunt pe drum, a anunțat viceprimarul Ruben Lațcău. Noile autobuze…
DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei
Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,…
Ca să “repereze” onoarea AUR, George Simion anunţă că îl dă în judecată pe Dominic Fritz
Preşedintele AUR, George Simion, a anunțat duminică seara că îl va acționa în judecată pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz
Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută…
Un PSD cumplit de pro-european
În Parlamentul României nu se poate vota un guvern pro-european decât cu participarea PSD, spun liderii partidului. Ce nu mai spun ei e că și dărâmarea guvernului pro-european Bolojan se poate face în același Parlament al României doar prin votul unei opoziții anti-europene. Iar dacă acel vot anti pro-eurupeni este adus de AUR si PSD,…
Poli Bike Challenge 2026, sărbătoare civică pe două roți și spiritul unei comunități vii/FOTO
Pentru istorie, pentru sport, pentru mișcare, pentru sănătate. Și pentru a sărbători o comunitate unică și un oraș vibrant, plin de viață! Duminică, 26 aprilie 2026, centrul Timișoarei a prins un ritm aparte. Nu doar cel al roților care se învârt, ci și al unei comunități care a ales să se adune în jurul unui…
Mai strâns decât o arată scorul. Timișoara pierde la Buzău și părăsește podiumul
Poli a jucat la Buzău cu gândul la locul 3, poate chiar și la poziția a doua și a jucat de la egal la egal cu surpriza Ligii Naționale de handbal masculin. Diferența s-a făcut în ultimul sfert de oră, când buzoienii au arătat că au stat mai bine fizic și psihic. Prima repriză a…
Momente de panică la un bloc turn de pe Gheorghe Lazăr! Incendiu de apartament și zeci de persoane autoevacuate
Duminică, 26 aprilie, în jurul orei 13:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu într-un apartament pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara. La fața locului s-au deplasat de urgență 16 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, 2 autospeciale de stingere, 2 echipaje SMURD și o autospecială de lucru…
CJ Timiș a măturat și spălat mecanizat drumul spre Aeroportul Timișoara/VIDEO
Consiliul Județean Timiș ne arată că nu doar la Timișoara se curăță carosabilul. La finalul acestei săptămâni a ajuns la rând drumul care duce spre Aeroportul Internațional Timișoara. S-a dat ”cu mopul” mecanizat pe drumul care duce la principala poartă aeriană din Banat. Administrația județeană a anunțat că s-a intervenit, pe timp de noapte pe…
Lucrările pe porțiunea Margina – Holdea continuă în ritm alert/VIDEO + FOTO
Lucrările la porțiunea lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, continuă în ritm susținut. Secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a vizitat șantierul. Acolo s-au finalizat terasamentele pe aproximativ 8,7 km din totalul de 9,13 km, lucrări hidrotehnice fiind realizate pe aproximativ 6,4 km (canale de evacuare, rigole), iar lucrări de…
În anul 2025, în Timiș s-au efectuat prestații de natură socială de 1,1 miliarde de lei
O treime din locuitorii județului Timiș au beneficiat, în medie anul trecut, de o prestație de natură socială, arată datele cuantificate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. Sumele plătite au fost de peste un miliard de lei. Astfel, drepturile de natură socială au fost în cuantum de 1.170.557.302 lei, ceea ce înseamnă 97.546.442…
Ansamblul „Cununa Timișului” din Ghiroda a dus mândria bănățeană la Bruxelles
Sâmbătă, 25 aprilie, inima Banatului a bătut cu putere în capitala Europei. O mare delegaţie a judeţului Timiş a fost prezentă la festivalul Arthis Fest – Primăvară Culturală din Bruxelles, un eveniment care celebrează tradiția și frumosul. Din delegaţie a făscut parte şi Ansamblul „Cununa Timișului” din Ghiroda, care a dus la Bruxelles prospețimea jocurilor…
Dominic Fritz, despre diferenţa dintre Est şi Vest: De la Bruxelles au venit 100 de miliarde de euro, din Rusia… 44 de drone
Primarul Timişoraei, Dominic Fritz, totodată preşedinte al USR, le aminteşte “suveraniştilor” intoxicaţi de propaganda Kremlinului că, în timp ce de la Bruxelles România a primt 100 de miliarde de euro pentru a construi spitale, şcoli sau autostrăzi, din Rusia ne-au venit până acum doar… drone. El spune despre cei care nu pot rosti cuvântul „Rusia”…
CSM Lugoj încheie cel mai cenușiu sezon din ultimul deceniu cu o victorie și pe locul 7
CSM Lugoj se impune la București, pe terenul Rapidului, și termină sezonul pe locul 7. Seria s-a jucat după sistemul cel mai bun din trei jocuri, iar bănățencele s-au impus și acasă, câștigând astfel întâlnirea cu 2-0 la general. Partida de la București a fost palpitantă! Giuleștencele au câștigat, în prelungiri, primul set, 26-24, dar…
Începând de luni, trafic restricţionat în câteva zone din oraș
La solicitarea Del Gaz, precum și în vederea realizării lucrărilor la stadionul „Arena Eroii Timișoarei”, din Calea Buziașului, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în câteva zone din oraș, începând de luni, 27aprilie. Astfel, circulația rutieră va fi restricționată, în perioada 27.04.2026 – 08.05.2026, pe strada Eternității, în vederea…
Fundația Româno-Germană de Pregătire și Perfecționare Profesională Vladimirescu Arad – investiția în oameni, dezvoltarea competențelor, viitorul comunității
Schimbările din piața muncii din ultimii ani au adus în prim-plan nevoia de adaptare rapidă și de dezvoltare continuă a competențelor. Tot mai mulți angajați și angajatori caută soluții concrete pentru a ține pasul cu aceste transformări, iar formarea profesională devine un instrument esențial în acest proces. În acest context, Fundația Româno-Germană de Pregătire și…
Ardelean ne-a dat, Ardelean ne-a luat! Arbitrul din Arad a stabilit scorul final în meciul dintre Tășnad și Politehnica
Când își dorești puțin, puțin primești. Poli a jucat slab și la Tășnad și se părea că va câștiga din nou chinuit, ca în celelalte partide din play-off, dar iată că imprevizibilul s-a produs, iar trupa viola a pierdut două puncte mari în județul Satu Mare. Duelul de pe arena Unirea a început echilibrat, dar…
Când trecutul se împletește perfect cu viitorul! Idei ale lui Leonardo da Vinci, readuse la viață într-un eveniment special organizat sub egida UPT
Concurs care ne amintește că oamenii din trecut au fost cu gândul la un viitor în care tehnologia să aducă plus valoare omenirii. Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara a premiat, în 23 aprilie 2026, pe cei mai buni reprezentanți ai tinerei generații de pasionați de tehnologie, în cadrul celei de-a treia ediții…