Timișoara deține primul loc al clasamentului în care interesul pentru locuințe a crescut cel mai mult în primul trimestru al acestui an. Cererea pentru locuințele vechi a crescut în patru dintre cele mai mari orașe din România pe parcursul trimestrului I față de finele anului trecut. Cel mai mare avans a putut fi observat în…
Se deschide din nou punctul de trecere a frontierei de pe pista de biciclete aflată pe malul Begăi
Timișorenii sunt invitați să pedaleze din nou pe pista de pe malul Begăi până la Zrenjanin. În perioada 2–3 mai 2026, punctul temporar de trecere a frontierei de pe pista de biciclete va fi redeschis pentru cicliști și iubitorii de mișcare în aer liber. Programul de funcționare va fi între orele 08:00 și 20:00. Traversarea…
Colterm a încheiat în actualul sezon furnizarea de căldură în sistem centralizat
Societatea de termoficare a Timișoarei a anunțat că ultima zi din aprilie este și ultima zi a sezonului de încălzire 2025-2026, în sistemul centralizat din Timișoara. Pentru sistemul de termoficare, această perioadă înseamnă trecerea la modul de vară. Așadar, din 24 aprilie, CET Sud a fost oprită, iar funcționarea sistemului a fost preluată de CT…
Terenul preluat de la CSS Bega a fost reamenajat și terenul de baschet modernizat
Pe terenul luat de la clubul de canotaj al CSS de pe marginea Begăi, Primăria Timișoara a finalizat amenajarea unui teren de baschet. Despre terenul de 3.600 metri utilizat de club, proprietate a orașului, municipalitatea spune că a fost ocupat ilegal ani de zile de respectivul club. Acolo a fost refăcut terenul de baschet, au…
RETIM a anunțat programul de lucru pentru data de 1 Mai 2026
Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 1 Mai 2026. COLECTAREA DE DEŞEURI Activitatea de colectare a deşeurilor din toate localităţile județului Timiș în care operează compania RETIM se va desfăşura conform PROGRAMELOR ZILNICE OBIŞNUITE. Utilizatorii serviciului de salubrizare sunt rugați să scoată la stradă…
Politehnica este în fața unui meci decisiv: dacă bate e ca și promovată, dacă pierde, lupta pentru accederea directă în Liga 2 se ascute
Politehnica Timișoara începe mâine, vineri, 1 mai, returul play-off-ului Ligii 3, cu un joc pe terenul celor de la Sănătatea Cluj, a doua clasată în Seria 4. La fel ca alb-violeții, ardelenii sunt neînvinși pe teren propriu în campionatul în curs. Ultima înfrângere suferită de clujeni acasă a fost în grupele Cupei României, în 10…
Încă un eveniment internațional organizat sub cupola UPT! Dedicat de această dată monitorizării și evaluării sustenabilității urbane
Totul pentru un viitor mai curat. Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara a organizat marți, 28 aprilie 2026, în parteneriat cu Universitatea Debrecen din Ungaria workshop-ul internațional în format hibrid „Monitoring and Evaluating Urban Sustainability”, ca prim eveniment de acest tip în cadrul proiectului ENVIREG (ROHU00117) finanțat prin…
Despărțire dureroasă la Lugoj! Antrenorul care a făcut o echipă europeană pe malul Timișului, pleacă de la club după mai bine de un deceniu
Caracter puternic și un bun profesionist, care a făcut din CSM Lugoj un nume de temut în țară și unul cunoscut în Europa. După 11 ani de colaborare, pornită din postura de antrenor secund în 2015 şi apoi ca principal din 2018, antrenorul Ugljesa Segrt încheie colaborarea cu prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj. Sub…
Cu patru traficanți de droguri mai puțin. Aceștia au fost deja arestați preventiv
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane (o femeie și trei bărbați), cu vârste între 24 și 35 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și…
Lover-boy-ul de după gratii! Infractor versat și bătăuș, pușcăriașul nu va simți prea curând aerul libertății
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 23 de ani, în prezent aflat în executarea pedepsei cu închisoarea într-o altă cauză, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. Din actele…
Peste 30 de kilometri de rețele de distribuție a gazelor naturale modernizate, în Timiș
Principala companie de distribuție a gazelor naturale din Timiș a anunțat că în acest an va investi 19 milioane de lei în sistemul de distribuție a gazelor naturale din judeţ. Banii vor fi folosiți pentru modernizarea a 30 km din rețelele de distribuție a gazelor naturale din Timiș. Aproximativ 7,5 milioane lei (cca. 1,5 milioane…
Contractele fotbaliștilor și ale echipei tehnice de la Poli Timișoara vor putea fi plătite din bugetul Timișului
Echipa de Liga 3, Poli Timișoara, va putea avea jucătorii și membrii echipei tehnice plătiți din banii bugetului județului. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat un amendament la reglementările ghidurilor pentru finanțările nerambursabile pentru cluburile sportive. Totuși, nu se va merge pe sume prea mari, pentru a se realiza un echilibru financiar la…
Primăria Timişoara a mutat un munte de gunoaie de la Balaurul
Intenția municipalității timișorene de a realiza un nou parc în zona lacului Balaurul, din cartierul Dâmbovița, a făcut necesară ridicarea de acolo a unei cantități imense de deșeuri. Cu mult peste ceea ce se estimase. Mai precis, de pe cele două hectare de teren din zona lacului au fost ridicate și procesate peste 3.500 de…
Ilie Bolojan şi Dominic Fritz rămân fermi: PNL şi USR nu vor mai intra la guvernare alături de PSD în cazul în care moţiunea de cenzură va trece
Atât Ilie Bolojan, cât şi Dominic Fritz au afirmat, în ultimele ore, că PNL şi USR nu vor mai reveni la masa negocierilor, alături de PSD, în cazul în care moţiunea de cenzură depusă de noua alianţă PSD-AUR va trece prin parlament. De altfel, PNL şi USR au în acest sens rezoluţii votate de conducerile…
Un noian de necunoscute, o singură certitudine: Nicuşor Dan, la primul şi ultimul mandat
Foarte probabil, săptămâna viitoare Guvernul Bolojan va cădea în urma moţiunii de cenzură
Unul dintre cele mai așteptate filme ale anului se vede la Iulius Town. „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” rulează la Cinema City
În perioada 1–3 mai 2026, biletul la filmul „Diavolul se îmbracă de la Prada 2”, care rulează la Cinema City, îți aduce oferte la Douglas, Cupio, My Geisha, Gerovital, Kaelisse, Kiehl’s, Marionnaud, NYX, Xpert Beauty și Yves Rocher, dar și un meniu mediu popcorn. Una dintre cele mai așteptate pelicule ale anului va rula în…