Municipalitatea timișoreană a anunțat că vor demara lucrările de regenerare urbană în Piața Corneliu Micloși, parte a proiectului mai amplu realizat în cartierul Fabric. Pe durata lucrărilor, piațeta va fi restricționată. Lucrările din proiect vizează extinderea spațiului verde existent și scuarul va fi transforma scuarul într-un mic parc pentru comunitatea din cartier. La final, piațeta…
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
O selecție a colecțiilor vestimentare realizate de absolvenții generației 2026 ai Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, programul de studiu Modă-Design Vestimentar, vor fi prezentate în cadrul Galei Absolvenților MDVTM 2026. Aceasta va avea loc în data de 9 iulie, ora 20.00, la Iullius Gardens, Iullius Town Timișoara, și se adresează specialiștilor precum și…
Pe drumul dintre Săcălaz și Timișoara se va lucra la asfaltare și săptămâna viitoare
Lucrările de asfaltare a șoselei dintre Beregsău Mare și Timișoara vor continua și săptămâna viitoare, tot pe timpul nopții. Inițial, DRDP Timișoara anunțate că vor fi restricții de circulație până vineri, 3 iulie. Se pare că previziunile inițiale nu s-au potrivit cu situația din teren, așa că acum DRDP Timișoara anunță că lucrările continuă și…
Politehnica a învins în primul amical CSC Dumbrăvița
A fost ceva agitație în această amiază la arena Electrica, casa de ocazie a Politehnicii, păentru că echipa alb-violetă a întâlnit noua colegă de eșalon, CSC Dumbrăvița, într-un moment în care ambele echipe se află în căutări și… omogenizări! Poli a început cu o variantă combinată, jucători ce au evoluat sezonul trecut, dar și nou-transferați,…
Timișorenii au predat la containerele speciale 19 tone de deșeuri textile
Prima jumătate de ani a adus coletarea a aproape 19 tone de deșeuri textile în Timișoara, prin rețeaua de containere speciale amplasate de primărie, în parteneriat cu CVS Recycling SRL. De asemenea, până în 5 august, ADID Timiș, împreună cu Retim, efectuează o campanie de colectare mobilă a deșeurilor textile, oferind timișorenilor o modalitate simplă…
Săptămâna viitoare încep înscrierile la masteratul UPT! Sunt peste 60 de programe și peste 1420 de locuri fără taxă
Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere la studiile universitare de masterat. Absolvenții de licență pot alege dintre 62 de programe de studii, adaptate noilor tehnologii, transformărilor din economie și cerințelor actuale ale pieței muncii. Pentru sesiunea de admitere din luna iulie 2026, UPT pune la dispoziția candidaților 1.425 de locuri fără taxă. Înscrierile au…
La Cerneteaz va fi din nou spectacol! „Familia” se reunește pentru meciul anual între tineri și veterani
Unul din cele mai bune locuri unde să joci fotbal în Timiș este cu siguranță Cerneteazul. Și asta pentru atmosfera deosebită. Aici nu contează atât de mult, „gradul” și „câștigurile” ci se apreciază caracterul și jocul cu inima. Și aici nimeni nu este uitat, niciodată. Într-o frumoasă tradiție ce durează de câțiva ani buni și…
A murit îndrăgitul fost antrenor de la SCM Poli, Nedeljko Vučković
Fostul antrenor sârb de handbal Nedeljko „Vučko” Vučković a murit subit la vârsta de 67 de ani, vestea fiind confirmată oficial la începutul lunii iulie 2026. De numele lui se leagă mai multe mandate, la „greu” la SCM Politehnica. Știrea a apărut în presa sârbă și preluată de Radio Timișoara. La Timișoara, a antrenat în…
Începând de luni se instituie restricții de trafic rutier în mai multe zone ale Timişoarei
La solicitarea Delgaz Grid și a companiei AHM SMARTEL, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat prelungirea câtorva restricții rutiere, începând de luni, 6 iulie. Astfel, în perioada 6.07.2026-13.07.2026, se prelungește atât restricționarea traficului rutier pe Calea Circumvalațiunii, în zona intersecțiuei cu strada Toplița, cât și pe Calea Bogdăneștilor, în vederea executării lucrărilor…
„Saving private Grindeanu!”. Singurul proiect de ţară al lui Nicuşor Dan
„Le transmit că sunt un om rațional. Consider că eu am dreptate și duc România în direcția bună”, a răspuns sibilinic preşedintele Nicuşor Dan, în momentul în care a fost întrebat, marţi, în cadrul unei conferințe de presă, ce le transmite românilor care l-au votat și se simt dezamăgiți de prestaţia lui. Acest răspuns vine…
Seri cu filme în aer liber pentru toată familia, la Iulius Town. Weekend-ul acesta: „Zootropolis 2” și „The Greatest Showman”
Vara aceasta, Iulius Town vă invită să vă creați amintiri la film, în aer liber, la Movie Nights in My Town. În fiecare weekend, până pe 2 august 2026, în Iulius Gardens vor rula proiecții pentru toate gusturile, de la filme care inspiră, până la animații îndrăgite și musicaluri spectaculoase. Participarea este gratuită. Timp de…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 4 iulie 2026
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 04.07.2026, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 04.07.2026, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare…