Un apel disperat la 112 anunța un accident teribil, care s-a petrecut la trecerea de nivel de cale ferată în localitatea Urseni (strada Morii). La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD tip C cu medic. În accident a fost…
Administrația județeană a aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru noua parcare de la Județean
Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, un acord de colaborare cu primăria Timișoara pentru construirea unei parcări supraetajate în zona Spitalului Județean Timișoara. Acordul urmează unui circ mediatic, în care cele două părți implicate s-au împuns reciproc pe tema parcării, mai ales a locului unde aceasta trebuie ridicată. CJT a cerut un…
“PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Apel de proiecte gestionat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Comuna Ghiroda, în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului „Extindere rețea de alimentare cu apă în localitatea Ghiroda și localitatea Giarmata Vii, comuna Ghiroda”, „Extindere rețea de canalizare menajeră în localitatea Ghiroda și localitatea Giarmata Vii, comuna Ghiroda”, „Extindere rețea de canalizare menajeră în comuna Ghiroda”, contract de finanțare nr. C1I100122000031, finanțat prin Planul Național…
Licitația pentru componenta a doua a MultipleXity a atras cinci oferte
Un număr de cinci oferte au fost depuse la licitația lansată de Primăria Timișoara pentru a doua componentă a complexului MultipleXity. Proiectul vizează reabilitarea clădirilor C3, C4 și C5 și reamenajarea curții fostului depou de tramvaie de pe bulevardul Take Ionescu, cu ajutorul fondurilor europene. Această parte a investiției vizează reabilitarea clădirilor adiacente halei principale…
Proiectul privind vânzarea unui teren din Parcul Industrial Timișoara, decisă printr-o hotărâre judecătorească, a fost respins de consilierii județeni
Plenul Consiliului Județean Timiș a fost dominat, miercuri, de o dezbatere asupra votării aprobării unei decizii judecătorești prin care instituția este obligată să vândă un teren din parcul industrial pe care îl administrează către o societate care funcționa acolo cu activitate în domeniul panificației. Instanța ar fi cerut chiar ca decizia să fie votată de…
CJ Timiș a aprobat partea de finanțare care o va suporta în cadrul Institutului de Oncologie. Lucrările, demarate în septembrie
Consilierii județeni au aprobat, miercuri, documentația care stabilește varianta finală a parteneriatului în cadrul căruia se va ridica noul Institut Regional de Oncologie Timișoara. Prin această documentație a fost stabilită partea de finanțare pe care CJT o va acoperi în cadrul acordului, dar este confirmată și finanțarea unității medicale. Lucrările efective ar urma să înceapă…
Programul de circulație al mijloacelor de transport în comun va fi prelungit cu ocazia Zilei Timișoarei
Cu prilejul evenimentelor organizate în cadrul Zilei Timișoarei – Timișoara City Celebration, desfășurate în perioada 31 iulie – 3 august 2026, Societatea de Transport Public Timișoara adaptează programul de transport public pentru a facilita deplasarea participanților. Astfel, în fiecare dintre cele patru seri, vor fi introduse curse suplimentare după ora 00 pe următoarele linii: 1,…
A murit fostul primar al comunei Giarmata, Gavril Roşianu
În dimineaţa zilei de miercuri, 29 iulie, s-a stins din viaţă fostul primar al comunei Giarmata, Gavril Roşianu. Acesta a condus destinele comunei din apropierea Timişoarei timp de 12 ani. Anunţul decesului fostul primar a fost făcut de Primăria Giarmata. “Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea la cele veșnice a domnului Gavril Roșian, fost…
Neatenția costă. S-a răsturnat cu mașina pe drum și a ajuns în câmp
Când ești distras la volan, o pățești. A simțit-o pe propria piele și un șofer din Timiș care a ajuns la spital, destul de „șifonat”. Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat, în vârstă de 54 de ani, conducea un autocamion pe DJ 691, dinspre localitatea Mașloc înspre Fibiș, iar…
Constructorul stadionului LEGO a fost amendat cu 50.000 de lei pentru neregulile de pe șantier, în urma unui control al Gărzii de Mediu Timiș
Comisarii Gărzii de Mediu Timiș au efectuat un control pe șantierul stadionului aflat în lucru pe Calea Buziașului, ca urmare a sesizărilor formulate de cetățeni și apărute în presa locală privind modul de gestionare a deșeurilor. Ca urmare a verificărilor efectuate în teren au fost constatate o serie de neconformități. Deșeurile provenite din activitatea de…
MyLocation, nouă aplicație pentru comunitatea din Moşniţa Nouă
Pentru cei care doresc mai rapid cele mai noi informații din Moşniţa Nouă sau vor să transmită celor din comunitate sau primărie o sesizare direct de pe telefon, totul a devenit mai simplu cu aplicația MyLocation. Aplicaţia permite acces rapid la: Știri, anunțuri și evenimente locale Restaurante, spații de cazare și locuri pentru activități sportive…
Pot începe lucrările de regenerare urbană a Pieței Mocioni. A fost semnat contractul de execuție
Lista șantierelor ample din Timișoara sporește din această săptămână cu încă unul. Municipalitatea timișoreană a semnat contractul pentru execuția lucrărilor în zona Piața Mocioni – Kuttel. Investiția municipalității prevede transformarea a peste 26.000 de metri pătrați într-un spațiu urban modern și mai verde, cu zone pietonale extinse, piste pentru biciclete, transport public prioritar și o…
Au dat la deşeuri, dar le-a venit nota de plată piperată: 75.000 de lei
Doi bărbaț au fost amendaţi de polițiștii locali cu 75.000 de lei în total pentru că au dat foc la deșeuri. S-a întâmplat pe Strada Zefirului din Timişoara. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului și Serviciului Ordine și Siguranță Publică s-au deplasat serile trecute, pe Str. Zefirului, unde au observat că există persoane care…
Pragul psihologic a fost depășit. Deschideți larg portofelul, motorina a depășit zece lei litrul
Pregătiți-vă de noi sumpiri prețul motorinei, umflat aproape zilnic în ultima perioadă, a trecut de limita sub care conducătorii țării au încercat să îl țină. Seara zilei de marți a adus surpriza neplăcută pentru șoferi, adică o creștere de 15 bani pe litrul de motorină. Ca distracția să fie și mai mare, la doar câteva…
Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto
Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,…
Ziua Timișoarei se va sărbători și prin trei zile cu… mult sport!
Sport Club Municipal pune orașul în mișcare la Ziua Timișoarei. Bulevardul Nicolae Titulescu și Uszoda devin timp de trei zile cea mai mare zonă de sport urban din Timișoara. Traficul auto lasă loc competițiilor, demonstrațiilor sportive și activităților sportive dedicate întregii comunități. Timișorenii și vizitatorii sunt invitați să participe la activități sportive pentru toate vârstele,…
Stația de Tratare a Apei Bega a fost vizitată de ministrul Mediului
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu a vizitat Stația de Tratare a Apei Bega, aflată în etapa finală a procesului de modernizare. Vizita a avut ca obiectiv prezentarea stadiului investiției, a tehnologiilor implementate și a beneficiilor pe care proiectul le va aduce consumatorilor, mediului și dezvoltării pe termen lung a infrastructurii de apă. Modernizarea…
Fatalismul de Timișoara. Despre renunțarea care ni se pare optimism
Am citit săptămâna trecută interviul amplu pe care Elon Musk l-a acordat revistei The Economist („Croesus or Cassandra?”, numărul 25 iulie–7 august 2026). Nu m-a impresionat atât prin ce spune despre viitorul inteligenței artificiale, cât printr-un detaliu care mi s-a părut surprinzător de familiar. Omul acesta – unul dintre puținii care modelează efectiv deceniul care…
Programul de lucrări al SDM în ziua de 29 iulie 2026
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 29.07.2026, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective). LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA: De asemenea în programul zilei de 29.07.2026, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare…