La scurt timp după ce Legea ANI a fost publicată, principalul vizat de amendamentul pierderii mandatului inclus în actul legislativ, Dominic Fritz, ne anunță că nu se lasă și rămâne la Timișoara, dar și președinte al USR. Din septembrie, conducerea primăriei va fi preluată de cei doi viceprimari, mai subliniază acesta.
În ceea ce privește aprobarea legii de către Nicușor Dan, Fritz spune că această decizie anulează și ”scuipă” 52.000 de voturi.
”Președintele Nicușor Dan a promulgat legea ANI, cu tot cu amendamentul anti-Timișoara introdus de PSD și AUR. Asta înseamnă că în 30 zile, îmi va înceta mandatul de primar al Timișoarei. 52.000 voturi ale timișorenilor, anulate, scuipate. Am primit deja două sancțiuni rămase definitive în instanță pentru o semnătură dată pe o copie a unui document perfect legal făcut în întregime de fostul primar, în a doua zi din primul mandat, acum 6 ani. Acum voi primi o a treia sancțiune, una nou inventată, încetarea mandatului, pentru ceva ce aceeași lege nouă nu mai consideră o faptă sancționabilă”, este declarația lui Fritz.
Este un abuz grosolan, o răzbunare politică, o încălcare a Constituției, spune liderul USR. Partidul său e ținta în sine, mai spune el.
”Nu ai nevoie de studii juridice ca să vezi abuzul grosolan, răzbunarea politică, încălcarea Constituției. Nicio contorsiune a majorității PSD la Curtea Constituțională nu poate ascunde adevărul: statul de drept în România nu mai există. PSD este un partid care nu mai are nicio șansă să câștige lupta democratică, așa că folosește instrumentele dictatorilor pentru a-și păstra puterea. Împreună cu aliații lor din justiție și instituții precum ANI, toți aliniați în spatele unui singur obiectiv: să poată prăda nestingheriți resursele României. Să ia banii din taxele voastre și să-i bage în cutiile lor de pantofi. Pentru asta au nevoie să distrugă nu un om, că nu e despre mine aici. Pentru asta au nevoie să distrugă încrederea voastră că se poate altfel. USR e ținta lor pentru că USR a livrat. De ce au votat moțiune după moțiune împotriva miniștrilor USR? De ce mobilizează întreaga mașinărie mafiotă a sistemului pentru a scăpa de primarul Timișoarei? Pentru că cel mai mare pericol pentru ei este să vadă cetățenii că da, un politician poate să schimbe lucrurile în bine, poate să aibă rezultate, așa cum eu cu echipa mea am transformat Timișoara. Succesul nostru este spaima lor și de aceea trebuie să scape de noi cu orice preț”, completează Dominic Fritz.
Ceea ce e mai rău, acum vine, e opinia sa: se pregătesc de guvernare. Dar Fritz spune că e mai hotărât ca niciodată.
”Iar acum se pregătesc de guvernare. Ne așteaptă vremuri grele. Dar cu cât mai grele sunt vremurile, cu atât mai mare trebuie să fie îndârjirea noastră. Vă rog să mă credeți: sunt mai hotărât ca niciodată să continui lupta cu caracatița care ne fură banii și speranța. Votul dat de timișoreni în 2024, pentru un mandat de 4 ani, mă obligă în continuare.”, conform lui Fritz.
El anunță și ce se va întâmpla în continuare. Echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea primăriei, de la sfârșitul lui septembrie.
”Eu rămân timișorean. Rămân și președintele USR și voi lupta alături de mii și mii de români care nu acceptă ca țara să se predea PSDului. Nu vor scăpa nici de mine, nici de voi. Pentru asta vă mulțumesc. Ei au dreptul pervertit de partea lor. Noi avem dreptatea de partea noastră. Și împreună, mergem înainte. Și vom câștiga.”, încheie încă actualul primar al Timișoarei.









































Comentarii prin facebook