Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere de pe bulevardul Liviu Rebreanu intră într-o nouă etapă. Primăria Timișoara, prin Societatea Drumuri Municipale (SDM), derulează noi intervenții pentru refacerea carosabilului pe una dintre cele mai circulate artere din oraș.
Pentru executarea lucrărilor pe tronsonul dintre Spitalul Județean și Calea Martirilor, circulația rutieră de pe bulevardul Liviu Rebreanu va fi deviată temporar pe sensul opus de mers, pe tronsonul cuprins între strada Arieș și Aleea Sănătății.
Restricțiile vor fi instituite în perioada 22.08.2026 (ora 7) – 24.08.2026 (ora 24), pentru lucrări de înlocuire a covorului asfaltic în intersecția bulevardului Liviu Rebreanu cu strada Arieș, inclusive în zona dintre liniile de tramvai.
Reamintim că, până în prezent, au fost finalizate lucrările pe tronsonul cuprins între strada Drubeta și Calea Martirilor, pe sensul de mers spre Spitalul Județean. Totodată, trotuarele dintre sensul giratoriu AEM și bulevardul Sudului au fost refăcute integral, pe o lungime de aproximativ 1,5 kilometri, pe ambele sensuri de circulație. Lucrările continuă pe tronsonul Rebreanu–Averescu, programat pentru finalizare la începutul lunii septembrie.












































Comentarii prin facebook