Noi tentative de fraudă realizate folosind numele Agenției Națională de Administrare Fiscală au fost descoperite online. Instituția atrage atenția contribuabililor asupra apariției unor site-uri frauduloase care utilizează în mod abuziv numele instituției pentru a colecta ilegal date personale, fiscale și bancare.
Aceste pagini de internet solicită utilizatorilor informații sensibile, precum CNP-ul, adresa de domiciliu, adresa de e-mail, date referitoare la conturile bancare, solduri sau venituri lunare. ANAF recomandă ferm contribuabililor să nu furnizeze date cu caracter personal, bancar sau fiscal prin intermediul unor formulare regăsite pe astfel de platforme neoficiale.
În cazul în care aţi accesat accidental o astfel de platformă sau aţi oferit informaţii sensibile, ANAF recomandă contibuabililor să contacteze de urgenţă autorităţile competente şi, dacă este cazul, instituţia bancară.
ANAF a dezvoltat și pus la dispoziția contribuabililor, gratuit, serviciul Spațiul Privat Virtual, pentru o comunicare securizată cu instituția.
”Recomandăm contribuabililor să nu furnizeze date personale sau bancare; să nu instaleze aplicații la solicitarea unor persoane care pretind că reprezintă ANAF; să se informeze doar prin canalele oficiale ale ANAF. ANAF colaborează cu instituțiile competente pentru combaterea acestor fraude și va continua informarea publicului pentru prevenirea unor astfel de situații”, a anunțat instituția.










































Comentarii prin facebook