Revoluții prin film. Proiect al Central European Film Festival și TM2021

La 30 de ani de la Revoluția din 1989 și de la căderea Cortinei de Fier, Central European Film Festival Timișoara 2019 și Asociația Timișoara 2021 — Capitală Europeană a Culturii aduce trecutul în prim-plan prin intermediul temei REVOLUTIONS. O temă cu evenimente satelit, amplasate pe parcursul întregului an, în diverse spații din Timișoara, începând cu luna februarie.

Anul 1989 a însemnat ziduri spulberate, bariere depășite, un mod nou de a vedea lucrurile, deschidere spre democrație și capitalism în timp ce comunismul ajungea la apus. Pentru că sunt o mulțime de întrebări despre 1989, pentru că poate unii dintre tinerii timișoreni nu știu că esența libertății s-a răspândit, începând cu 16 decembrie, din Timișoara spre alte zone ale României și mai ales pentru că poate nu cunoaștem experiențele din același an ale celorlalte state din regiune, Central European Film Festival și TM2021 au decis să aducă în prim-plan REVOLUȚIILE cu tot ce reprezintă ele din punct de vedere social, politic și emoțional prin intermediul unor filme asociate programului Xtensii.

Prima peliculă va fi proiectată în 20 februarie, ora 18.00, la Aula Magna a Universității de Vest Timișoara. „1989” de Michal Bielawski are în centrul atenției evenimentele din Polonia iar invitatul nostru este Prof. Univ. Dr. Andrei Țăranu. Documentarul regizorului polonez oscilează între un thriller politic și o prezentare a mișcărilor sociale din Polonia lui 1989, fiind bazat pe studiul unor documente de arhivă care arată schimbările ce au avut loc în acel an, atât în țară, cât și în mentalitatea locuitorilor ei.

Andrei Țăranu este prodecan al Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA, renumit comentator și analist politic atât în plan național, cât și european. A publicat mai multe cărți și articole în domeniul științelor politice, principalul subiect fiind în dimensiunea ideologiilor politice și în special în domeniul populismului, iar în 2014 a fost abilitat cu o lucrare privind Teoria Populismului ca un nou pericol ideologic.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comuna Beba Veche rămâne fără unul dintre cei mai apreciați și longevivi primari din Timiș. Ioan Bohancanu a decedat în primele ore ale zilei de vineri. Ales prima dată edil-șef în 1996, Bohancanu a condus comuna de la granița cu Serbia și Ungaria de atunci, cu excepția unui singur mandat. El s-a născut în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul comunei Beba Veche a trecut în neființă
Angajaţii Horticultura au demarat mai multe lucrări în Parcul Anton Scudier. Astfel, se sădesc plante perene şi s-a montat un sistem de irigare. Joi, 1 octombrie, echipele Horticultura au început plantările de plante perene în zonele pregătite. De asemenea, a fost montat sistemul de picurare, care urmează să fie conectat la sistemul de irigații al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura, lucrări de toamnă în Parcul Anton Scudier
În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.