De astăzi revin amenzile. Ce sancţiuni se dau pentru încălcarea unor restricţii impuse de guvern

politia amenzi

politia amenzi

De astăzi a intrat în vigoare Legea privind starea de alertă. Aceasta prevede amenzi foarte mari pentru unele fapte, acestea urcând până la 15.000 de lei. Cea mai mică amendă este de 500 de lei. Plătite în 15 zile, amenzile se pot înjumătăţi.

După trei zile de vid legislativ, de astăzi a intrat în vigoare Legea privind starea de alertă, care prevede o serie de amenzi pentru persoanele care nu respectă interdicţiile impuse de guvern. Amenzile prervăzute de această lege sunt cuprinse între 500 de lei şi 15.000 de lei, cu posibilitatea să fie plătite la jumătate în termen de 15 zile.

Amenzile şi faptele pentru care se aplică

Amendă de la 500 lei la 2.500 lei – nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor.

Amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei – nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare la domiciliu.

Amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei – nerespectarea interdicţiilor de a organiza mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise.

Amendă de la 500 lei la 2.500 lei – participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spaţii deschise.

Amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei – desfăşurarea de către organizatori a unor mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spaţii deschise.

Amendă de la 500 lei la 2.500 – circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă.

Amendă de la 500 lei la 2.500 lei – nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din zonele stabilite sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieşirea din aceste zone.

Amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei – nerespectarea de către persoanele fizice a interdicţiei de ieşire din clădirile, localităţile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina.

Amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei – nerespectarea de către operatori a măsurilor referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt premise.

Amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei – nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a condiţiilor referitoare la desfăşurarea activităţii acestor instituţii sau operatori economici.

Amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei – nerespectarea de către conducătorii instituţiilor sau operatorilor economici a măsurilor referitoare la suspendarea temporară a activităţii acestor instituţii sau operatori economici.

Amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei – neluarea de către conducătorii serviciilor de asistenţă socială a măsurilor referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activităţii.

Amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei – neluarea de către conducătorii autorităţilor sau instituţiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situaţii de urgenţă a măsurilor pentru permanentizarea activităţii acestora.

Amendă de la 500 lei la 2.500 lei – neexecutarea măsurilor referitoare la evacuarea temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri.

Amendă de la 500 lei la 2.500 lei – împiedicarea de către orice persoană fizică a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor şi bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată.

Amendă de la 500 lei la 2.500 lei – împiedicarea de către orice persoană fizică a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele şi animale afectate

Amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei – neefectuarea lucrărilor referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situaţii de urgenţă să pună în aplicare aceste măsuri.

Amendă de la 500 lei la 2.500 lei – âmpiedicarea de către orice persoană fizică a efectuării lucrărilor referitoare la modificarea de urgenţă a mediului înconjurător şi infrastructurii.

Amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei – neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parţială sau totală a unor construcţii, instalaţii sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantaţii sau păduri de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituţiilor şi autorităţilor publice desemnate.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ole, ole… Poli a ajuns în Liga B! Trupa viola a învins din nou Baia Mare, tot dintr-o lovitură de pedeapsă

Partida din etapa a VI-a a play-off-ului Ligii 3 a fost una de maximă intensitate, având o miză uriașă pentru echipa bănățeană: promovarea matematică în eșalonul secund cu două etape înainte de finalul sezonului. Momentul decisiv: unicul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 60 de către Călin Toma, care a transformat cu sânge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ole, ole… Poli a ajuns în Liga B! Trupa viola a învins din nou Baia Mare, tot dintr-o lovitură de pedeapsă
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Informare IPJ Timiș

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș informează cetățenii faptul că activitatea ghișeului pentru restituirea documentelor reținute/retrase s-a mutat în vechea locație din municipiul Timișoara, Bulevardul Take Ionescu nr. 44-46 (prima intrare dinspre Punctele Cardinale). Programul de lucru cu publicul este următorul: * Luni: 09:00 – 12:00 și 13:30 – 15:00 * Marți: 09:00 – 12:00 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Informare IPJ Timiș

Economic vezi arhiva Economic

Președintele CCIA Timiș, la conferința de nivel înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova”

În data de 5 mai 2026, președintele CCIA Timiș Florica Chiriță, a participat, la Palatul Parlamentului, la Conferința de Nivel Înalt: „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT UEMRO”, destinată în principal prevenirii neregulilor, responsabilizării beneficiarilor și protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, în contextul inițiativei PACT UEMRO. Evenimentul a fost organizat sub egida Alianței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CCIA Timiș, la conferința de nivel înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova”

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Partida din etapa a VI-a a play-off-ului Ligii 3 a fost una de maximă intensitate, având o miză uriașă pentru echipa bănățeană: promovarea matematică în eșalonul secund cu două etape înainte de finalul sezonului. Momentul decisiv: unicul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 60 de către Călin Toma, care a transformat cu sânge...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ole, ole… Poli a ajuns în Liga B! Trupa viola a învins din nou Baia Mare, tot dintr-o lovitură de pedeapsă
Primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, a anunţat că, deşi este dorit în PNL Timiş, el nu vrea să se mai întoarcă acolo. Fost secretar general al PNL Timiş, Groza a fost exclus din partid în urmă cu aproape doi ani, principal responsabil de acest lucru fiind Alin Popoviciu, cel care l-a succedat în funcţie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dănuţ Groza, primarul oraşului Sânnicolau Mare, despre relaţia cu PNL: “Ei mă vor. Eu nu îi mai vreau!”
Mai sunt doar câteva zile până când va fi emisă și autorizația de construire pentru demararea lucrărilor de reabilitare a pasajului de la Fabrica de Zahăr, anunțat viceprimarul Ruben Lațcău. Conform acestuia, acel pasaj este una dintre verigile slabe ale rețelei rutiere a orașului. Lucrările ar urma să fie demarate din această lună. ”În câteva...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara va emite, în câteva zile, autorizația de construire pentru pasajul de la Fabrica de Zahăr
Ridicarea și dotarea cu aparatură nouă a noii clădiri a Clinicii ORL din Timișoara, a ajuns la final, a anunțat vineri Primăria Timișoara. A fost o investiție de 2,6 milioane de lei, finanțată prin Programul Operațional Regional 2014–2020 și, ulterior, prin programul Operaţional Sănătate (POS) 2021-2027. Iar în câteva zile, acolo vor fi tratați primii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
Într-o perioadă în care expunerea la soare este tot mai intensă, iar incidența afecțiunilor dermatologice crește de la an la an, prevenția devine esențială. La L’Architect Clinic din Timișoara, tehnologia de ultimă generație este integrată în protocoale medicale menite să ofere pacienților nu doar rezultate estetice, ci și siguranță. Una dintre cele mai importante investiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Asistăm la o pierdere de control, la o reconfigurare a sistemului. În politică există momente în care instituțiile rămân pe loc, dar puterea se mută în altă parte. Când un președinte află printr-un bilețel că se schimbă majorități, avem dovada că decizia funcționează în afara locului unde ar trebui să existe. Centrul s-a dizolvat. Există...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Puterea se redistribuie. Se mută în altă parte
As Tour, prietenul vacanțelor tale te invită să evadezi într-o vacanță de vis pe una dintre cele mai spectaculoase insule ale Greciei! Descoperă farmecul Mării Egee și bucură-te de un sejur relaxant în stațiunea Faliraki, una dintre cele mai apreciate destinații turistice din insula Rodos. Rodos este insula unde soarele strălucește aproape tot timpul anului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concediu în spectaculoasa insulă Rodos, cu As Tour Timişoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.