PSD, partidul care umple WC-ul pentru a întreba, senin, cine n-a tras apa

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

De-am vrea să vorbim mai apăsat despre Româniile care ne-au marcat ultimele trei decenii, dar nu ne găsim civilizat cuvintele, două evenimente petrecute în ultimele luni ne-ar ajuta foarte mult. Nu e vorba de Făt Frumos, de-o parte, și Zmeul, de cealaltă. Nu frumusețea o urmărim, ci comportamentul, educația, felul cum dinăuntru ți se revarsă ce poate avea mai găunos o societate: mitocănie crasă, lipsa de bun simț și mândria unora de-a etala bădărănia. Una dintre scene i-a avut față în față pe ministrul de Finanțe desemnat atunci Florin Câțu (PNL) și „fostul” Orlando Teodorovici (PSD). Sinistru, de nepovestit nepoților înainte de ora 12 noaptea. A doua confruntare din România normală versus România grotelor politice a venit zilele trecute și i-a avut ca actori pe Nicușor Dan (USR-Plus-PNL), iar din șanțuri a apărut un viceprimar de București, pe numele său Bădulescu.

Puține lucruri te pot scârbi mai cu foc decât cele două dovezi de intoleranță generată de PSD. Nicușor Dan a chemat presa pe marginea unei artere „defavorizate” din București, cu o baltă în spate, pentru a le spune alegătorilor ce nu s-a făcut din multele miliarde cheltuite de primăria Gabrielei Firea. Și era mult de povestit, probabil. E, în acest peisaj sordid a apărut individul PSD cu scopul de a opri prezentarea lui Nicușor Dan. Dacă cunoașteți personajele vă rog să faceți un exercițiu de comparație. Un om venit dintr-o Românie a reacției civice, a schimbării vechilor metehne de proastă administrație, de corupție a politicii românești, iar de partea cealaltă acel individ cu funcție de viceprimar, apărut din mijlocul unor găști despre care așteptăm ca DNA să ne povestească mai multe. Doar să privești meclele celor doi și îți poți imagina cele două jumătăți de țară. Una care tot umple ghena și alta, care se chinuie să o golească.

Nu știu dacă Nicușor Dan va putea să facă ce visează administrativ vorbind, în cazul în care primește mandatul de primar al Bucureștilor. Unii vor spune că având PNL în spate nu va putea rezolva mare lucru, căci în basm apar, pe lângă feții frumoși useriști, și mulți spâni liberali, dar măcar știm de la ce imagine pornim. E vorba de un strigăt al unui om decent împotriva unui anumit fel de-a face politică. În vremea când PSD, ALDE și UDMR simula dezbaterea parlamentară, masacrând legislația din justiție, USR încerca într-un mod inedit să-și arate punctul de vedere. Politicieni unsuroși aflații pe caii mari ai puterii, Nicolicea, Iordache, Arpad, Cătăniciu, au umilit atunci opoziția. Orice luare de cuvânt oferită cronometrat era de un derizoriu și de un formalism cumplit. În acel moment, USR a trecut la politica de gherilă.

Au adus boxe în aulele parlamentului și au reacționat oarecum infantil, da, dar ca o formă disperată de a atrage atenția față de ce se întâmplă cu justiția din România. Li s-a pus pumnul în gură și au încercat ca prin gălăgia făcută să acopere măsurile acelei dictaturi parlamentare. Azi ni se amintește de acel episod ca o comparație cu ce a făcut viceprimarul Bădulescu. Olguța Vasilescu se întreabă cu aerul ăla de mahala dacă ne-a plăcut ce-a făcut USR atunci. Nu ne-a plăcut, dar mai tare mi-a displăcut ce a făcut PSD-ul. Atunci PSD avea tot, inclusiv cuvântul, iar astăzi nimeni nu i-a oprit să vorbească, dar obsesia acestui partid arată în continuare cât de mult îi lipșește educația politică și civică, cultura democratică, la urma urmelor.

PSD este partidul care e în stare să măcelărească justiția, să distrugă economia, să suprime drepturi și libertăți de exprimare, să umple WC-ul de mizerie și să întrebe apoi, senin, cine e nesimțitul care n-a tras apa. Așa ceva te face să-ți părăsești țara. N-aș putea să bag mâna în foc că migrația economică e mai consistentă azi decât migrația cauzată de atâta mitocănie în țara în care te-ai născut. Iar lipsa unei perspective de a vedea orizontul bunului simț este năucitoare.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

tibi a spus: (iunie 7th, 2020 at 11:19 )

nu mai vine odata ziua funiei pentru intreaga clasa politica…

Timisoara a spus: (iunie 7th, 2020 at 13:08 )

Un titlu de zile mari ! Este fraza ce reprezinta acest partid rusinos.

@tibi a spus: (iunie 8th, 2020 at 03:00 )

Nu vreau să vină ziua funiei pentru întreaga clasă politică! Ajunge pentru PSD.
NU, nu toți sunt la fel!
Niciodată, absolut niciodată USR nu este egal PSD.
Te-am recunoscut, ești un pesedist care a început campania de manipulare: „nu mergeți la vot, toți sunt la fel”. Ei, iată că mergem și știm exact cum să votam.

TM a spus: (iunie 8th, 2020 at 08:39 )

Domnule Sasu acest articol surprinde exact situatia politica actuala.Felicitari pentru aceasta analiza.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”

Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei

Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Noua clădire a gării din Lugoj va avea o suprafață de 1096 de metri pătrați, cu parter, și etaj. Zona parterului va fi destinată călătorilor, cu săli de așteptare, casierii și spații comerciale. Vechia clădire a fost demolată pentru a face loc noii investiții care, în mod normal trebuia ridicată cu fonduri europene. Termenul limită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O asociere de două firme va realiza noua intersecție cu sens giratoriu de pe DN 6 km 495+000, pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei și DJ 680, în Lugoj. DRDP Timișoara a semnat contractul de execuție. Intersecția existentă este una de tip „în cruce”, iar separarea sensurilor de circulație se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noul sens giratoriu de pe Centura Lugoj, în intersecția cu strada Tapiei
Municipalitatea timișoreană a lansat în licitație pe SEAP, proiectul de finalizare a unei noi investiții în care a fost reziliat contractul de execuție cu un constructor care nu și l-a dus la bun sfârșit acordul. De această dată este vorba de o nouă creșă în Ciarda Roșie, lucrările fiind oprite când investiția ajunsese la o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara scoate la licitație lucrările ramase neexecutate la creșa nouă din Ciarda Roșie
Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
Angajații de la Formația de lucru Albina (SGA Timiș) ai Administrației Bazinale de apă Banat au început deja lucrul la acumulara Salcia. Prima etapă a proiectului de funcționare în condiții de siguranță a acumulării Salcia este decolmatarea lacului. Proiectul presupune decolmatarea cuvetei lacului pentru a asigura capacitatea de atenuare a viiturilor și înlocuirea echipamentelor hidromecanice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș
Cu perspectiva plauzibilă ca Dominic Fritz să nu mai poată candida la postul de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, un (extrem de) posibil candidat pentru un mandat începând din 2028, spune că nu simte că este pregătit pentru o asemenea demnitate. Totuși, el nu exclude o asemenea variantă și spune că urmează să se vadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
Noul stadion ”Dan Păltinușanu” se poate construi, dar încă un an fără bani de la bugetul central, ci de la cel al județului. Este ”lumina” primită de la Guvernul României, care și-a oferit acordul pentru ca lucrările să înceapă. În timp ce alte stadioane din țară merg bine înainte pe banii bugetului național, pentru ”Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aprobare de la Guvern. Construcția stadionului Dan Păltinișanu poate începe dar, deocamdată, pe banii județului
Accesul la expozițiile organizate de Muzeul Național al Banatului în cursul zilei de sâmbătă va fi gratuit. Oferta expozițională este generoasă, accesibilă fiecărui vizitator. Sâmbătă, 15 august, Muzeul Național al Banatului deschide porțile Bastionului între orele 10:00 și 18:00. Puteți vizita mai multe expoziții: „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă. 1800–1947”, „Spațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, la expoziţiile găzduite de Bastionul Maria Theresia intrarea este liberă
În această perioadă, Timișoara găzduiește, până pe 15 septembrie, o serie de evenimente muzicale și artistice desfășurate în biserici și spații culturale din oraș, toate grupate în noua ediție „Orgile Cetății”. Publicul este invitat la concerte și recitaluri de orgă, vioară, pian și alămuri, la întâlniri între muzică și arta picturii în nisip, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Are loc o nouă ediție a evenimentului ”Orgile Cetății”, cu concerte de orgă, muzică sacră, arta picturii în nisip și evenimente pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.