Al cui Avocat? Care Popor?

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

PNL a demarat, luni, procedura pentru revocarea din funcţie a Renatei Weber de la conducerea Avocatului Poporului. Un demers care din start pare sortit eşecului, având în vedere actuala conjuctură parlamentară, lucru care va conduce la o nouă înfrângere a liberalilor. Ori aceste lucruri se contorizează, mai ales în prag de alegeri. Dar asta nu înseamnă că demersul liberalilor nu ar fi corect. iar o eventuală reuşită nu ar aduce o adevărată igienizare a spaţiului public din România.

Când se credea că nu se poate ceva mai rău decât Victor Ciorbea în fruntea acestei instituţii, Renate Weber ne-a demonstrat cu prisosinţă că se poate. Pe principiul legilor lui Murphy. Fiindcă Renate Weber doar avocat al poporului nu a fost. Putea să i se spună avocatul „tăricenilor”, al infractorilor şi puşcăriaşilor, avocatul corupţilor, al interlopilor, al pensionarilor „speciali”, avocatul lui Dragnea, Iordache sau Nicolicea, avocatul criminalilor, pedofililor şi violatorilor sau chiar avocatul torţionarilor (cum să-l compari de exemplu pe doctorul Virgil Musta cu Vişinescu sau Ficior?). Dar toţi aceştia adunaţi nu înseamnă nici pe departe poporul. Sau nu poporul român.

Din start trebuie spus că numirea Renatei Weber în funcţie a venit ca o „recompensă” pentru pierderea alegerilor europarlamentare, cu ea cap de listă ALDE nefâcând pragul electoral. Spus pe scurt, poporului i s-a băgat pe gât un „avocat” pe care acelaşi popor l-a respins la vot. În Parlamentul European a fost vocea celor care măcelăreau justiţia în România, având totodată un vehement discurs anti-european. (Trebuie spus şi faptul că Weber a prins trei mandate în PE pe lista PNL. Asta ca să vedem ce oameni au numit şi liberalii!)

În timpul pandemiei de coronavirus s-a zbătur ca să zădărnicească eforturile autorităţilor de-a limita răspândirea virusului, contestând amenzile. A pus presiune pe medicii din linia întâi, numindu-i torţionari. În schimb, a luat apărarea celor cu pensii nesimţite, atacând la CCR atât elininarea acestor pensii, cât şi impozitarea lor. Ori poporul, în general, trăieşte din pensii pe baza contributivităţii. „Este strigător la cer să faci asa ceva”, a spus Weber despre impozitarea pensiilor speciale. Cei din poporul al cărui avocat cică ar fi primesc 1.500 de lei după 40 de ani de muncă. Cei pe care îi apără în realitate primesc mii de euro fără să fi contribuit un leu.  

Este clar, în consecinţă, că nu e avocatul poporului român. O fi alt popor atunci? Ne răpunde tot Weber cu o declaraţie din toamna anului trecut: „Cu Statele Unite e o altă poveste, înțeleg că ne apără de ruși, dar mi se pare că asta se întâmplă pentru că noi i-am stârnit pe ruși cu instalarea scutului. Apropo, totuși scutul ăsta e defensiv sau nu?”. Deci despre ce popor vorbim? De cel român sau de cel “stârnit” prin “instalarea scutului” şi care în urmă cu mai bine de şapte decenii, alături de Stalin, ne aducea “libertate”?

P.S. Cică PSD şi-ar dori impozitarea pensiilor speciale. Dacă e pe bune dorinţa asta, un prim pas ar fi să voteze revocarea din funcţie a Renatei Weber. Dar îşi doreşte PSD cu adevărat aşa ceva sau face doar un joc de glezne cu care ne-a obişnuit deja, vrând să dea bine şi la popor, dar apărând de fapt interesele baronilor pensionari?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Ali a spus: (iunie 24th, 2020 at 10:45 )

Corect, romanii merita amendati si inchisi in custi cu botnite pe bot. Cine contesta aceste binefaceri e un ticalos vandut rusilor.

George a spus: (iunie 24th, 2020 at 12:04 )

@ali, asta e părerea unui musulman despre români? Dar ce te oprește, frate, să-ti pui vesta și să te detonezi pe malul Dunării? SUCCES!🤮

Ali a spus: (iunie 24th, 2020 at 15:14 )

@George, nu ai fost pe faza la explicatiile clare si pertinente ale debanat.ro. Daca nu sustii hartuirea si abuzurile impotriva cetatenilor tarii, esti vandut rusilor. Se pare ca tocmai te-ai dat de gol, ai buzunarele pline cu ruble.

Poli 21 a spus: (iunie 28th, 2020 at 12:45 )

Bre ali ,nu prea inteleg eu ce inseamna „hartuirea si abuzurile”, dar vad ca se inmultesc fara sa faca sex indivizi ca tine si altii ca tine. Iar pe tine vad ca nu te-a intrebat nimeni ce ai prin buzunare, ca in cap se vede clar ca bate vintul.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii revine după două sezoane la barajul de promovare în Liga 2. Echipa pregătită de Sorin Bălu s-a impus în anteneultima eatpă din play-off în faţa echipei CSM Deva. Chiar dacă anterioarele patru partide s-au terminat la egalitate, de această dată bănăţeanii au „spart gheaţa”. A fost 3-1 pentru gazde, toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda şi-a asigurat locul la baraj
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

CRAFT

La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Când și-a anunțat intenția de a candida pentru funcția de primar s-a vehiculat că face asta doar ca să-i strice lui Dominic Fritz calculele, dar Moș se pregătește pentru începutul campaniei electorale făcând declarații curajoase. „Vreau să vin în fața timișorenilor cu angajamente precise și termene clare pentru realizarea proiectelor propuse. Dacă la finalul termenelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș – “ Îmi iau angajamentul că dacă nu voi respecta termenele proiectelor pe care le voi demara voi demisiona”
Cu banii asigurați pentru ridicarea unui campus pentru învățământ dual, Primăria Timișoara, împreună cu ceilalți membri ai Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social derulează o campanie de informare cu privire la oportunitățile oferite de învățământul dual. În cadrul campaniei, vor fi organizate sesiuni de informare în școli din Timișoara și județ și vor fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara și partenerii din programul campusului de învățământ dual se pun pe promovat acest sistem educațional
Institutul Regional de Oncologie Timișoara, care se va ridica pe Calea Torontalului, este cea mai mare investiție din istoria sistemului medical timișean: aproape 250 de milioane de euro, finanțare asigurată prin Programul Național de Redresare și Reziliență.  “Să aducem această mare investiție aici a reprezentat cea mai grea luptă pe care am dus-o pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis: Lupta pentru Institutul de Oncologie din Timișoara a fost cea mai grea
Începând de joi, 9 mai, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va relua operațiunea de montare de parapet median pe centura Timișoara, în zona localității Dumbrăvița spre intersecția cu drumul comunal cu localitatea Covaci. Pe durata lucrărilor de montare a prefabricatelor, circulația va fi dirijată de piloți de trafic. Cei de la DRDP nu uită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara continuă cu amplasarea de parapet median pe Centura Timișoarei
Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara a participat, la Praga, în Cehia, la etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, un prestigios concurs științific studențesc în domeniul dreptului Uniunii Europene. Aflat la a 29-a ediție, organizat de către Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara a obținut Premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise din concursul Moot Competition
Consiliul Județean Timiș a inițiat procesul de transparență decizională asupra proiectului de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 290 din 19 decembrie 2023, privind aprobarea tarifelor de interes județean și a prețurilor de pornire la licitații pentru anul fiscal 2024. Acesta se referă la propunerile de modificare a tarifelor de pornire a licitațiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș pregătește modificarea tarifelor de închiriere la Bastionul Theresia și la Palatul Administrativ
Odată lansată ediția din acest an a Bugetului Participativ la Timișoara, primăria lansează apelurile pentru selecția partenerilor campaniei, precum și a membrilor externi ai Comisiei de Buget Participativ. Cetățenii implicați civic sunt invitați să susțină această inițiativă. Termenul limită pentru înscriere, atât pentru membrii comisiei cât și pentru parteneri, este 13 mai 2024, ora 22:00....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută parteneri și membri pentru comisia de Buget Participativ
Timp de două zile, în 9 și 10 mai, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, unul din cele cele mai importante evenimente de business din sistemul cameral românesc. Vor participa reprezentanți din 7 țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Derulat sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc, timp de două zile, un important Forum de Afaceri, în organizarea CCIAT
Top