Încă trei jucători de la FCSB sunt infectați cu Covid, conform testelor făcute la… Timișoara!

covid FCSB

covid FCSB

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că alţi trei jucători ai echipei FCSB au fost testaţi pozitiv la COVID-19, după ce luni gruparea bucureşteană anunţa 7 cazuri în cadrul lotului şi al staff-ului tehnic.

„Astăzi am fost anunţat că s-au descoperit încă trei cazuri pozitive în rândul jucătorilor echipei FCSB. Este vorba despre o serie de teste făcute de tot lotul la Timişoara. Cei trei jucători se întorc la Bucureşti de la Timişoara. Direcţia de Sănătate Publică a fost anunţată despre aceste noi cazuri”, a afirmat Ştefan pentru sursa citată.

Echipa FCSB a ajuns ieri la Timişoara cu avionul în vederea deplasării spre Serbia, acolo unde joi va disputa meciul din turul 2 preliminar al Europa League cu formaţia FK TSC Backa Topola.

Gruparea FCSB a ajuns în total la 10 cazuri după ce marţi anunţa că în urma testelor efectuate înaintea partidei cu Backa Topola au fost înregistrate şapte rezultate pozitive la coronavirus.

„FCSB anunţă că, în urma testării COVID-19 efectuate luni de către SYNLAB Romania, partener UEFA, înaintea partidei cu FK TSC Backa Topola, din preliminariile UEFA Europa League, au fost înregistrate 7 rezultate pozitive. Este vorba despre jucătorul Andrei Miron şi mai mulţi membri ai staff-ului: Anton Petrea (antrenor principal), Thomas Neubert (preparator fizic), Horea Codorean (preparator fizic), Sorin Cristof (kinetoterapeut), Bogdan Stoica (analist video) şi Marius Ianuli (team manager). Aceştia au fost izolaţi conform reglementărilor aflate în vigoare şi nu prezintă simptome”, se menţiona în comunicatul de presă al FCSB de marţi.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi

Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sfantul Nicolae

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni

Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere. Gazdele au început în forță chiar din primul minut și au asaltat poarta lui Mikloș, foarte bun în acest meci. S-a terminat 3-1, dar scorul putea fi mult mai mare. După două victorii la rând, în campionat și în Cupă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe
Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița
Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an tradiționalul Concert de Crăciun. Acesta va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20.00, la Biserica Millennium. Concertul este o prezență constantă în calendarul sărbătorilor de iarnă din Timișoara, un moment de întâlnire înainte de Crăciun. Comunitatea italienilor îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium
Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde sunt incluse în proiectul derulat prin Regio Vest. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Orașului Sânnicolau Mare au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro
Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o sărbătoare sportivă, cu un cuplaj spectaculos de handbal și baschet! Ora 16:00 – Handbal Echipa bănățeană dispută ultimul meci al anului în Liga Zimbrilor, în compania celor de la CSM Sighișoara. SCM Poli vine după o înfrângere serveră de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet
Acest text nu este despre sărăcie. Este despre bogăția care nu își face datoria. Despre cei care au câștigat într-o societate care a pierdut. Și despre întrebarea pe care România o evită: ce datorăm comunității care ne-a făcut posibili? Ultimii 35 de ani au produs o clasă prosperă într-un stat fragil: antreprenori, profesioniști, investitori, lideri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când succesul devine datorie publică. Filantropie 1.0 – Manual de responsabilitate pentru câștigătorii tranziției
Primăria și Consiliul Local Ghiroda, în parteneriat cu Asociația ProDatina, organizează sâmbătă, 13 decembrie 2025, începând cu ora 17:00, la Căminul Cultural din Ghiroda, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului: Gala Finalului de An și Festivalul de Datini, Colinde și Obiceiuri de Iarnă, ajuns la cea de-a XV-a ediție. Publicul este invitat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului se întoarce la Ghiroda pe 13 decembrie
Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie, seminarul științific cu tema „Practica analizei riscurilor geopolitice”. Evenimentul a fost susținut de Dr. Timothy Less, Senior Advisor for Geopolitics la Cambridge Centre for Risk Studies, Judge Business School, University of Cambridge. Seminarul a fost deschis de Prof. Dr. Dana-Maria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.