Alin Nica, atac la baionetă împotriva lui Nicolae Robu: Votul pe Timişoara nu a fost un vot anti PNL ci unul anti Robu

Alin Nica

Alin Nica

Cu un viitor administrativ şi politic la un alt nivel, superior, Alin Nica spune lucrurilor pe nume şi îl „demolează” pe fostul primar al Timişoarei şi (de acum) fost lider al PNL Timiş. El spune răspicat că Nicolae Robu este vinovatul pentru pierderea alegerilor, ca dovadă PNL a câştigat consiliul judeţean după 20 de ani, dar a eşuat lamentabil în capitala judeţului.

„După 20 de ani, PNL recâştigă Consiliul Judeţean Timiş şi mă bucur că după 20 de ani PNL devine principalul partid din judeţul nostru. PNL a câştigat alegerile din Timiş. Avem 47 de primari, avem preşedintele CJ, scorul spune totul. 40% faţă de locul 2, 19%. Am câştigat toate oraşele, mai puţin Recaşul. Lugojul îl avem în premieră. Niciodată nu am avut atâţia primari de la înfiinţare. Voi fi preşedintele CJ, al tuturor primarilor. Ne aşteaptă patru ani de zile intenşi, patru ani de zile în care trebuie să demonstrăm. Simţim cu toţii responsabilitatea dată de către cetăţeni şi vom face tot posibilul să ne ducem programele, planurile la bun sfârşit”, a declarat Alin Nica.
El spune că instituţia pe care o va conduce va trebui să fie deschisă spre societate.

„În ce priveste CJT, voi redeschide Palatul Administrativ către oameni, către mediul academic, societatea civilă, voi avea întalniri cu toţi aceştia şi voi încerca să fac ceea ce nu s-a făcut niciodată, să merg regulat în judeţ, să vorbesc cu toti primarii, să merg pe şantierele pe care CJ le va avea, să fiu foarte aproape de toate problemele”, a continuat Nica.

Alegerile la Timişoara, pierdute din cauza lui Robu

Cel care va fi cel puţin interimar lider al PNL Timiş spune că alegerile au fost clar pierdute din cauza primarului Nicolae Robu.

„Dacă discutăm de Timişoara am pierdut alegerile şi e clar că votul dat de cetăţeni a fost unul masiv împotriva administraţiei Robu. dacă ne uităm la voturile pentru preşedintele CJ vedem că practic am fost la egalitate doi candidaţi, eu şi domnul Moş, am avut amândoi 34,5% din voturi, ceea ce arată că votul pe Timişoara nu a fost un vot anti PNL, ci un vot anti Robu.”, a recunoscut Nica.

Acum urmează analiza rezultatelor şi se vor trage concluziile cu consecinţele ataşate.

„Acest lucru clar că îl vom analiza în cadrul PNL şi vom lua măsurile necesare astfel încât voinţa cetăţenilor să fie respectată şi mai mult decât atât colaborarea între primărie şi consiliul judeţean să se concretizeze în proiecte pentru timişoreni şi timişeni. Am pierdut Timişoara, a fost rezutatul unor serii de greşeli strategice ale domnului Robu. Vom face analiza şi nu căutăm vinovaţi, ci solutii pentru viitor. Sunt sigur că cei care sunt vinovaţi de rezultate mai puţin bune vor avea decenţa să facă ceea ce este corect, adică să se dea la o parte şi să schimbăm lucrurile”, a mai subliniat Nica.

Susţinut de primarii PNL, Alin Nica va forma o echipă în jurul acestora. Iar această echipă va lucra şi la realizarea listei cu noii parlamentari prezentată în luna decembrie alegătorilor.

„Vom face o analiză a acestor alegeri cu colegii liberali şi primarii în jurul cărora vomforma o echipă, care va conduce PNL Timiş în viitorul apropiat şi vom încerca să vedem ce soluţii vom găsi pentru a propune la alegerile următoare cea mai bună echipă de parlamentari, care sa aibă influenţă la Bucureşti”, a mai spus Alin Nica.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Robica a spus: (septembrie 29th, 2020 at 12:22 )

Spor la treaba!

rachia a spus: (septembrie 29th, 2020 at 12:28 )

sa ne anunti si pe noi din timp cand si unde se intocmeste lista cu candidatii PNL Timis la parlamentare, sper ca nu o vedem pe alinutza de tecuci in frunte

Lae a spus: (septembrie 29th, 2020 at 15:22 )

Greseala strategica ? Prostie strategica. Primaria Timisoara este condusa de facto de domnisoara Grebla, sub directa indrumare a interlopilor supravegheati indeaproape de fostul preot; fostul SRI-st si actualul director la Piete : Ionut Nasleu.

Curatenie a spus: (septembrie 29th, 2020 at 16:43 )

Aline, daca nu cureti spagarii din CJT, in 4 ani vei avea soarta lui Robu. Poti sa incepi de la cei care pastoresc urbanismul in judet, acolo se invart niste smenuri de nedescris, fara ca nimeni sa-i deranjeze.

Timisoara a spus: (septembrie 30th, 2020 at 05:28 )

A ajuns unu’ de la Dudesti sa hotarasca ce se intampla in Timisoara , l am votat ca era in poza cu Robu !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării

Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă

ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie

Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Acuzat de PSD-istul Alexandru Iovescu de faptul că folosește dubla măsură în actele administrative, mai precis la problema verificării stațiilor de autobuz pentru transportul în județ, prefectul de Timiș, Paul Finta, răspunde prompt acuzațiilor. Membru USR, el vorbește despre acuzații fără sens, atunci când nu există argumente juridice. Atacarea hotărârii CJ Timiş legată de stațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Paul Finta răspunde acuzațiilor de folosire a dublei măsuri și execuție la comandă politică
Peste 5.000 de alergători din 19 țări au ales să participe la ediția a noua UVT Liberty Marathon. Este un nou record de participare și a adus la start chiar și 1.500 de copii. Sub sloganul „Dare to Run” și cu Nadia Comăneci ambasadoare, ediția din 2026 a transformat Timișoara, timp de două zile, într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Record de participare la UVT Liberty Marathon
Asociația de firme care a câștigat contractul de execuție pentru noua linie de tramvai de pe strada Gării, care va conecta Gara de Nord cu nodul de infrastructură Solventul, demarează săptămâna viitoare primele lucrări la acest proiect. Șantierul va duce și la introducerea unor modificări în circulația rutieră din zonă. În prima etapă, începând de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o săptămână încep lucrările de introducere a liniilor de tramvai pe strada Gării
Universitatea Politehnica Timișoara marchează o reușită de prestigiu la nivel internațional prin alegerea prof. dr. ing. Anca Drăghici în funcția de Președinte al Federației Europene de Ergonomie (FEES – Federation of the European Ergonomics Societies). Desemnarea a avut loc pe 1 octombrie 2026, la Dubrovnik, în cadrul Adunării Generale a organizației, oferind comunității academice românești...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră pentru mediul academic românesc: prof. Anca Drăghici de la UPT preia conducerea Federației Europene de Ergonomie
Vă plimbați prin parcurile Timișoarei și aveți o băutură răcoritoare într-o sticlă returnabilă, ei bine, acum nu mai trebuie să o aruncați la coșul de gunoi sau să o ”scăpați” lângă. Primăria intră în sistemul SGR, gestionat prin RetuRO, care preia aceste ambalaje. Vor fi amplasate 300 de asemenea sisteme, de fapt un fel de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria devine actor în sistemul de colectare al ambalajelor returnabile. Se vor monta 300 de containere speciale, în parcuri și zonele circulate
ACS Dumbrăvița își confirmă încă o dată statutul de promotor activ al sportului și anunță oficial lansarea unui nou proiect de anvergură: TT CHALLENGE CUP. Competiția, dedicată exclusiv tenisului de masă, își va derula prima ediție în data de 7 noiembrie 2026, găzduită de moderna Sală Polivalentă din Dumbrăvița. Vestea a fost transmisă de sufletul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Dumbrăvița lansează „TT CHALLENGE CUP”, o nouă competiție de top pentru pasionații de tenis de masă
Administrația Timișoarei scoate de la naftalină un proiect deja uitat de majoritatea cetățenilor. Zona aferentă străzii Proclamația de la Timișoara a fost inclusă în urmă cu mulți ani într-un proiect pe care a fost pusă să îl comande societatea care urma să devină ulterior actualul Serviciu Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Timpark. Iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul schimbării la față a străzii Proclamația de la Timișoara, scos de la naftalină. Suma solicitată e peste 60 de milioane de lei/FOTO
Vechea dispută pe tema împărțirii transportului cu autobuze în județul Timiș, între asociațiile în care sunt implicate Primăria Timișoara, pe de o parte, și Consiliul Județean, pe de altă parte, revine din nou în prim plan, chiar dacă credeam că situația se lămurise. Acum, disputa apare sub altă formă și îl implică pe prefectul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul de Timiș e acuzat de aplicarea cu dublă măsură a activității administrative, dar și de conflict de interese
Festivalul Vinului şi Papricaşului de la Buziaş, cea mai mare şi populară manifestare de gen din vestul ţării, va avea loc, în acest an, în zilele de 10 şi 11 octombrie. Unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale toamnei a ajuns la ediţia cu numărul XVI. Festivalul Papricaşului, Vinului şi Ţuicii de la Buziaş va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu vă faceţi program în weekend-ul care urmează. La Buziaş se întoarce mult-aşteptatul Festival al Papricaşului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.