Primăria Timișoara e în epoca de piatră a comunicării instituționale. E-mailul, mai puțin utilizat chiar și decât faxul

Noii lideri ai administrației locale din Timișoara au măsurat modul în care funcționarii din cadrul primăriei comunică în cadrul și în afara instituției. Dominic Fritz a avut surpriza să constate că digitalizarea pare să fie doar un banc prost în modul de legătură al instituției cu restul lumii, dar și în cadrul acesteia, de exemplu, e-mailul este ceva folosit chiar mai puțin decât anticul fax!

Tone de hârtie, muncă grămadă pe doar câțiva funcționari ”călăriți” de cei care au ceva nevoie de la primărie, sute de angajați pentru care adresa de poștă electronică e ceva pentru comunicare cu prietenii și trimis poze de vacanță. Noua conducere de la Primăria Timișoara a analizat modul în care se face comunicarea, iar primarul s-a luat cu mâinile de cap. Doar puțin peste două procente din solicitările adresate instituției au luat calea poștei electronice, mai puțin decât documentele venite pe fax și enorm mai puțin față de documentația depusă fizic la ghșeu sau prin intermediul serviciilor e curierat.

Confirmarea epocii de piatră din digitalizare, în care se află acum primăria, i-a fost oferită lui Fritz chiar luni, când a dorit să comunice cu angajații pe zoom, iar serverul instituției ”a dat colțu”.

”Ieri am vrut să fac o adunare generală cu funcționarii din primărie, să mă văd cu ei după anul nou, să le dau niște direcții. Din păcate serverul a avut un crash, nu am mai putut să facem adunarea, iar acum căutăm soluții despre cum putem să ne vedem pe zoom fără să cadă sistemul din primărie. Aici vedem un mare potențial în digitalizarea primăriei. L-am rugat pe consilierul meu, Val Mureșan, să lucreze la un raport de digitalizare. Îmi cer scuze angajaților”, a spus, marți, Dominic Fritz.

Situația neplăcută a reușit doar să-i confirme dezastrul din cadrul instituției.

”În primărie au intrat anul trecut 90.436 adrese solicitări, cereri, dintre acestea 2,68% au fost online, au venit mai mult pe fax 5,6%. Deci avem 2,7% online, peste 90% sunt documente depuse fizic sau prin curier. Aceasta înseamnă multă muncă, multe hârtii, așteptare la camera 12. Funcționarii sunt obligați să lucreze cu hârtie multă. Dintre cei peste șase sute de angajați, doar 27 de angajați au declarat trimit mai mult de două mailuri pe zi, peste 100 un mail pe zi. Am rămas în urmă, va fi un mare accent pe digitalizare în acest an”, a mai anunțat primarul.

Cel puțin deocamdată mai avem ceva de așteptat pentru introducerea lumii moderne în cadrul instituției, cum nu există un nou buget. De schimbat se va schimba chiar și imaginea digitală a municipalității.

”În acest moment nu putem să efectuăm plăți, să lucrăm cu firme la automatizare. Va fi o schimbare a culturii organizaționale, se va introduce cultura comunicării digitale. O să revizuim și politica de site-uri ale primăriei. Până acum fiecare departament avea propria pagină, de la Zoo, de la Direcția Fiscală, fiecare cu resurse proprii, cum puteau fiecare. Vrem o singură intrare digitală în primărie. Vom lucra la o automatizare a unor procese, fluxuri de documente. Multe disfuncționalități o să dispară când vom eficientiza procesele”, a mai afirmat primarul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

abgv a spus: (ianuarie 12th, 2021 at 13:39 )

3 luni de la alegeri si nici o miscare la Pasajul Solventul

Noua administratie= niste tepari!

Poli 21 a spus: (ianuarie 12th, 2021 at 17:50 )

Aveti va rog grija se fritz kola sa nu il surmenati prea tare.

Adenauer a spus: (ianuarie 12th, 2021 at 18:06 )

So ist es! Sehr gut Herr Fritz! Viel Erfolg wunschen ich Ihnen!

Alex a spus: (ianuarie 12th, 2021 at 18:11 )

Se lucreaza cu hartii (cu corespondenta de confrimare-primire) pentru ca doar asa esti sigur tu ca si cetatean ca solicitarea ta a fost vazuta si poate se solutioneaza ca altfel vai si amar plus puterea unui act emis de catre o autoritate a statului trebuie foarte bine analizat.Oricum discutia ar putea dura pana la nesfarsit de ce hartie si nu mail, mai ales in Ro.

Anamaria a spus: (ianuarie 13th, 2021 at 08:04 )

da fritiche cand cad serverele cum comunici ? cand nu functioneaza retelele de fapt cele pe care stati toata ziua ce te faci ? comunica cu oameni normal sau doar va ascundeti ]n spatele telefoaneolr si a digitalului .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.