Dominic Fritz spune că timișorenii vor să se vaccineze, dar nu au cu ce

Dominic Fritz

Dominic Fritz

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a solicitat, a primit și a făcut publice datele referitoare la numărul de vaccinuri anticovid pe care Timișul le-a primit de la debutul campaniei. Iar acestea au fost în număr de puțin peste 17.000 de doze, dintre care doar puțin peste 2.000 pentru etapa a doua, pentru persoane vulnerabile. E mult, e puțin? Decideți voi, beneficiarii vaccinării.

Vineri, Fritz adresa o scrisoare deschisă către preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, și ministrului Sănătății, colegul său de partid, Vlad Voiculescu în care cerea transparență totală în ceea ce privește criteriile care decid cine și câte vaccine primește. Iar Timișul și Timișoara primesc prea puține, spunea edilul șef. Ceea ce este și adevărat, la centrul de vaccinare din orașul de pe Bega sosesc cele mai puține asemenea doze de vaccin dintre toatele centreler din țară. Trebuie spus că de la acest centru se trimit vaccine și pentru județele vecine, Arad, Caraș, Hunedoara. Deci nu vorbim despre ”pustietăți”, unde găsești o persoană pe kilometrul pătrat, ci despre județe cu orașe mari, importante centre industriale, cu mulți locuitori.

În susținerea ideii sale, el a prezentat o serie de date statistice, din păcate nu avem și cu ce să le comparăm… Iar aceste informații arată că pentru ”plebe” pentru oamenii normali, care nu sunt nici cadre medicale, nici persoane instituționalizate, au venit în Timiș doar 2.049 de asemenea doze de vaccin.

”De la începutul campaniei de vaccinare până în 19 ianuarie, când a fost primită ultima tranșă, în județul Timiș au fost distribuite 17.350 de doze de vaccin din cele 41.145 câte au ajuns la Timișoara pentru județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Din prima categorie au fost vaccinate 13.205 persoane, cadre medicale și din centrele medico-sociale, iar din categoria a doua, 2049 de persoane vulnerabile”, spune Fritz.

Timișoara, cu zonele adiacente periurbane, adică localități cu câteva zeci de mii de oameni în cartiere-dormitor, depășește lejer jumătatea de milion de oameni. Fritz consideră, probabil pe bună dreptate, că numărul de doze oferite de mai-marii de la București nu este îndeajuns. Mai ales că dorință de vaccinare există.

”Nu am primit date și pentru Timișoara, dar ceea ce știu este că timișorenii vor să se vaccineze, că numărul de vaccinuri alocat aici este mult sub cererea și că diferența trebuie redusă. I-am propus domnului Gheorghiță și îmbunătățirea criteriilor de alocare a vaccinurilor. Mi s-ar părea firesc să se ia în considerare rata de infectare și numărul de programări”, mai spune Fritz.

E mult, e puțin un număr de 2.000 de doze pentru un județ ca Timișul, desigur pentru cei care nu sunt incluși în prima etapă, dar nici măcar masei mari a populației, care va intra în atenție în etapa a treia? Decideți voi, locuitorii județului! O comparație cu alte județe ar fi interesantă.

Ultima raportare, actualizată, realizată pe baza datelor oficiale, arată că în Timiș, în total ar fi fost efectuate în ultimele 24 de ore, în judeţul Timiș, s-au administrat 1.620 de vaccinuri, dintre care în cadrul etapei I de vaccinare împotriva COVID-19 233 de vaccinuri, din care 14 reprezintă doze de rapel, iar în cadrul etapei a II-a de vaccinare împotriva COVID-19, la nivelul județului Timiș, s-a administrat un număr de 1.387 vaccinuri.

Dacă ar fi să luăm în seamă aceste date, vestea este bună, doar vineri s-ar fi făcut aproape atâtea vaccinuri pentru cei din etapa a doua cât cele anunțate până pe data de 19 ianuarie.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (ianuarie 23rd, 2021 at 13:43 )

„Vaicareala” este denumirea lui fritz kola.

WandaCcinata a spus: (ianuarie 23rd, 2021 at 14:14 )

Domnule primar, considerați că sunteți sabotat politic de către propria coaliție?!! Nu, sunteți la fel ca prefectura… Întreg județul, în special Timișoara, demonstrează cea mai prostă conducere bicefală, PNL-USR din țară. Păcat!!!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Prefectura Timiș a decis sancțiunea lui Fritz: penalizare cu 10% din indemnizație, pe șase luni

Prefectul de Timiș, Paul Finta, a anunțat marți sancțiunile pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, le va suferi în urma constatării conflictului de interese de către Agenția Națională de Integritate. Iar, conform deciziei luate, referatul Instituției Prefectului impune sancționarea disciplinară a lui Fritz, cu 10% din indemnizația de primar, pe o perioadă de șase luni....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectura Timiș a decis sancțiunea lui Fritz: penalizare cu 10% din indemnizație, pe șase luni
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO

Liga a doua este magnet pentru publicul timișorean, iar abonamentele pentru tot sezonul are începe pentru Poli marți s-au vândut în câteva minute, iar biletele la meciul cu Chindia Târgoviște la fel. Astfel, a fost decisă achiziția a mai multe tribune mobile, care vor fi instalate pe stadionul Electrica. Acestea vor oferi un plus de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul de Timiș, Paul Finta, a anunțat marți sancțiunile pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, le va suferi în urma constatării conflictului de interese de către Agenția Națională de Integritate. Iar, conform deciziei luate, referatul Instituției Prefectului impune sancționarea disciplinară a lui Fritz, cu 10% din indemnizația de primar, pe o perioadă de șase luni....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectura Timiș a decis sancțiunea lui Fritz: penalizare cu 10% din indemnizație, pe șase luni
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea Institutului Regional de Oncologie Timișoara. În acest condiții, poate demara construcția pentru acest obiectiv medical important. Timișoara va deveni cel mai important centru din vestul României pentru tratarea cancerului. A fost semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru Institutul Oncologic Timișoara
Discutată săptămâna trecută în plenul Consiliului Judeţean Timiş, posibilitatea de a plăti din bugetul județului incinerarea unor oi din cadrul unui focar de pesta micilor rumegătoare existent la o crescătorie privată a devenit realitate marți. Consilierii județeni au aprobat alocarea de la bugetul județean a sumei de 50.000 de lei pentru a se realiza incinerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș scoate din buzunarul propriu bani pentru a incinera oile unei ferme private din Giulvăz
Duminică, 9 august, între orele 19.00 și 21.00, are loc o nouă ediție a programului „Turist la tine acasă”, organizată prin proiectul Timișoara Free Tours, de către Asociația Turism Alternativ. De această dată, participanții vor descoperi o față mai puțin cunoscută a orașului, în cadrul turului tematic „Timișoara secretă: legende, mistere și simboluri”. Punctul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflați secretele Timișoarei în cadrul unui nou tur gratuit organizat de Asociația Turism Alternativ
Artistul vizual Costin Brăteanu sub curatoriatul lui Robert Șerban va prezenta la Muzeul Apei Timișoara, în perioada 4 august – 12 septembrie, expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”. Lucrările realizate în tehnică mixtă au fost create pe parcursul unor simpozioane de creație desfășurate la Kusadasi, Volčji Grad, Beli Kamen, Kostolac, Isverna, Petrinzel, Banja...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Apei are loc expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”
Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că astăzi a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Reparații prin impermeabilizarea cu covor asfaltic”. Sunt vizate nu mai puţin de 25 de străzi, valoarea contractului fiind de peste 3,2 milioane de lei, fără TVA Pe baza acestui contract sunt vizate următoarele străzi: Bucuriei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 25 de străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie asfaltate. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.