Ilie Vlaicu, directorul general al Aquatim, este noul președinte al Asociației Române a Apei

Adunarea Generală a Asociației Române a Apei și-a ales miercuri, prin votul majorității membrilor săi, noul președinte, în persoana dr. ing. Ilie Vlaicu, directorul general al companiei de apă Aquatim S.A. din Timișoara.

Numirea în această funcție este o recunoaștere și o apreciere a rezultatelor obținute de către Ilie Vlaicu în ultimii opt ani, în calitate de prim-vicepreşedinte al A.R.A., și a activității depuse la conducerea Aquatim timp de peste 21 de ani.

„A.R.A. este una dintre asociațiile importante și puternice din România, fiindcă îi are ca membri atât pe toți marii furnizori de apă potabilă din țara noastră, cât și pe principalii actori din industria apei. Sunt onorat că am fost ales în această funcție, care înseamnă și punerea în practică, în următorii ani, a planului de management și reformare a A.R.A. cu care mi-am susținut candidatura. Planul propus a cântărit în decizia colegilor mei din A.R.A., decizie care a mai fost influențată, cred, și de faptul că Aquatim este, de ani buni, în topul performanțelor financiare și tehnice al societăților de alimentare cu apă și canalizare din România. Industria apei este în plină expansiune, iar Asociația Română a Apei are un rol hotărâtor în acest context, pe care și-l va asuma și-l va juca”, afirmă președintele A.R.A., Ilie Vlaicu.

Asociația Română a Apei reunește profesioniștii din domeniul apei, experţi în cercetare, practică, reglementare, consultanţă şi producţie, importatori de echipamente şi tehnologii de profil, precum și 47 de operatori ai serviciului de alimentare cu apă și de canalizare din România.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Hans a spus: (ianuarie 29th, 2021 at 02:08 )

Felicitari! Un om capabil, muncitor si integru care a facut (si face) treaba buna

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai

În Noaptea de Înviere, programul de circulație a mijloacelor de transport va fi prelungit pentru a oferi timișorenilor posibilitatea să se întoarcă acasă în siguranță după slujba religioasă de Înviere. Astfel, câte o cursă specială de tramvai va circula până la ora 03:30, cu pauză la capetele de linie, pe perioada slujbei religioase (00:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT oferă în noaptea de Înviere curse speciale, după un orar prelungit, pe mai multe rute de tramvai
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

România renaşte la gimnastică de Paşte! Două medalii europene pentru Sabrina Voinea

Medalii, finale şi evoluţii bune! Dar şi multă speranţă! Sabrina Maneca Voinea (16 ani) a cucerit medalia de argint în finala de la sol, sâmbătă, la Campionatele Europene feminine de Gimnastică artistică de la Rimini, Italia. Sportiva noastră a avut cea mai mare notă în calificări (13,700), iar în finala de la sol a reușit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România renaşte la gimnastică de Paşte! Două medalii europene pentru Sabrina Voinea
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 † IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj SCRISOARE PASTORALĂ la sărbătoarea Învierii Domnului – 2024 Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu Preacucernici părinți, dragi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Cererea pentru închirierea de locuințe la Timișoara este în creștere cu cinci procente. Prețurile pornesc de la 240 de euro la o garsonieră până la 450 de euro la trei camere. Dacă în alte orașe mari din țară interesul pentru  casele  și apartamentele listate la închiriere s-a redus considerabil față de începutul lui 2023, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât e chiria pentru un apartament în zonele din Timișoara. Cetate, cel mai scump cartier, Buziașului cel mai ieftin

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2024 † IOAN Din mila lui Dumnezeu, prin grația Scaunului apostolic al Romei și voința Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj SCRISOARE PASTORALĂ la sărbătoarea Învierii Domnului – 2024 Clerului, călugărilor, călugărițelor, credincioșilor greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu Preacucernici părinți, dragi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Paşti a PS Ioan Călin Bot, episcopul greco-catolic de Lugoj
† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi, părintească binecuvântare.  „Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea.”  (I Corinteni 15, 26) Hristos a înviat!                                    Iubiți fii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pastorala de Învierea Domnului a IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
Sportiva timișoreană Mădălina Stanca este un adevărat tsunami competițional. Tânăra e de neoprit și își pune în palmares noi premii remarcabile. În acest weekend, Mădălian Stanca tocmai a devenit Campioană Europeană la Culturism și Fitness. Studenta minionă din orașul de pe Bega a reușit această performanță la numai o săptămână după ce și-a adjudecat două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămâna trecută a câştigat titlul Balcanic la Timişoara, iar acum e campioană europeană în Spania
În prag de Paști, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre Institutul Regional de Oncologie, care va fi ridicat la Timișoara. Pe lângă specializările clasice, acesta va avea și un centru pentru transplant medular și afereză de celule stem. Conform ministrului, noul Institut ar urma să fie ridicat, ”pe locul clădirii-fantomă”. ”Construim Institutul Regional de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul Institut Oncologic Timișoara va avea un centru de transplant medular și afereză celule stem
Top