Proiectul imobiliar din Piața Bisericii trebuie reluat de la zero. Planul Urbanistic Zonal nu a fost aprobat de Consiliul Local

oglinda proiect imobiliar

oglinda proiect imobiliar

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru ridicarea unei noi clădiri în locul fostei fabric Oglinda, din Piața Bisericii, a fost picat cu brio de consilierii locali, în cadrul ultimei ședințe de plen. Acest proiect a ridicat numeroase probleme, cetățenii din zonă și societatea timișoreană au protestat puternic împotriva proiectului. Acesta a fost ”adaptat” pentru a se conforma cerințelor, iar acum dezvoltatorul imobiliar a aflat că va trebui să se pună la lucru și să facă un nou PUZ de la zero.

Problema acestui proiect este una cu vechime, sunt ani de zile de când se discută pe tema sa. Inițial, proiectul prevedea o clădire cu cinci etaje, ulterior a fost modificat la presiunea celor din zonă, ajungându-se la un bloc cu două etaje, un etaj retras și mansardă.

Proiectul avea nevoie de un nou PUZ, iar acesta a fost discutat marți seara de consilierii locali, în cadrul ședinței de plen. Cea mai mare parte a aleșilor au votat împotriva PUZ, unii s-au abținut, iar alții nici măcar nu au votat.

Răzvan Negrișanu, consilier local USR PLUS, a prezentat în plen situația care a dus la refuzul proiectului.

„Acest PUZ a debutat oficial în 2017, cu un certificat de urbanism. În baza acestuia s-a obținut un aviz de oportunitate. După cum probabil știți, avizul de oportunitate este baza de pornire pentru orice documentație de tip PUZ. Avizul de oportunitate este legat indisolubil de certificatul de urbanism (…) În mai 2019 a expirat acest certificate de urbanism și practic împreună cu el avizul de oportunitate. După o pauză de câteva luni de la expirarea primului certificat de urbanism, beneficiarul obține un nou certificat de urbanism în februarie 2020. Beneficiarul PUZ-ului solicită un nou certificat de urbanism cu menținerea avizelor obținute prin certificatul de urbanism anterior. Răspunsul PMT vine un pic diferit: certificatul de urbanism obținut în februarie poate fi folosit pentru obținerea unui aviz de oportunitate și elaborare PUZ. Practic, PMT a răspuns că ar trebui să obțină totuși un aviz de oportunitate nou”, a prezentat Negrișanu situația investiției.

Problema se complică și mai mult, după ce de la Consiliul Județean Timiș a fost solicitat și un nou aviz de oportunitate.

„CJT a cerut dezvoltatorului fie să obțină un aviz de oportunitate nou, fie să obțină un punct de la avizator, că sunt de acord cu menținerea avizelor obținute prin certificatul de urbanism inițial. Beneficiarul face acest lucru și obține legătura între cele două avize, dar numai pentru restul avizelor. Practic, avizul de oportunitate nu a fost niciodată înnoit. Ceea ce înseamnă că însuși fundamentul PUZ-ului, care stabilește oportunitatea investiției, este în momentul de față un document expirat”, a mai spus Negrișanu.

Până la urmă s-a trecut la voi, iar 15 consilieri locali au votat împotriva PUZ, au fost șapte abțimeri, iar trei consilieri nu s-au pronunțat.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Adi a spus: (februarie 24th, 2021 at 14:46 )

Interesant proiectul! Faina pozitia.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarul Dominic Fritz a decis că e timpul ca viceprimarul său liberal să treacă efectiv la ascuțit creioane. Domeniul atât de drag lui Cosmin Tabără, cel al proiectelor de baze sportive, nu va mai fi în subordinea acestuia. Decizie dură a primarului Fritz în domeniul distribuirii responsabilităților spre viceprimari. După o primă tură de ”deposedare”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Cosmin Tabără, trimis la ascuțit creioane, după ce rămâne și fără bazele sportive
PSD Timiș atacă Alianța Dreapta Unită și spun că liderii locali ai acesteia folosesc circul ieșit, vineri noaptea, la ora 0, în Piața Unirii odată cu lansarea campaniei electorale. Acolo, reprezentanții Alianței, conduși de Dominic Fritz, când s-au contract cu cei ai AUR, veniți, surprinzător, exact în același loc și la aceiași oră pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis solicită sancționarea grupurilor politice ale Alianței Dreapta Unită și ai AUR pentru circul de joi noaptea, din Piața Unirii
Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Etapa a IV-a din Liga de Rugby programează a doua deplasare a acestui sezon pentru jucătorii bănăţeni. SCM USV Timișoara merge în Baia Mare, pentru meciul cu CSM Știința, de sâmbătă, 11 mai, ora 13.00. Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au o listă de indisponibilități, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timişoara, deplasare dificilă la Baia Mare
Duminică, 12 mai, în intervalul orar 08:30 – 14:00, va avea loc evenimentul sportiv “Timotion – Timișoara se mișcă”. Cu această ocazie, circulația rutieră va fi închisă pe sectorul cuprins între Bulevardul. I.C Brătianu – strada 20 Decembrie 1989 – bulevardul Vasile Pârvan – bulevardul Corneliu Coposu – Splaiul Nistrului – Strada J.H. Pestalozzi. Circulația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timotion modifică, duminică, traseele unor mijloace de transport ale STPT
De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf
Companiile Rețele Electrice continuă instalarea de contoare inteligente, cu scopul de a le pune la dispoziție cienților o infrastructură mai rezilientă și flexibilă, sporind în același timp eficiența operațională. Astfel, până la finalul anului 2024, numărul total de contoare inteligente instalate de cele trei companii Rețele Electrice va ajunge la aproximativ 1,7 milioane, cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jumătate dintre clienții Rețele Electrice Banat vor avea instalate contoare de energie inteligente
Top