Timișul are buget pe 2021, în valoare 655 de milioane de lei. Fără votul consilierilor județeni PSD

Consilierii județeni din Timiș au adoptat, luni bugetul de venituri și cheltuieli al județului, stabilind modul în care se vor împărți cele 655 de milioane de lei avute la dispoziție. Au făcut-o fără niciun vot din partea consilierilor PSD, aceștia refuzând votarea, după ce nu au fost deloc consultați la alcătuire, iar toate amendamentele propuse au fost respinse. ”Contribuția dumneavoastră nu e constructivă”, a răspuns Alin Nica.

Din această săptămână, Timișul are buget votat pentru anul 2021, plenul consiliului județean adoptând proiectul propus de conducerea instituției. Cu mici modificări. Coaliția aflată la putere, PNL – USR PLUS a funcționat din plin, iar amendamentele propuse de PSD au căzut rând pe rând. Cu o mică ”scăpare”, în sensul că a fost aprobată susținerea Asociației Comunelor, solicitată de consilierul PSD Ioan Sorincău, care avea alocați bani în bugetul de anul trecut, dar nu a mai beneficiat de acești bani.

Aleșii PSD au cerut insistent transferul de bani de la suma alocată pentru realizarea unui studiu de fezabilitate uriaș, care va sta la baza realizării unei căi ferate de mare viteză între Timișoara și Reșița. Ca și destinație a acestei sume au fost lansate diferite amendamente, acestea picând la vot unul câte unul. Banii sunt necesari pentru a avea pregătit dosarul liniei de cale ferată ca atunci când se vor acorda banii să fie pregătit, a insistat Alin Nica. În plus, CJT a devenit partener în proiect cu CJ Caraș-Severin, Primăria Reșița și Primăria Timișoara, nu se poate renunța.

Cei de la PSD, prin vocea fostului șef al CJT, Călin Dobra, au cerut bani pentru realizarea unei intersecții mai bune la Birda, unde un drum județean se intersectează cu drumul național, acolo petrecându-se numeroase accidente. Acolo există deja semnat un contract de proiectare, dar nu s-au alocat și banii necesari, Alin Nica motivând că în zonă mai trebuie făcute expropieri pentru care nu sunt bani, deci și proiectarea e degeaba. Vedem peste câteva luni, facem rectificare și plătim respectivul contract, a spus șeful actual al CJT. De asemenea, Dobra a cerut bani pentru extinderea drumului de legătură dintre drumul național spre Arad și Sânandrei la patru benzi, dar și pentru reabilitarea drumului dintre Timișoara și Utvin, acolo existând deja și studiul de fezabilitate făcut. Alte sunt prioritățile acum, iar la Utvin s-au pus covoare asfaltice anul trecut, iar drumul e în garanție, a mai spus Nica.

Văzându-se cu toate amendamentele picate, Dobra a anunțat că dacă tot nu a fost consultat grupul PSD la alcătuirea bugetului, voturile social-democraților nu se vor acorda, aceștia abținându-se de la vot.

Nu am chemat PSD la consultări, deoarece contribuția dumneavoastră nu este una constructivă”, a spus simplu Alin Nica.

Ulterior, în cadrul unei conferințe de presă pe tema bugetului, el a explicat această afirmație, spunând că, de fapt, … era o declarație politică.

”E ușor ca atunci când nu mai ești la putere să discuți, ei uită momentele cînd erau la conducere și ignorau total opinia celorlalți. Consultarea pe buget poate să fie viabilă dacă și toți partenerii vor să facă ceva corect și nu doar să facă din aceasta un subiect de imagine. În fapt, bugetul transpune viziunea conducerii, iar noi ne despărțim de viziunea PSD, axată pe cheltuieli de funcționare”, a mai spus liderul CJ Timiș.

De la cheltuieli de personal la cheltuieli cu investițiile, pentru susținerea economiei

Noii șefi de la Consiliul Județean Timiș spun că strategia bugetară se schimbă total, iar de la insistarea pe cheltuielile de funcționare se trece pe cele de investiții.

Traversăm o perioadă dificilă, marcată de scăderi economice, cu o influență mai mare ca cea din 2008. Abordarea este să avem un buget care să promoveze cheltuirea responsabilă a banului public, cu stimularea investițiilor. Am dorit ca prin modificarea organigramei să promovăm managementul profesionist. Vom continua și cu modificările din organigrama structurilor subordonate, DGASPC, muzee, Centrul de Artă. Aceste principii vor duce la eficientizare și promovarea investițiilor. Rolul unui buget orientat pe investiții e necesar pentru relansarea economiei. Eu cred sincer că modelul creșterii României bazată pe consum, pe produse de import, trebuie schimbat. De aici am plecat când am purces la elaborarea bugetului. Doar prin investiții putem vorbi de relansarea economiei”, a spus Nica.

El a vorbit și despre principalele investiții care vor fi susținute de CJT: extinderea drumului de legătură Timișoara – A1, prin  Dumbrăvița, continuarea șantierului, continuarea lucrărilor pentru extinderea la patru benzi a drumului dintre Timișoara și Moșnița, extinderea drumului dintre centura de ocolire a Timișoarei și Aeroport, lucrările la canalul Bega pentru asigurarea navigației, respectiv a pistei de biciclete spre Serbia.

Din totalul celor 655 de miloane de lei disponibile în buget, 338 de milioane de lei pentru cheltuieli de funcționare, respectiv 317 milioane de lei pentru dezovoltare. Managerul județului, Marian Constantin Vasile, se vor reduce cheltuielile pentru serviciile de mentenanță, cele juridice, respectiv pentru organizarea serviciilor GDPR. El a vorbit despre reducerea sumelor pentru IT și comunicații, chiar dacă digitalizarea este laitmotivul noii administrații. Ca o noutate, CJT vrea să intre pe piața liberă a utilităților, în sensul că ar putea fi negociat un contract în care să fie incluse toate instituțiile din subordine în același contract. Totodată, și paznicii din aceste instituții ar trebui să se gândească la o altă carieră, pentru că, treptat, vor fi înlocuiți cu camere de filmat. Totul, pentru eficientizarea activității.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Dani a spus: (aprilie 12th, 2021 at 22:06 )

Pe cine mai interesează voturile morților? Doar pe PSD, dar e și el mort acum.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi

Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru transformarea Căii Șagului în coridor de mobilitate, de la Shopping City până la Piața Mocioni, a atras două oferte. Este vorba de asocierea PORR CONSTRUCT (lider), Electroechipament Industrial, TUBULAR TEHNO SISTEM și asocierea DRUM ASFALT (lider), TEHNODOMUS SRL. Investiția totală se ridică la 158,3 milioane de lei, din care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PSD în “opoziţie” având unele dintre cele mai importante funcţii în stat. Lunga listă a posturilor deţinute de PSD prezentată de vicepremierul Oana Gheorghiu

Vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat joi o listă cu 27 de persoane care ocupă în prezent funcții importante în instituțiile statului și despre care afirmă că au avut legături politice, guvernamentale sau profesionale cu PSD. Intervenţia vine duopă ce președintelui PSD, Sorin Grindeanu, a repetat de mai multe ori că social-democraţii ar fi în opoziţie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD în “opoziţie” având unele dintre cele mai importante funcţii în stat. Lunga listă a posturilor deţinute de PSD prezentată de vicepremierul Oana Gheorghiu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cupa Poli la handbal cu participare internațională! Repetiție înainte de Supercupă și campionat

Cupa Poli la handbal se joacă vineri, 14 august, și sâmbătă, 15 august, la sala Constantin Jude. Competiția precede primele meciuri oficiale și a ajuns la ediția a 49-a. Programul turneului: Vineri, ora 17:00 – CSM Bucuresti – CSM Constanța Prezentarea lotului SCM Politehnica Timișoara, în prezentarea actorului Matei Chioariu, de la Teatrul Național Mihai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Poli la handbal cu participare internațională! Repetiție înainte de Supercupă și campionat
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului

Economic vezi arhiva Economic

Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat joi o listă cu 27 de persoane care ocupă în prezent funcții importante în instituțiile statului și despre care afirmă că au avut legături politice, guvernamentale sau profesionale cu PSD. Intervenţia vine duopă ce președintelui PSD, Sorin Grindeanu, a repetat de mai multe ori că social-democraţii ar fi în opoziţie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD în “opoziţie” având unele dintre cele mai importante funcţii în stat. Lunga listă a posturilor deţinute de PSD prezentată de vicepremierul Oana Gheorghiu
Cupa Poli la handbal se joacă vineri, 14 august, și sâmbătă, 15 august, la sala Constantin Jude. Competiția precede primele meciuri oficiale și a ajuns la ediția a 49-a. Programul turneului: Vineri, ora 17:00 – CSM Bucuresti – CSM Constanța Prezentarea lotului SCM Politehnica Timișoara, în prezentarea actorului Matei Chioariu, de la Teatrul Național Mihai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cupa Poli la handbal cu participare internațională! Repetiție înainte de Supercupă și campionat
Licitația lansată de Primăria Timișoara pentru transformarea Căii Șagului în coridor de mobilitate, de la Shopping City până la Piața Mocioni, a atras două oferte. Este vorba de asocierea PORR CONSTRUCT (lider), Electroechipament Industrial, TUBULAR TEHNO SISTEM și asocierea DRUM ASFALT (lider), TEHNODOMUS SRL. Investiția totală se ridică la 158,3 milioane de lei, din care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două asocieri de firme s-au înscris la licitaţia Primăriei Timişoara pentru execuţia Magistralei Verzi
Se putea mai bine, se putea mult mai rău. Politehnica va juca pe teren propriu în play-off-ul Cupei României. Astăzi s-a tras la sorți programul turului decisiv înainte de grupe. ASA Tg. Mureș este adversara echipei bănățene. Echipa mureșeană este una experimentată, dar u pornit cu stângul acest sezon de ligă secundă, pierzând ambele partide...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar din același eșalon pentru Politehnica în Cupa României. Vezi programul complet
Timișul ar urma să beneficieze de o serie de fonduri europene destinate angajaților din sectorul automotive, unul aflat în scădere în toată Europa. Banii ar urma să vină prin Fondul European de Ajustare la Globalizare. Prin intermediul acestuia, cei care lucrează în acest sector ar putea fi susținuți, mai ales prin intermediul unor cursuri de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mediul de afaceri din Timiș, împreună cu CJ Timiş, solicită fonduri europene pentru susținerea angajaților din sectorul automotive
Cinci milioane de lei alocate proiectului de modernizare a școlii gimnaziale din Dudeștii Noi, din banii județului Timiș, au permis finalizarea lucrărilor susținute din bani europeni. Este primul dintre parteneriatele pe care CJ Timiș le-a încheiat cu primăriile din județ care ajunge la final. Acum, instituția are în vedere o abordare diferită a viitoarelor astfel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș vrea schimbarea modului de finanțare a proiectelor din comunele județului
Stația de transformare a energiei electrice 110 kV Azur, care deservește peste 3.400 de clienți din zona de est a municipiului Timișoara, a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei în vederea modernizării. Stația are o capacitate de 50 Mega Volt Amperi (MVA) asigurată de două transformatoare de putere de câte 25 MVA...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Azur Timișoara a beneficiat de o investiție de 12 milioane de lei pentru modernizare
Conducătorii lui Poli Timişoara fac eforturi ca meciul de pe 10 octombrie cu Steaua Bucureşti să se desfăşoare pe arena Ştiinţa din Complexul Studenţesc, de altfel primul stadion al Politehnicii. Lucrările de modernizare a stadionului sunt aproape finalizate, iar acum se acţionează pentru omologarea cât mai rapidă a bazei. Stadionul „Știința” din Timișoara a trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara s-ar putea întoarce în prima „casă” la meciul cu Steaua de pe 10 octombrie. Stadionul Ştiinţa, în faza de omologare
Super-campioana României la rugby SCM USV Timișoara deschide etapa a XI-a din Liga de Rugby. Alb-violeții se află pe locul secund și înfruntă liderul, Dinamo, la București, vineri, de la ora 17:00. Ambele echipe vin după meciuri jucate în deplasare cu Știința Baia Mare. SCM USV Timișoara a remizat în urmă o săptămână și jumătate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci pentru primul loc! SCM USV Timișoara merge la București pentru duelul cu rivala Dinamo
Preşedintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, şi primarul Orașului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, au semnat acordul de parteneriat pentru cea mai importantă investiție de agrement și turism pregătită în județul Timiş. Este vorba de aquapark-ul care va fi ridicat în cel mai vestic oraş al României. Investiția urmează să primească finanțare prin Programul Regional Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas important privind construirea unui aquapark la Sânnicolau Mare. A fost semnat parteneriatul cu CJ Timiş
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.