Despre reforme şi sindicalişti bugetari. Studiu de caz, sindicatul Primăriei Timişoara

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

În România ultimelor trei decenii, cred că poţi număra pe degete politicienii care au avut curajul să demareze reforme profunde, structurale în domeniile pe care le coordonau. Şi asta, în special, fiindcă beneficiile unei reforme structurale se văd pe termen lung. Pe termen scurt vin, în schimb, costuri politico-electorale. (Cam acelaşi lucru se întâmplă şi cu marile proiecte. De ce să încep o autostradă la care taie panglica altul, în loc să fac un drum pe care să-l inaugurez eu, a fost gândirea multora.) Când totuşi îţi sufleci mâinile şi începi o reformă, primul obstacol e sindicatul. Şi da, mai avem şi o legislaţie ambiguă în domeniu şi judecători care o interpretează după cum vor ei, inclusiv pe criterii politice, paralizând astfel de multe ori avântul reformist al unora.

În privinţa sindicatelor, exemplul cel mai recent îl avem în disputa dintre ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, şi veşnicul baron de la Metrorex, Ion Rădoi. Sigur, se ştie şi faptul că orice baron sindical are în mapa sa mandatul de parlamentar PSD, partid în fibra sa existenţială antireformist. Aşa s-a trezit România cu un aparat administrativo-sindicalist de proporţii năucitoare în comparaţie cu angajaţii din mediul privat. Şi dacă asta nu ajunge, suntem singurii din lumea civilizată în care salariile bugetarilor sunt mult, chiar foarte mult mai mari decât cele din domeniul privat. Un dereglaj pe care aproape nimeni nu are curajul să-l atace, dar care loveşte greu în economie. Aşa cum se întâmplă, de altfel, şi cu pensiile speciale.

Un astfel de lucru se întâmplă şi în Primăria Timişoara. În urmă cu două săptămâni s-a votat noua organigramă a instituţiei. În privinţa despărţirii de unii angajaţi, noua organigramă nu este deloc spectaculoasă, dacă o comparăm cu deja celebrul „model Bolojan”. Şi, la urma urmei, dacă o raportăm şi la ce-şi doreau mulţi timişoreni. (Apropo, Primăria Arad a anunţat o restructurare masivă, dispărând 360 de posturi, urmând să fie concediaţi 123 de angajaţi). La Timişoara, prin noua organigramă dispar doar 80 de posturi, cele mai multe dintre ele nefiind însă ocupate. În schimb, s-a produs o reformă viguroasă în privinţa reaşezării unor compartimente şi prin faptul că din 27 de şefi mai rămân 17.

Nu ştiu dacă această organigramă o fi una mirifică sau ba. Am văzut reacţii ale unor autointitulaţi specialişti în administraţie care afirmau că este una cu adevărat europeană, am văzut specialişti la fel de mari care o criticau. În schimb, cred că este dreptul primarului Dominic Fritz şi al echipei sale să-şi construiască organigrama exact cum îşi doresc. Aşa este normal şi asta înseamnă asumare.

Iată însă că se împotriveşte sindicatul din instituţie condus de veşnicul lider Tiberiu Negrei. Prima dată a cerut dezbatere publică în privinţa organigramei, de parcă asta ar fi treaba timişoreanului de rând, cum îşi organizează Fritz procesul muncii. Aici nu-i nici vreun PUZ, nici intenţia primarului de-a monta o fântână cântăreaţă cu sclipici în faţa Operei. Repet, în condiţiile în care nu prea sunt oameni ce urmează să fie concediaţi. În schimb, vor fi mutaţi dintr-un loc în altul. Fiindcă în Primăria Timişoara erau compartimente în care oamenilor nu le ajungeau opt ore pe zi pentru a-şi termina treaba, în timp ce alţii mutau aerul dintr-o parte în alta. De exemplu, era un serviciu administrativ de vreo zece oameni, care nu prea aveau altă treabă decât să cumpere hârtie igienică.

Mai mult, sindicalistul Negrei şi cei din jurul său vor acum să dea în judecată conducerea primăriei, contestând noua organigramă. Şi îi cheamă alături pe cei nemulţumiţi că li se schimbă atribuţiile şi, eventual, vor fi puşi la muncă. Da, e greu, după ani de zile de frecat menta să primeşti acum sarcini clare de serviciu. Multă lume o să spună că e dreptul sindicaliştilor să facă acest lucru. Sigur, e dreptul lor de 30 de ani de-a se opune oricăror reforme. Şi tot ei să urle primii că lucrurile merg prost în ţara asta. Dar ce te faci dacă şi găsesc un judecător care să le dea dreptate? Exact, vorbim de o altă castă ocolită de reforme profunde.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

vasile popescu a spus: (iunie 29th, 2021 at 12:27 )

Ino, ca fost ziarist ar trebui sa stii ca atunci cand este vorba de banul public exista o lege , a transparentei decizionale (data chiar de PSD), care impune obligatia de consultare publica pentru orice proiect de act normativ, inclusiv pentru Hotararile de Consiliu Local. De asemenea, o organigrama trebuie sa fie in consens cu activitatile legale pe care o primarie trebuie sa le desfasoare, nu cu ce isi doreste muschii unui primar. Ce-i drept, incarcarea pe oameni si componenta unor structuri ale primariei sunt apanajul conducatorului, in masura in care se respecta si Codul administrativ. Iar ceea ce considera Fritz a fi o reforma , ramane discutabil. Oricum, sindicatul este legal si apara drepturile angajaților, ceea ce a facut si pe timpul altor primari. Dar, se pare, actuala Putere vrea sa guverneze cum vrea muschii ei, nu neaparat cum cere legea…

Un timisorean obiectiv a spus: (iunie 29th, 2021 at 15:33 )

Primaria Arad nu e cel mai fericit exemplu de restructurare a aparatului administrativ. Comparati Timisoara cu ce este mai jos

Oradea:
Populatie – 201.000 locuitori
Suprafata – 115 kmp
Primaria Oradea – TOTAL posturi – 578
Din care 532 sunt Ocupate, 9 Suspendate si 37 Vacante!

Arad:
Populatiie – 162.000 locuitori
Suprafata – 45 kmp.
Primaria Arad, TOTAL Posturi acum – 1150
Total posturi DUPA restructurare – 790 Posturi

Cluj
Populatie – 303.000 locuitori
Suprafata – 179 kmp.
Primaria Cluj Napoca – Total Posturi 1099

Spino a spus: (iunie 30th, 2021 at 22:25 )

Dar ce bun era sindicatul asta cand il sustinea pe robu si tu erai in echipa lui de propaganda!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO

Liga a doua este magnet pentru publicul timișorean, iar abonamentele pentru tot sezonul are începe pentru Poli marți s-au vândut în câteva minute, iar biletele la meciul cu Chindia Târgoviște la fel. Astfel, a fost decisă achiziția a mai multe tribune mobile, care vor fi instalate pe stadionul Electrica. Acestea vor oferi un plus de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că astăzi a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Reparații prin impermeabilizarea cu covor asfaltic”. Sunt vizate nu mai puţin de 25 de străzi, valoarea contractului fiind de peste 3,2 milioane de lei, fără TVA Pe baza acestui contract sunt vizate următoarele străzi: Bucuriei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 25 de străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie asfaltate. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Rucsandra-Ioana Bucșa a intrat definitiv în istoria sportului românesc duminică, 2 august 2026, devenind campioană europeană de seniori la doar 17 ani. Din postura critică de cârmaci, tânăra sportivă a ghidat echipajul masculin de 8+1 (M8+) al României către medalia de aur la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia. Performanța ei este cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rucsandra-Ioana Bucșa: Copila de 17 ani care conduce spre aur „uriașii” canotajului românesc
Cele aproximativ 80 de magazine PPC Energie din București și din întreaga țară sunt în aceste zile spații de adăpostire pe durata episoadelor de caniculă, pentru orice persoană afectată de stres termic. În magazinele PPC Energie, atât persoanele cât și animalele de companie care le însoțesc se pot odihni și hidrata, astfel prevenind sau diminuând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă
Depunerea de coroane la statuia generalului Virgil Economu a însemnat debutul ceremoniilor oficiale legate de Ziua Timișoarei. A urmat o ceremonie cu discursuri oficiale în Piața Unirii și o defilare militară în aceeași locație. Ceremoniile oficiale legate de Ziua Timișoarei, sărbătorită din anul 1999, au debutat luni cu depunerea de coroane la statuia generalului Virgil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
La doar 18 ani, Nicolas Benea a semnat una dintre cele mai frumoase povești ale sezonului din Campionatul Național de Viteză în Coastă. Pilotul Canova Racing a câștigat Grupa 3 la Trofeul Sinaia, stabilind și un nou record al traseului pentru această categorie, după ce cu numai o zi înainte a fost foarte aproape de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ca pasărea Phoenix, după un accident, pe prima treaptă a podiumului. Timișoreanul Nicolas Benea, cursă fabuloasă la Sinaia/FOTO
Celula numărul 3 de la deponeul de la Ghizela ar urma să fie complet funcțională până la finalul anului acesta, spune Cristian Moș, directorul ADID Timiș. Aceasta va însemna inclusiv o reducere a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor. În acest moment, prețul practicat este mai mare pentru că deșeurile trebuie transportate în alte județe, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Până la finalul anului am putea avea o micșorare a tarifelor practicate la colectarea deșeurilor din Timiș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.