Azi încep negocierile între PNL şi PSD pe domenii. Sorin Grindeanu, coordonatorul programului PSD. Alin Nica şi Alina Gorghiu, în echipele PNL de negocieri

Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu

Astăzi, începând cu ora 10.00, demarează negocierile dintre PNL şi PSD pe domeniile specifice din programul de guvernare. Printre cei implicaţi se numără deputatul de Timiş Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedinte al PSD, preşedintele liberal al CJ Timiş, Alin Nica, şi senatoarea de Timiş, Alina Gorghiu.

Negocierile punctuale pe domenii dintre echipele PSD şi ale PNL se vor desfăşura la Vila Lac. Din partea PSD, prim-vicepreședintele Sorin Grindeanu va fi coordonatorul programului de guvernare.

Negocierile încep la ora 10.00 cu capitolele economie şi finanţe. Din partea PSD vor participa Marcel Ciolacu, Adrian Câciu şi Cristian Socol, iar de la PNL, Virgil Popescu

Discuțiile pe justiţie încep la ora 12.00, PSD fiind reprezentat Robert Cazanciuc, Titus Corlățean și Maia Teodoroiu. De la PNL vor fi Alin Tișe, Alina Gorghiu (senatoare de Timiş), Iulia Scântei

Capitolul apărării va fi negoicat de la ora 14.00, cu Vasile Dâncu, Mihai Weber și Titus Corlățeanu de la PSD, respectiv Nicolae Ciucă, Robert Sighiartău şi Rareş Bogdan de la PNL

La ora 15.00 sunt programate discuțiile pe capitolele dezvoltare, transporturi și fonduri europene, cu Vasile Dâncu, Mihai Weber și Paul Stănescu din partea PSD, respectiv preşedintele PNL Timiş, Alin Nica, şi preşedintele PNL Arad, Gheorghe Falcă de la liberali.

De la ora 16.00 ar urma să fie discutate capitolele agricultură și mediu, cu Paul Stănescu, Petre Daea și Gabriela Firea din partea PSD, respectiv George Stângă, Daniel Constantin şi Mircea Fechet de la PNL.

De la ora 17.00, energia cu Daniel Zamfir și Radu Popa de la PSD şi Virgil Popescu de la PNL.

Pentru ziua de joi ar urma să fie negociate capitolele muncă, sănătate și educație.

Alina Gorghiu Alin Nica

Alina Gorghiu Alin Nica

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Dinu a spus: (noiembrie 10th, 2021 at 08:40 )

Ar fi de râs…dar este doar de plâns!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”

Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei

Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Noua clădire a gării din Lugoj va avea o suprafață de 1096 de metri pătrați, cu parter, și etaj. Zona parterului va fi destinată călătorilor, cu săli de așteptare, casierii și spații comerciale. Vechia clădire a fost demolată pentru a face loc noii investiții care, în mod normal trebuia ridicată cu fonduri europene. Termenul limită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O asociere de două firme va realiza noua intersecție cu sens giratoriu de pe DN 6 km 495+000, pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei și DJ 680, în Lugoj. DRDP Timișoara a semnat contractul de execuție. Intersecția existentă este una de tip „în cruce”, iar separarea sensurilor de circulație se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noul sens giratoriu de pe Centura Lugoj, în intersecția cu strada Tapiei
Municipalitatea timișoreană a lansat în licitație pe SEAP, proiectul de finalizare a unei noi investiții în care a fost reziliat contractul de execuție cu un constructor care nu și l-a dus la bun sfârșit acordul. De această dată este vorba de o nouă creșă în Ciarda Roșie, lucrările fiind oprite când investiția ajunsese la o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara scoate la licitație lucrările ramase neexecutate la creșa nouă din Ciarda Roșie
Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
Angajații de la Formația de lucru Albina (SGA Timiș) ai Administrației Bazinale de apă Banat au început deja lucrul la acumulara Salcia. Prima etapă a proiectului de funcționare în condiții de siguranță a acumulării Salcia este decolmatarea lacului. Proiectul presupune decolmatarea cuvetei lacului pentru a asigura capacitatea de atenuare a viiturilor și înlocuirea echipamentelor hidromecanice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș
Cu perspectiva plauzibilă ca Dominic Fritz să nu mai poată candida la postul de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, un (extrem de) posibil candidat pentru un mandat începând din 2028, spune că nu simte că este pregătit pentru o asemenea demnitate. Totuși, el nu exclude o asemenea variantă și spune că urmează să se vadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
Noul stadion ”Dan Păltinușanu” se poate construi, dar încă un an fără bani de la bugetul central, ci de la cel al județului. Este ”lumina” primită de la Guvernul României, care și-a oferit acordul pentru ca lucrările să înceapă. În timp ce alte stadioane din țară merg bine înainte pe banii bugetului național, pentru ”Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aprobare de la Guvern. Construcția stadionului Dan Păltinișanu poate începe dar, deocamdată, pe banii județului
Accesul la expozițiile organizate de Muzeul Național al Banatului în cursul zilei de sâmbătă va fi gratuit. Oferta expozițională este generoasă, accesibilă fiecărui vizitator. Sâmbătă, 15 august, Muzeul Național al Banatului deschide porțile Bastionului între orele 10:00 și 18:00. Puteți vizita mai multe expoziții: „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă. 1800–1947”, „Spațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, la expoziţiile găzduite de Bastionul Maria Theresia intrarea este liberă
În această perioadă, Timișoara găzduiește, până pe 15 septembrie, o serie de evenimente muzicale și artistice desfășurate în biserici și spații culturale din oraș, toate grupate în noua ediție „Orgile Cetății”. Publicul este invitat la concerte și recitaluri de orgă, vioară, pian și alămuri, la întâlniri între muzică și arta picturii în nisip, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Are loc o nouă ediție a evenimentului ”Orgile Cetății”, cu concerte de orgă, muzică sacră, arta picturii în nisip și evenimente pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.