Conducerea Primăriei Timișoara și consilierii liberali au viziuni diferite asupra bugetului SDM

Consiliul Local Timișoara a aprobat în ultima ședință de plen bugetul Societății de Drumuri Municipale, care îi aparține. Suma votată, 49 de milioane de lei, a fost considerată mică de către aleșii liberali, aceasta în timp ce conducerea primăriei vede altcumva subiectul, spunând că acest buget nu include mai multe lucrări pe care SDM le va primi în lucru.

Dan Diaconu, consilier local liberal, spune că nevoile orașului sunt mari, iar SDM ar cam avea mai mult de lucru decât cele 47 de milioane aprobați pentru buget.

„Bugetul de 47 de milioane de lei previzionat este foarte mic și parcă văd că undeva în toamnă îl reducem la 70%, iar nevoile orașului sunt foarte, foarte mari și asta puteți vedea circulând prin oraș nu doar în zona de trotuare, dar infrastructura rutieră este din ce în ce mai degradată și o știți. Cred că este nevoie de o mai mare atenție pentru acest serviciu, iar atenția se vede și prin sumele care sunt alocate pentru cheltuielile de întreținere și reparație a drumurilor, trotuarelor, parcărilor dacă va fi cazul, noul serviciu mă gândesc că va produce anul acesta un minus, nu cred că va face un loc de parcare”, a spus Dan Diaconu în plenul CLT.

Nemulțumit a fost și un alt liberal, de obicei destul de vocal în plenuri, Simion Moșiu, care a întrebat de ce bugetul e așa mic. I-a răspuns Dominic Fritz.

Bugetul, așa cum este astăzi, pare subestimat și știm bine că SDM are și oameni și utilități care trebuie folosite la maxim ca să scoată un profit. O să se îmbunătățească situația. Dacă vă amintiți proiectul pentru prelungirea Căii Buziașului spre Moșnița este primul făcut prin atribuire directă către SDM. Avem și alte proiecte pentru care vrem să vă propunem să nu facem licitație și să le încredințăm firmei noastre (n.r. – SDM)”, conform lui Fritz.

Lucrările care urmează să fie executate vor crește sumele alocate societății. Ca mod de lucru, viceprimarul Ruben Lațcău a vorbit despre alocarea directă către SDM a unor lucrări, așa cum a fost cea de pe Calea Buziașului, în perioada următoare urmând să fie aprobate alte asemenea șantiere: străzile Ștefan Procopiu, Horia Hulubei, Eugen Coșeriu și Tristan Tzara. Valoarea acestora este de 40 de milioane de lei, iar banii vor ajunge tot la SDM. Vizate pentru a fi acordate în vederea reabilitării sunt alte trei străzi din zona Ronaț: Adam Mickiewics, Theodor Aman și Banul Severinului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

IMPOSTOR DE PRIMAR a spus: (mai 8th, 2022 at 09:57 )

Am si eu o intrebare? Bugetul pentru in primul rand repararea carosabilului si a trotuarelor si dupa aceia intretinerea lor este de 47 de milioane de lei,dar bugetul pentru salarile celor peste 700 de suflete din primarie care plimba hartiile dintro parte in alta si debiteaza tot felul de MINUNI cat este???

Internet a spus: (mai 8th, 2022 at 13:36 )

IMPOSTOR DE PRIMAR nu știe, el doar pune întrebări. Află că deaia are buget Primăria ca să specifice

Partidul Național Limberal a spus: (mai 8th, 2022 at 22:25 )

Fritz e un căpcăun! A ruginit conductele Colterm, a pus pământ în cărbunii aduși pentru Colterm, a provocat amnezie funcționarilor care trebuiau să se ocupe de certificatele verzi, a mărit prețul gazului apoi, ca și cum nu era de-ajuns, a făcut același lucru cu motorina, benzina și grâul, i-a furat gramatica dnei Grapini (ea zice c-ar fi avut-o), l-a făcut pe Robu personaj interlopofil pe Arte, a stins nocturna pe stadion în toiul meciului, a mărit inflația și după cum zâmbește șăgalnic ne pegătește și-o stagflație, a vrut să lase pe drumuri copilași ai căror tătici freacă menta în PT, vorbește româna mai bine decât fruntașii (deși unii sunt probabil sergenți deja) liberali ai orașului și județului, îl face pe Robu să pară prost (adică îl enervează, iar Robu vorbește) și lista poate continua,

Dumnezeu a înțeles greșit rugăciunile PNL-PSD: vrem neamț, dar nu unul din ăsta, ci unul de-al nostru, gata cizelat-levantin, cu năravuri de pașă, cu multe case, înalt ca bradu’ și … Noi vrem să fim colonie, cu condiția să ne pice ceva, că altfel ne iau vertijurile patriotismului!!!

IMPOSTOR DE PRIMAR a spus: (mai 9th, 2022 at 08:23 )

Multumesc de informatie super inteligentule INTERNET se vede ca esti un fan inflacarat al lui DONIMIC FRIG.Eu vroiam sa spun numai ca cati bani se dau pentru repararea si intretinerea carosabilului si trotuarelor in Timisoara si cati bani inghite personalul SUPER SPECIALIZAT SI COMPETENT din subordinea MAGIGIANULUI

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”

Mai bine în iarbă decât la birou! Fostul mare internațional Iosif Rotariu, membru în Comitetul Director al clubului Politehnica Timișoara, s-a alăturat oficial departamentului de scouting al Politehnicii. El va avea misiunea de a găsi tineri talentați pentru viitorul Politehnicii. O meserie care îi place și la care se pricepe. “Mă bucur că voi lucra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După faptă și răsplată. Hoțul cu mască chirurgicală din Lugoj, care „agăța” telefoane mobile ziua în amiază mare, a fost prins de oamenii legii. Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce acesta ar fi sustras două telefoane mobile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banditul de pe trotinetă a fost prins și arestat preventiv! Era specialist în furturi de telefoane în mare viteză
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
La Baza Costică Rădulescu se lucrează cu spor în continuare. Cosmin Tabără a vizitat din nou șantierul în acest sfârșit de săptămână, se lucrează la parcare, dar și la clădirea administrativă. Fostul viceprimar ar vrea acolo scaune alb-violete. Dacă nu ne mai informează despre progresul lucrărilor de la Stadionul LEGO, Cosmin Tabără, fost viceprimar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările la Baza Sportivă Costică Rădulescu/VIDEO
Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
O lectură a studiului „De ce muncim?” (CSLDI-FSPAC UBB, 2026) Fiecare generație crede că următoarea nu mai vrea să muncească. Probabil același lucru l-au spus și cei care au trecut de la plug la fabrică, de la fabrică la birou și de la birou la laptop. Problema nu este dispariția muncii. Este schimbarea sensului ei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci paradoxuri despre munca publică
În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.