Se apropie a 13-a ediție a TESZT – Festivalul Euroregional de Teatru

@Petru Cojocaru

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely a pus în vânzare biletele pentru a treisprezecea ediție a TESZT – Festivalul Euroregional de Teatru, care va avea loc între 22-29 mai 2022.

Selecția reunește 24 de spectacole ce reflectă schimbările de paradigmă petrecute în lume și transfigurarea percepțiilor personale despre proximitate și interioritate, despre spațiul social și cel personal, în urma pandemiei de COVID 19 în ultimii doi ani – și își propune să dea un boost-impuls pentru reîntâlnirea spectatorului cu artiștii, pentru restaurarea comunității teatrale.

Programul festivalului reunește mai multe spectacole înscrise pentru apelul deschis lansat de TESZT înainte ca lumea artistică să fie bulversată de restricțiile pandemice. Pe lângă acestea, TESZT#13 are în selecție spectacole relevante produse în ultimii doi ani în Europa, cu accent pe producțiile care sondează resorturile profunde ale fragilității și ale rezilienței sufletești și modul în care umanitatea se recompune în urma cutremurului pandemiei Covid 19.

Este și ocazia ca teatrul-gazdă să prezinte unui public internațional spectacolele sale recente, lucrate la începutul și în timpul pandemiei – „Tragedia omului” (r. Silviu Purcărete) și „Omul care nu putea vorbi decât ceea ce citea” (r. Adrian Sitaru).

Spectacolele selectate din regiune pentru 23, 24 și 25 mai problematizează răspunderea celor (ne)implicați în război și trauma popoarelor care au trecut prin război civil – toate pot fi citite în altă lumină prin prisma conflictelor actuale. Astfel, „Șapte Spaime” (Teatrul Național Bosniac Zenica, r. Selma Spahić) vorbește despre războiul civil din fosta Iugoslavie, în timp ce „Eichmann la Ierusalim” (Teatrul de Tineret Zagreb, r. Jernej Lorenci) pune problema răspunderii colective, a răului potențial pornind de la cartea Hannei Arendt, iar „History of Motherfuckers” (Teatrul Național Bitola, r. Urbán András) reia într-o estetică punk motivele războiului și trădării din „Coriolanus” de W. Shakespeare.

În 24, 25 și 26 mai TESZT găzduiește trei spectacole de dans contemporan, distincte ca stilistică și energie. „May B”, inspirată din opera lui Samuel Beckett, este superproducția coregrafiată de Maguy Marin din Franța, o adevărată vedetă a dansului contemporan, un spectacol care în ultimii 30 de ani a schimbat multiple distribuții și s-a jucat pe mii de scene. Josef Nadj revine la TESZT cu „OMMA”, coregrafie pentru opt dansatori africani care își întrepătrund influențele, tradițiile, limbajele artistice. „Empty Floor”, producția trupei Imperfect Dancers, rezidentă la Opera din Pisa, transpune în mișcare subiectul delicat al maladiei Alzheimer.

Din spațiul teatral maghiar vin la TESZT companii care propun o regândire contemporană a unor texte sau forme dramaturgice clasice, experimentează cu forme de meta-teatru și cu ideea de teatru în teatru: „Balade scurte sângeroase” (Compania Forte – Lukács Miklós Cimbiosis Trio – Teatrul Pannon Várszínház, r. Horváth Csaba), „Cavalerii doamnei excitate: operetă de gală sindicalistă din Subotica” (Teatrul Kosztolányi Dezső Subotica, r. Urbán András) și „Richard al III-lea se interzice” (Teatrul Szkéné – Asociația Teatrală Ocazională Vádli din Budapesta, r. Szikszai Rémusz).

Cel mai lung spectacol din TESZT va dura 10 ore – „încă fără titlu”, regia Tomi Janezič, Teatrul de Tineret Ljubljana – un adevărat maraton prin zeci de povești de dragoste și versiuni diferite ale motivului Don Juan. Din seria spectacolelor cu iubiri de poveste face parte și „Leonce și Lena” (Teatrul German de Stat Timișoara). „Gaia. Marea de dorință” (Kristóf Szábo FACE Ensemble, Germania) reprezintă un performance cu elemente de teatru fizic și bondage art, iar monodrama „Mistero Buffo” este un adevărat tur de forță pentru actorul-orchestră croat Dražen Šivjak.

Extensie – Teszt, o secțiune aparte, reunește spectacole independente, în 23-28 mai. Din Timișoara producțiile selectate sunt „Orașul paralel” (Teatrul Maghiar-Diogene-CiviCultura), „Je suis Giselle” (Unfold Motion), „Animal Crossing” (Teatrul Basca), toate cu acces gratuit, și „dosztoievskij b@r/ reopening” (Compania Independentă Arte-Factum), spectacol cu acces exclusiv prin rezervare, iar din străinătate vor fi prezenți Marco Chenevier cu „O singură răsuflare” – spectacol itinerant prin zona centrală a orașului și Teatro dei Venti cu „Moby Dick”, o superproducție de dimensiuni impozante inspirată de romanul lui H. Melville.

Trei concerte de jazz, rock, world-music vor convinge spectatorii TESZT să rămână în teatru seara târziu. „Selfie Concert”, cea mai recentă lucrare a lui Ivo Dimchev, este o „sculptură muzicală”, în care artistul investighează interacțiunea dintre interpret și public, un motiv și un mod diferit de a fi împreună. Lukács Miklós Cimbiosis Trio își prezintă cel mai recent album de jazz, „Music from the solitude of timeless minutes”, iar în playlistul trupei belgrădene Vrooom vor fi melodiile compuse pentru peste 30 de spectacole de teatru.

Parteneri TESZT: Primăria Municipiului Timișoara, Asociația Proteszt, Asociația Culturală Arte-Factum, Asociaţia Bastion-Várbástya, Muzeul Național de Artă Timișoara, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Institutul Francez Timișoara, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, Teatroskop.

Biletele sunt disponibile pe www.tm-t.biletmaster.ro si la casa de bilete a teatrului (orar 10-13 și 16-19 de luni până vineri) la prețul de 50 lei per spectacol, cu abonamente de 450 de lei pentru 15 spectacole, 350 lei pentru 10 spectacole, 175 de lei pentru 5 spectacole.

Biletul pentru spectacolul-maraton „încă fără titlu” costă 100 de lei și nu este cuprins în variantele de abonament. Toate spectacolele sunt traduse în limba română, engleză și maghiară, după caz.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
De 15 ani, fără întrerupere, în luna octombrie, FILTM devine, pentru trei zile, locul de întâlnire pentru autori români și străini cu iubitorii de literatură din capitala Banatului. “Nou, pe toate fronturile” este tema celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. O temă care pornește de la lumea în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILMT) se întoarce săptămâna viitoare cu a XV-a ediţie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.