Sărbătoare la 60 de ani de activitate Phoenix pe scena din Parcul Rozelor. ”Familia” nu va fi marți seara completă

Ziua Timișoarei era ocazia perfectă pentru ca cei de la Phoenix să sărbătorească în familie, dar alături de timișoreni, 60 de ani de activitate. Dar, certurile ”în familie” vor face ca sărbătoarea să fie una a capului familiei, Nicu Covaci, alături de doar unii dintre membri, plus ”cei mai buni dintre cei buni” tineri muzicieni, după cu spunea chiar liderul trupei. Sărbătoarea e chiar marți, de la ora 19.30 în Parcul Rozelor

Astăzi seară, concertul din Parcul Rozelor, dedicat Zilei Timișoarei, va fi unul special, dedicat celor de la Phoenix. Formația are sărbătoare mare, 60 de ani de activitate. Vor fi invitați, mare parte din foștii membri se vor vedea din nou pe scenă, în așa fel încât „să rămână în amintire ceva frumos”.
Dar Nicu Covac, așa cum e el, nu putea să nu facă și puțină atmosferă.
„Sunt 60 de ani de Phoenix. Au fost 60 de oameni în 60 de ani, întotdeauna cei mai buni dintre cei buni. Sunt fericit să fiu acasă, mă simt fericit, dar și speriat. Sunt multe lucruri pe care nu le mai recunosc. Sper să rămână în amintire ceva frumos”, susține Nicu Covaci.
Până la urmă, el a ajuns să se contreze chiar și cu organizatorii evenimentului, Casa de Cultură, a vorbit de debandadă. Cu m va fi sărbătoarea care îi e dedicată?

„Nu știu, întrebați organizatorii. Este o debandadă, sunt schimbări de la moment la moment”, a spus inconfundabilul Covaci.

În condițiile discuțiilor pornite, nici gazda, Camelia Mingasson, directorul Casei de Cultură, nu s-a lăsat pusă la punct de bătrânul muzician. Formația e de vină pentru debandadă!

„Din politețe nu vă contrazic, dar să știți că și eu pot să spun același lucru. Nu am avut desfășurător până vineri, tot îl ceream și n-am știut cine sunt invitații dumneavoastră până foarte târziu. Acesta este și motivul pentru care s-a făcut foarte târziu promovare. Aș fi preferat ca această discuție s-o avem separat, dar pentru că ați atacat un pic organizatorul, trebuie să spun că la mijloc sunt alte probleme pe care, din politețe, o să le discutăm după aceea”, spune Mingasson.
Se pare că totul a plecat de la faptul că unii dintre membrii importanți ai trupei nu mai vor să se vadă cu Nicu Covaci, cu care s-au certat. Mingasson i-a chemat, aceștia au declinat invitația.
„Au fost invitați de mine, dar au spus că nu pot să vină. Motivul pentru care nu vor să vină nu este legat de un alt concert, este altul, dar nu sunt eu cea care l-aș putea împărtăși, pentru că mi-am dorit din suflet să vină. De aceea i-am și invitat. Asta este”, a spus, puțin supărată, Camelia Mingasson.
Supărații sunt Mircea Baniciu și Ioji Kappl. Moni Bordeianu e puțin bolnav și nu poate sosi la Timișoara.
Pentru Covaci la mijloc sunt interese personale ale celor care au refuzat
„Ioji Kappl și Mircea Baniciu au fost în Phoenix. Și, de data asta, pentru că sunt 60 de ani de Phoenix, mi-am călcat pe inimă și i-am invitat pe toți, pentru că  lumea trebuie să vadă un lucru frumos, o prietenie între toți care am pus sufletul la formația asta. Toți. Dar interesele personale sunt mai importante astăzi, că trăim în capitalism.Și atunci e mai important să-ți faci treaba ta”, a dezbătut problema Covaci.

Cu cei doi protagoniști contrându-se, salvarea unei conferințe de presă ciudată a venit de la Mani Neumann, care a apelat la un pian din incintă și la talentul său muzical pentru a calma spiritele.

Printre invitații trupei la aniversare sunt Rezident Ex, Filarmonica Banatul și Ansamblul Timișul. Concertul are loc de la ora 19.30 pe scena din Parcul Rozelor. Sărbătoarea Timișoarei a început luni seara, vedeta serii fiind Horia Brenciu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (august 2nd, 2022 at 09:11 )

Din păcate nici Phönixul nu mai este ce a fost în afară de certuri nu prea mai leagă formația cu care am crescut și am trăit momente de neuitat aproape nimic,este o oglindă a societății timișorene zilelor noastre.

IMPOSTOR DE PRIMAR a spus: (august 3rd, 2022 at 13:43 )

Nu stiu totusi ce cauta FRITZ acolo? Cand Phoenix adevaratul Phoenix nu ca acuma ca doar Nicu Covaci a mai ramas cum se spune din garda veche ca restul sant adunaturi au cantat cu mult sugces la clubul LIRA de la Maria acest FRITZ nici nu a fost inca facut SF sau prevazut in producere,nici nu stia nici macar unde este Timisoara Ar trebui sa isi vada de treburile pentru care din greseala(prostie) a fost votat nu sa se laude cu nu stiu ce realizari facute de alti

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor

Lucrările la Podul Muncii sunt rămase în urmă, dar constructorul va lucra și pe timp de noapte pentru a recupera decalajul apărut față de termenele estimate pentru realizarea noului pod peste Bega, este anunțul primăriei. Acum se pregătește și montarea grinzilor metalice care vor susține noua trecere rutieră și pietonală. În urmă cu câteva zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet

PNL Timiş tot anunţă în ultimul timp că lucrează la un mare proiect pentru Timişoara, urmând ca abia după finalizarea acestuia să-l anunţe şi pe cel care îl va pune în practică, respectiv candidatul partidului la primărie. Probabil din acest mare proiect face parte şi iniţiativa secretarului general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, ca toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc

Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pentru primăvara anului viitor, AsTour Timişoara vă propune o excursie în Ţara Sorelui Răsare, plecarea fiind pe 4 aprilie 2027. Primăvara în Japonia este un adevărat spectacol al naturii, iar perioada înfloririi cireșilor japonezi – Sakura – transformă fiecare oraș într-un tablou plin de culoare și emoție. Descoperiţi farmecul tradițiilor japoneze, templele încărcate de istorie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
În zilele de 3 și 4 octombrie va avea loc cea de-a noua ediție a UVT Liberty Marathon, unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în vestul țării. De la cursele copiilor și cursa de 2 kilometri, până la probele de 10.5 kilometri, 21 kilometri, 42 kilometri și ștafete, ediția din acest an aduce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Programul educațional atașat expoziției Picasso en visite, organizat de Art Encounters pentru grupurile școlare, a atras deja interesul a peste 3500 de elevi. Programul aduce la Art Encounters copii și tineri de la grădinițe și școli de stat și private din Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Arad, Reșița, Bozovici, Oradea, Deva, Cluj-Napoca și Brașov, dar și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi din România și Serbia sunt așteptați în vizită, gratuit, la expoziția  Picasso en visite
Lucrările la Podul Muncii sunt rămase în urmă, dar constructorul va lucra și pe timp de noapte pentru a recupera decalajul apărut față de termenele estimate pentru realizarea noului pod peste Bega, este anunțul primăriei. Acum se pregătește și montarea grinzilor metalice care vor susține noua trecere rutieră și pietonală. În urmă cu câteva zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
Universitatea Politehnica Timișoara va găzdui, în perioada 19–20 octombrie 2026, prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare la Schimbările Climatice. Evenimentul este organizat de Centrul de Suport pentru Acțiuni Climatice al UPT (CSAC-UPT), în parteneriat cu Administrația Națională de Meteorologie. Sub tema „De la date la decizii”, conferința va reuni reprezentanți ai administrației publice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima conferință națională de adaptare la schimbările climatice are loc la Timișoara prin UPT
Va fi un weekend alb-violet, în care fanii sunt așteptați să își aducă contribuția. Fostele glorii ale clubului, mai ales din epoca romantică AEK reintră pe teren, însă și actuala Politehnica are meci, amical la Novi Sad. Pe noua bază Costică Rădulescu vor defila și alte foste glorii. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fanii Politehnicii, împărțiți sâmbătă în trei: meci în memoria lui Costel Ionilă, deplasare în Serbia și o partidă a legendelor
PNL Timiş tot anunţă în ultimul timp că lucrează la un mare proiect pentru Timişoara, urmând ca abia după finalizarea acestuia să-l anunţe şi pe cel care îl va pune în practică, respectiv candidatul partidului la primărie. Probabil din acest mare proiect face parte şi iniţiativa secretarului general al PNL Timiş, Alin Popoviciu, ca toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au găsit idei la PNL Timiş! Alin Popoviciu vrea recolorarea tramvaielor în alb-violet
Ministerul Transporturilor și-a dat acordul pentru ca Primăria Timișoara să poată demara partea sa din investiția pentru realizarea unei rețele de tren metropolitan în jurul orașului. Astfel, a fost mandatată compania feroviară de stat să încheie un acord cu municipalitatea timișoreană. Primăria Timișoara beneficiază din plin de sprijinul actualei conduceri a Ministerului Transporturilor și dorește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a primit acordul Transporturilor pentru a demara realizarea documentației pentru un tren metropolitan
Comuna Beba Veche rămâne fără unul dintre cei mai apreciați și longevivi primari din Timiș. Ioan Bohancanu a decedat în primele ore ale zilei de vineri. Ales prima dată edil-șef în 1996, Bohancanu a condus comuna de la granița cu Serbia și Ungaria de atunci, cu excepția unui singur mandat. El s-a născut în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul comunei Beba Veche a trecut în neființă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.