Ruben Lațcău atacă administrația Robu: Proiectul de reabilitare termică a fost blocat de încăpățânarea fostei administrații

Ruben Latcau

Ruben Latcau

Viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău atacă fosta conducere a orașului, spunând că încăpățânarea acesteia de a păstra o anumită soluție tehnică pentru reabilitarea termică a unor blocuri a blocat timp de trei ani investiția din fonduri europene. Vizate sunt blocurilor de pe strada Arieș nr. 20 și Splaiul Nicolae Titulescu nr.10 A. Valoarea totală a celor două contracte este de peste 5,1 milioane de lei, fără TVA.

Ruben Lațcău anunță că acum au fost semnate contractele de realizare a reabilitării pentru cele două blocuri.

„Cele două blocuri sunt parte dintr-un proiect mai amplu de reabilitare termică, finanțat prin fonduri europene, dar care, din păcate, a fost blocat de încăpățânarea fostei administrații de a folosi o soluție tehnică neadecvată și subdimensionată ca preț. Astfel, deși contractele de finanțare au fost semnate în 2019, iar reabilitarea termică a acestor blocuri a fost scoasă la licitație chiar și de cinci sau șase ori, niciun constructor nu s-a prezentat la aceste licitații. Împreună cu ADR am reușit să agreăm o nouă soluție tehnică, prețurile au fost ajustate astfel încât ele să reflecte realitatea din piață și, iată, am reușit să deblocăm aceste două proiecte care intră acum în execuție. De aceste proiecte vor beneficia aproape 200 de familii care locuiesc în cele două imobile. În procedură de licitație mai avem acum încă 9 blocuri, iar alte 11 sunt în faza de obținere a Autorizației de Construire, urmând ca ulterior execuția lucrărilor să fie scoasă la licitație. Vrem ca până la finele anului viitor toate aceste imobile să fie reabilitate termic”, a declarat viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău.

Contractul obiectivului de investiții „Reabilitare termică imobil str. Arieș nr. 20” a fost încheiat cu firma Alex – Dia Construct SRL, câștigătoarea licitației și are o valoare de 3.174.076,78 de lei, fără TVA. Durata lucrărilor este de 10 luni.

Al doilea contract, cel de „Reabilitare termică imobil Splaiul Nicolae Titulescu nr. 10A” a fost încheiat cu firma SC Corida 89 Construct SRL și are o valoare de 1.940.465,83 de lei, fără TVA. Durata lucrărilor este de 8 luni.

Ambele contracte sunt finanțate prin POR 2014-2020.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

RUSINE a spus: (august 11th, 2022 at 10:45 )

„Viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău atacă fosta conducere a orașului,a blocat timp de trei ani investiția din fonduri europene” Bine,bine placa asta este deja arhicunoscuta”GREAUA MOSTENIRE,GUVERNUL,PNL,PSD ul ne saboteaza”Dar daca calendarul nu minte voi USR isti santeti la primarie aproape deja de 2 ani de zile ce ati facut?In afara de organigrame,concursuri de angajari de tot felul,proiecte si studii care nu se vor implementa nici in 100 de ani Si tot voi va plangeti?

d a spus: (august 11th, 2022 at 11:27 )

rusine, citesti doar titluri? ce organigrama? ce angajari? au reusit? functionarii sunt pe veci angajati l stat si fara numar… familia e mare si infometata

. a spus: (august 11th, 2022 at 12:55 )

d. unde zice ca le-au si reusit? cu atat mai rau ca nu. au pierdut vremea cu prostii in loc sa munceasca pt oras. actuala administratie e un dezastru

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO

Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei

Liberalii timișeni au dezbătut viitorul orașului de pe Bega în cadrul unei întâlniri care a încercat să stabilească dacă mai există „Timișoara competitivă”. Mai mulți reprezentanți ai PNL au dialogat cu societatea locală pentru a se vedea dacă mai este Timișoara orașul excelenței și al pionieratului și ce trebuie făcut pentru ca orașul să își...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalii timișeni caută soluții pentru menținerea competitivității Timișoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil

Sezonul de baschet începe cu meciurile din Cupa României. SCM Politehnica Timișoara joacă pe teren propriu, în prima manșă a primului tur. Băieții noștri înfruntă CSM Petrolul Ploiești, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18:00. Partida are loc la Sala Constantin Jude, cu intrare liberă. Sezonul trecut, cele două formații au fost vecine de clasament:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți

Tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din județul Timiș se mai pot înscrie până în 27 septembrie în Academia Balului Vienez Timișoara. Programul îi pregătește pe viitorii debutanți nu doar pentru primul vals, ci și pentru situații în care încrederea, prezența, comunicarea și felul în care se raportează la ceilalți pot face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți

Economic vezi arhiva Economic

Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto

Centura Vest, tronsonul aflat în lucru din inelul de ocolire al Timișoarei, va avea 10 poduri și pasaje, iar constructorul lucrează la fiecare dintre acestea. Lucrările sunt în diferite stadii de realizare, pentru fundații și elevații, inclusiv piloți de îndesare, ca măsură de consolidare a terenului de fundare în spatele culeelor. Antreprenorul care realizează investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sezonul de baschet începe cu meciurile din Cupa României. SCM Politehnica Timișoara joacă pe teren propriu, în prima manșă a primului tur. Băieții noștri înfruntă CSM Petrolul Ploiești, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18:00. Partida are loc la Sala Constantin Jude, cu intrare liberă. Sezonul trecut, cele două formații au fost vecine de clasament:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start de nou sezon pe teren propriu. Baschetbaliștii încep Cupa României cu un meci accesibil
George Cătălin Roman, arbitru al CJA Timiș și component al lotului național de Liga I, a fost propus de Comisia Centrală a Arbitrilor pentru includerea pe Lista FIFA a arbitrilor internaționali pentru anul 2027. Este o performanță deosebită, care readuce arbitrajul timișean foarte aproape de locul pe care l-a ocupat, de-a lungul timpului, pe scena...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul revine în circuitul european al cavalerilor fluierului. George Roman, propus pe lista FIFA
Tinerii cu vârste între 16 și 24 de ani din județul Timiș se mai pot înscrie până în 27 septembrie în Academia Balului Vienez Timișoara. Programul îi pregătește pe viitorii debutanți nu doar pentru primul vals, ci și pentru situații în care încrederea, prezența, comunicarea și felul în care se raportează la ceilalți pot face...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimele zile de înscrieri în Academia Balului Vienez Timișoara. Mentori din business, diplomație și comunitate îi pregătesc pe viitorii debutanți
La scurt timp de la aprobarea susținerii proiectului în Consiliul Local, Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund. Sunt finanțări de până la 5.000 de dolari pentru idei care contribuie la un oraș mai verde, vizați fiind tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani. Ei sunt invitați să propună și să implementeze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finanțări de până la 5.000 de dolari. Primăria Timișoara lansează apelul Youth Climate Action Fund
Centura Vest, tronsonul aflat în lucru din inelul de ocolire al Timișoarei, va avea 10 poduri și pasaje, iar constructorul lucrează la fiecare dintre acestea. Lucrările sunt în diferite stadii de realizare, pentru fundații și elevații, inclusiv piloți de îndesare, ca măsură de consolidare a terenului de fundare în spatele culeelor. Antreprenorul care realizează investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toate cele zece poduri și pasaje de pe Centura Vest Timișoara sunt în lucru/Foto
Peste câteva zile se va turna primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii pe care Consiliul Județean Timiș le realizează pe drumul care leagă Timișoara de Giroc. Lucrările sunt în grafic, constructorul fiind mobilizat în șantier, iar în câteva săptămâni investiția va fi finalizată, așa cum debanat.ro a relatat. Investiția este realizată din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În câteva zile se toarnă primul strat de asfalt în noile sensuri giratorii de la Giroc/VIDEO
Duminică, 27 septembrie 2026, între orele 10:00 și 15:00, Asociația Poli îi așteaptă pe timișoreni la un nou târg de adopții, organizat la Casa Tineretului FITT, situată pe pe strada Arieș nr. 19. De această dată, evenimentul pune un accent deosebit pe pisici și, în special, pe puii de pisică aflați în grija asociației. Sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adoptați un pui de pisică. Asociația Poli vă așteaptă duminică la Casa Tineretului ca să găsiți cel mai nou membru al familiei
Între 11 și 20 septembrie, capitala Banatului a găzduit prima ediție a „Timișoara Playground Festival”, un nou eveniment sportiv organizat de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) în colaborare cu Mons Events. Festivalul a reunit competiții de street football, baschet 3×3, fotbal pe nisip, volei pe nisip, handbal pe nisip și rugby pe nisip, desfășurate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a găzduit cu succes, în organizarea UVT, primul festival multisport organizat în regiunea de vest
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în 30 septembrie, evenimentul ”Informația care îți dă încredere să crești” – Dincolo de intuiție. Decizii de business bazate pe informație. Întâlnirea se adresează antreprenorilor, managerilor și profesioniștilor interesați să își fundamenteze mai bine deciziile comerciale și să transforme informația relevantă într-un avantaj pentru dezvoltarea afacerii. Evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele la o dezbatere pe tema informațiilor de business
Senatul Universității Politehnica Timișoara s-a întrunit joi, 24 septembrie 2026, în ședință festivă, pentru a conferi cea mai înaltă distincție pe care o poate acorda o instituție de învățământ superior, titlul academic de Doctor Honoris Causa, lui Dragoș D. Mărgineanțu, AI Chief Technologist și Senior Technical Fellow al companiei The Boeing Company din Statele Unite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș D. Mărgineanțu, Chief Technologist la Boeing și unul dintre „arhitecții” noului program de licență „Drone Engineering and Aeronautical Informatics”,  a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.