Izvoare aproape istorice: cum au vrut „baronii” timișeni să dezvolte lacul Surduc și n-au mai reușit

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Comisia pentru Agricultură, Dezvoltare Rurală și Turism a Consiliului Județean Timiș și-a ținut ședința din luna mai la Primăria Fârdea, pe malul lacului Surduc, ca să discute ce? Firește, aleșii județeni de la mai multe partide au vorbit până la plecarea acasă despre dezvoltarea zonei, continuând o tradiție de decenii a administrație județene: vorbitul despre dezvoltarea lacului Surduc. La discuție au participat, firește, edilul din Fârdea, Maria Murari, dar și primarul din Traian Vuia, Vasile Petruescu Bujor, bucuroși și ei să ducă mai departe această datină a vorbitului despre Surduc.

Maria Murari, primarul comunei Fârdea a pus pe masa de lucru a consilierilor judeteni posibilitatea ca zona lacului Surduc să devină zonă de interes turistic local cu ajutorul C.J. Timiș. Susțin aceasta solicitare a primăriei. Lacul Surduc este o zona cu un potențial turistic extraordinar și trebuie sa facem tot ce ține de noi pentru a atrage fonduri. În Austria și Germania astfel de lacuri sunt foarte bine puse in valoare. Vreau să văd că se întâmpla asta și în județul Timis”, a scris pe pagina sa de Facebook consilierul județean Alexandru Iovescu, de la PSD.

Corect. Alexandru Iovescu vrea să vadă dacă se întâmplă lucrul ăsta și în Timiș, ca în Austria și Germania, ca și lacul Surduc să fie locul în care investitorii privați se înghesuie să bage bani pentru a ridica hoteluri, locuri de agrement, iar administrația județeană să le ofere acestora tot sprijinul, infrastructura, utilități, programe etc. Bine punctat, domnule Iovescu, chiar vreau să văd și eu minunea asta! Nu s-au găsit izvoare istorice care să arate când s-a discutat prima dată despre dezvoltarea lacului Surduc, dar întâlnim în discursul directorului ADET, datat în anul 2014, în care se vorbește despre niște americani care ar fi vrut să investească masiv în Surduc în anul 2000 d.H.

Dar americanii au fugit la fel de repede cum au venit după ce au aflat că nu există utilități și că autoritățile județene își propun an de an ca până în anul 2055 să le pună la dispoziția investitorilor. Au mai fost planuri înainte de 2005 pentru atragerea de fonduri PHARE, 4,8 milioane de dolari, pentru asigurarea utilităților, apă curentă, canal, drumuri, stații de epurare, pentru ca zona să devină atractivă pentru investitori, iar întregul obiectiv să devină un paradis turistic. Banii s-au pierdut pentru că nu toate vilele ridicate în zonă au fost construite cu autorizații, iar lipsa acestora a blocat totul.

După instalarea administrației din 2016 s-a dorit din nou minunea. Piste de biciclete în jurul lacului și până la granița cu Serbia, consolidarea malurilor, instalarea de pontoane și organizarea unei piste de caiac profesionale, dezvoltarea agrementului pe sporturi precum schi nautic, surf, doar că pentru luciul apei administrația județeană nu a putut decide, fiind vorba de un obiectiv matural protejat național. Una peste alta, lacul Surduc n-a ajuns nici la jumătatea nivelului de atractivitate al lacului Văliug, de lângă Reșița, deși județul vecin este mult-mult mai sărac ca Timișul.

Documentele vremii arată că fiecare președinte al C.J. Timiș, fie că a fost vorba de Dan Ioan Șipoș (PSD), Constantin Ostaficiuc (PDL), Titu Bojin (PSD) sau Călin Dobra (PSD), toți au vrut să dezvolte această zonă pentru ca timișenii să poate merge pe autostradă sau doar doi pași de la Lugoj în weekenduri să se bălăcească în condiții civilizate pe lacul Surduc. Alin Nica, actualul președinte CJT, n-a zis nimic, dar mai are vreme în cei doi ani de mandat care i-au rămas în fruntea administrației județene.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

ghita a spus: (august 14th, 2022 at 08:16 )

Practic toate casele de vacanta de pe langa lac isi arunca rahatul si tampoanele in lacul in care se scalda oamenii. Asta da zona de agrement! Daca imi spuneti cate cabane sunt va pot zice si cam cum stam cu e-coli in lac.

înc-un plan de dezvoltare și mă duc la Surduc! a spus: (august 14th, 2022 at 14:13 )

Toți foștii șefi de CJ au investit (sau aproape toți, fiindcă nu știu dacă Dobra are casă/vilă pe malul apei). Bojin are chiar restaurant, așa se zice. Cât păstorea el Apele Române, angajații de la baraj braconau liniștiți în fiecare dimineață aproape.
Când creștea apa, buzile cretinilor se legănau pe valuri (cred că mai am fotografii). Toți tâmpiții și-au îngrădit până la apă – unii pescuiesc în prohibiție din curte! Nu există o bandă de protecție de cca 20-50 m, așa cum ar trebui. Nu știu câți s-au întabulat, însă inclusiv cei cu cabane literalmente lângă apă au numere de casă și plătesc impozit.
O harababură totală, în văzul lumii și autorități impotente pentru că complice la jaf.
Colac peste pupăză, acum niște ani, alți tâmpiți de la AJVPS au populat cu somn american, specie invazivă! De parcă nu era de ajuns braconajul intensiv practicat de fârdeni și mâtniceni. Pentru că vreo 4-5 camere de luat vederi, inclusiv pe timp de noapte, legate la un post de poliție, ar costa averi!
Și bineînțeles eterna manea, la maxim, până la 5 dimineața! (anul ăsta parcă s-au mai potolit) Din când în când, se auzea (la maxim, în buclă) Ducu Bertzi și/sau Compact – culmea bunului gust muzical.
Bine că din când în când se mai evacuează apa, că la câte se deversează, acum ar fi verde și puturoasă.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Reamenajarea zonei preluate de la un hotel în parcul Zürich e finalizată/FOTO

La doar două luni de la momentul în care oamenii municipalității s-au apucat de reamenajarea unui teren preluat de la un hotel din zona Telegrafului au reușit finalizarea acestuia. Acum zona este parte a parcului  Zürich. Municipalitatea pare să fi fost extrem de grăbită, la finalul lui ianuarie oamenii primăriei au intrat pe acel teren...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reamenajarea zonei preluate de la un hotel în parcul Zürich e finalizată/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș

Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Accident grav în Timiș. Patru persoane rănite, elicopterul SMURD este la fața locului

Sâmbătă, 11 aprilie, aproape de ora 12, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și prim ajutor în urma unui accident rutier produs pe DN 59 C, între Comloșu Mare și Teremia Mare. De urgență s-au deplasat la locul evenimentului pompierii din cadrul Secției Sânnicolau Mare cu o autospecială de primă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav în Timiș. Patru persoane rănite, elicopterul SMURD este la fața locului

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica a intrat de pe primul loc în play-off-ul grupei a IV-a, cu două puncte peste Sănătatea Cluj și trei peste marea rivală din seria sezonului regular, Unirea Alba Iulia. După doar două etape din faza finală a competiției, Poli are acum cinci puncte în plus față de „virușii verzi” și șase față de echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au trecut două etape din play-off și play-out! Poli, favorită la promovare, cum stau celelalte echipe din Timiș
Timișoara urcă pe scena lumii: o performanță care redefinește excelența în dans. Astfel, un moment istoric pentru dansul românesc se conturează în orașul de pe Bega. Un grup de copii și juniori, cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani, coordonați de coregrafa Timeea Șerban, a reușit o performanță de excepție: calificarea în finala Dance...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara are talente: calificare spectaculoasă în finala mondială Dance World Cup 2026/FOTO+VIDEO
La Budapesta nu se votează doar un premier, ci dacă iliberalismul mai are viitor în Europa Mâine, la Budapesta, nu se decide doar cine guvernează. Se decide dacă modelul Orbán mai are viitor. Alegerile au depășit de mult granițele Ungariei. Miza reală nu este doar dacă Viktor Orbán obține încă un mandat, ci dacă formula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 12 aprilie: ziua în care se judecă modelul Orbán
Asociația Culturală „Dacia Capta”, în colaborare cu Asociația Comeat Lichtenwald, Societatea Dante Alighieri – Filiala Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara, lansează prima ediție a Concursului de Muzică Clasică „Armonii în Văile Comeatului”, secțiunea canto liric. Inițiativa își propune să susțină și să promoveze tinerii interpreți, oferindu-le o platformă de afirmare artistică și vizibilitate,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Localitatea Comeat va găzdui un inedit concurs de canto liric dedicat tinerilor muzicieni
Astfel, se lansează un studiu dedicat transparenței salariale, vizând organizațiile din regiunea Vest a României, în contextul implementării Directivei (UE) 2023/970 privind transparența salarială. Noua directivă europeană introduce obligații clare pentru angajatori, de la transparența în procesul de recrutare și raportarea diferențelor salariale, până la justificarea obiectivă a discrepanțelor salariale de peste 5%. Pentru organizații,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cât de dispuse sunt companiile din vestul României să își facă publice salariile acordate angajaților? UVT, în parteneriat cu Mercer Marsh Benefits, vor să afle opinia firmelor pe această temă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.