Dosar plic în loc de dosar cu șină și un maldăr de hârtii. Șoferii care fac taxi chemați să își vizeze autorizațiile

Primăria Timișoara anunță că potrivit legislației privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, autorizația de transport se eliberează de autoritatea de autorizare pe durată nedeterminată și este valabilă cu condiția vizării acesteia la fiecare 5 ani de către aceasta, odată cu verificarea indeplinirii condițiilor care au stat la baza emiterii unei astfel de autorizații.

Prevederile legale  privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere precizează că autorizația de transport în regim de taxi sau autorizația în regim de închiriere se eliberează de autoritatea de autorizare de pe raza administrativ-teritorială în care transportatorul își are sediul sau domiciliul, după caz, pe baza unei documentații care trebuie să conțină un maldăr de documente: dosar plic; cererea transportatorului pentru eliberarea tipului de autorizație de transport, stabilit de prezenta lege; copie de pe certificatul de înregistrare la registrul comerțului, ca transportator, respectiv persoană fizică autorizată, asociație familial autorizată sau persoană juridică, după caz; furnizarea de informații emisă de Registrul Comerțului pentru intreprinderea familială; dovada îndeplinirii condiției de capacitate profesională, respectiv copie de pe certificatul de competenţă profesională pentru managerul de transport în regim de taxi şi închiriere, eliberat conform normelor aprobate prin hotărâre a Guvernului, pentru transportatorul persoană juridică sau intreprindere familială; copie de pe certificatul de atestare a pregătirii profesionale al taximetristului care este transportator persoană fizică sau a tuturor membrilor din intreprinderea familială; dovada îndeplinirii condiției de onorabilitate, respectiv; certificatele de cazier judiciar ale conducătorilor auto şi, după caz, ale managerului de transport în regim de taxi şi închiriere, din care să rezulte că aceştia nu au fost condamnaţi pentru: infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice; infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri; infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale; infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile; infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale; infracţiuni contra patrimoniului.

Solicitantul va mai prezent avizele medicale şi psihologice ale conducătorilor auto şi, după caz, avizele medicale şi psihologice ale managerului de transport în regim de taxi şi închiriere, obţinute conform normelor aprobate prin ordin al ministrului transporturilor (cabinete agreate de Ministerul Transporturilor); În cazul transportatorului autorizat, persoană fizică avizele medicale și psihologice (cabinet agreate de Ministerul Transporturilor) este cel emis pentru conducătorul auto, care va fi și persoană desemnată;

Taximetristul va mai prezenta cazierul fiscal al transportatorului – dacă acesta este operator economic; declarația pe propria răspundere privind perioadele în care transportatorul a mai executat servicii de transport în regim de taxi sau transport în regim de închiriere, după caz, cu menționarea intervalelor când a avut interdicții și motivul acestora; dovada îndeplinirii capacității financiare (declarația pe propria răspundere a transportatorului că poate asigura spațiile necesare pentru parcarea tuturor autovehiculelor cu care va desfășura transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere, spații deținute în proprietate sau prin contract de închiriere; declarația pe propria răspundere a transportatorului că acesta deține sau are capacitatea financiară de a deține un număr de autovehicule, pe tipuri, în proprietate sau în temeiul contractelor de leasing, pe care le va utiliza în realizarea serviciului de transport, precizând care sunt criteriile de departajare stabilite la art. 14^2, alin. (6) pe care le poate îndeplini, pe fiecare autovehicul și pe numere de circulație.

Având în vedere cele mai sus prezentate, Autoritatea de Autorizare din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, solicită tuturor transportatorilor autorizați a căror autorizații de transport trebuiesc vizate la data de 31.03.2023, să depună documentația mai sus menționată (completă) în perioada 09.01.2023 – 24.02.2023 la Serviciul Informare și Consiliere Cetățeni (cam. 12) din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara în vederea vizării acestora conform Legii nr. 38/2003 pricind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, modificată și completată, conform programării pe zile atașate.

Fiecare document depus în copie va fi însoțit de originalul acestuia, pentru verificarea autenticității.

Eliberarea autorizației de transport este condiționată de achitarea taxei conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul Timișoara.

În cazul în care transportatorii autorizați nu vor depune documentele solicitate în termenul de mai sus, autorizația de transport se va retrage și are drept consecință pierderea calității de transportator autorizat, anularea contractului de atribuire în gestiune a serviciului de transport, precum și retragerea tuturor autorizațiilor taxi.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.