Reabilitarea Castelului Huniade. Alin Nica: ”N-am pierdut nicio oportunitate până acum, în 2020 castelul nu avea nici documentația tehnică”

castelul huniade

castelul huniade

La Castelul Huniade, Consiliul Județean Timiș nu a pierdut nicio oportunitate, mai mult acolo lucrurile au avansat, s-a făcut documentația aferentă reabilitării clădirii emblematice a Timișoarei. Licitația pentru stabilirea firmei care le va face e aproape, spune președintele CJT, Alin Nica, mai e de făcut proiectul tehnic.

Acum se caută și bani pentru finanțarea lucrărilor: bani din proiecte transfrontaliere, eventual PNRR, chiar și un credit.

Noi am avansat intre timp. N-am pierdut nicio oportunitate  până acum în 2020 castelul nu avea nici documentația tehnică, între timp am realizat și acel studiu de fezabilitate acum finalizăm și proiectul tehnic ultima fază înainte de licitația de execuție a lucrării. Între timp am făcut pași și pentru obținerea de finanțări acolo unde sunt deschise. De exemplu sunt deschise finanțări pe PNRR, știți discuția și disputa cu Ministerul Fondurilor Europene, pentru că au finanțat 60% din bani în secuime, știm cine este ministrul Dezvoltării, și 40% în restul țării. Noi, din punctul ăsta de vedere, ne-am reorganizat, am regândit eforturile de atragere a fondurilor și vizăm depunerea unui proiect, în această primăvară vară, când se va lansa licitația de proiecte, pe programul operațional transfrontalier România Ungaria. Dacă nu ajung banii, am spus că noi vom lua un credit și tot vom duce la bun sfârșit această investiție”, a spus Alin Nica, la Radio Timișoara.

Ca o veste bună, se lucrează la reamenajarea curții interioare și a Sălii Cavalerilor, pentru a găzdui evenimente și a fi deschisă publicului.

Am și o veste bună. Anul acesta vom deschide o parte a castelului pentru public în acea aripă de nord est care a fost consolidată, vom face niște lucrări de consolidare a Sălii Cavalerilor și, inclusiv, a curții interioare. Vom avea mai multe manifestări acolo, un proiect cuprins în dosarul de candidatură, ”Magie la castel”, a mai spus Nica.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

665 a spus: (ianuarie 9th, 2023 at 14:25 )

și cine erau primar, respectiv președinte la CJT în și înainte de 2020? cumva, încompetenții de la USR? ăia care au dat 60% din ani în secuime sunt cumva aliați la guvernare cu USR-ul?

DanS a spus: (ianuarie 9th, 2023 at 15:20 )

Rusine, sta muzeul ala inchis de zeci de ani!
Copii nostri merg in alta tara pe la muzee… iar el se lauda?!
Ce naiba, liberalii au fost intotdeauna la conducere aici, dar degeaba…Tara de hoti!
Rusine!!!

Reos a spus: (ianuarie 9th, 2023 at 15:36 )

Este foarte greu pentru domnul Nica,din păcate el nu a avut totul pe tavă gata pregătit cum a avut Fritz la primărie cu o instituție bine pusă la punct și perfect funcțională .

George a spus: (ianuarie 9th, 2023 at 16:03 )

@665, iti apreciez sarcasmul. Chit ca declaratiile lui Ni(mi)ca lasa un gust amar, se lauda de parca a inventat gaura la covrig. I-au trebuit DOI ani pentru SF, iar proiectul INCA nu e gata…

vorbiri în vânt - pișări în contra lui a spus: (ianuarie 9th, 2023 at 18:17 )

Declarațiile publice ale dlui Nica pot fi folosite ca materiale didactice la Comunicare. Ar putea fi adunate într-un op intitulat „Sinucideri de imagine”. Ele, declarațiile, par foarte logice și coerente, agresive și pertinente, dar doar pentru imigranții nepalezi și afgani sosiți în Timișoara de mai puțin de-o săptămână. După cursul scurt de română-Glovo sau română-Tazz, încep problemele de credibilitate (pentru dl președinte al CJ și partidul lui cică liberal)

Mitica a spus: (ianuarie 9th, 2023 at 18:29 )

Dl Nica deschide castelu si inchide palatu. Muzeul de arta a inceput anul cu doar 2 expozitii, restul muzeului fiind inchis. Dezastru!

Gaudeamus a spus: (ianuarie 9th, 2023 at 18:46 )

Si cu drumul de la ieșirea din Dumbrăvița la intrarea pe autostradă, care este situația ?
Tot greaua moștenire ?

Reos a spus: (ianuarie 9th, 2023 at 20:19 )

Proiectul bătătura spre autostradă a devenit și mai problematică ,acum mai are și stîlpii de beton în brațe după care a plîns amarnic atîta timp la fel și cu terenul unde nu putea să facă parcarea de care de mult a vrut să se apuce dacă avea vreo 400de metri pătrați cadou de la primărie,acum are tot ce și-a dorit.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO

Liga a doua este magnet pentru publicul timișorean, iar abonamentele pentru tot sezonul are începe pentru Poli marți s-au vândut în câteva minute, iar biletele la meciul cu Chindia Târgoviște la fel. Astfel, a fost decisă achiziția a mai multe tribune mobile, care vor fi instalate pe stadionul Electrica. Acestea vor oferi un plus de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 9 august, între orele 19.00 și 21.00, are loc o nouă ediție a programului „Turist la tine acasă”, organizată prin proiectul Timișoara Free Tours, de către Asociația Turism Alternativ. De această dată, participanții vor descoperi o față mai puțin cunoscută a orașului, în cadrul turului tematic „Timișoara secretă: legende, mistere și simboluri”. Punctul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflați secretele Timișoarei în cadrul unui nou tur gratuit organizat de Asociația Turism Alternativ
Artistul vizual Costin Brăteanu sub curatoriatul lui Robert Șerban va prezenta la Muzeul Apei Timișoara, în perioada 4 august – 12 septembrie, expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”. Lucrările realizate în tehnică mixtă au fost create pe parcursul unor simpozioane de creație desfășurate la Kusadasi, Volčji Grad, Beli Kamen, Kostolac, Isverna, Petrinzel, Banja...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Apei are loc expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”
Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că astăzi a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Reparații prin impermeabilizarea cu covor asfaltic”. Sunt vizate nu mai puţin de 25 de străzi, valoarea contractului fiind de peste 3,2 milioane de lei, fără TVA Pe baza acestui contract sunt vizate următoarele străzi: Bucuriei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 25 de străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie asfaltate. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Rucsandra-Ioana Bucșa a intrat definitiv în istoria sportului românesc duminică, 2 august 2026, devenind campioană europeană de seniori la doar 17 ani. Din postura critică de cârmaci, tânăra sportivă a ghidat echipajul masculin de 8+1 (M8+) al României către medalia de aur la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia. Performanța ei este cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rucsandra-Ioana Bucșa: Copila de 17 ani care conduce spre aur „uriașii” canotajului românesc
Cele aproximativ 80 de magazine PPC Energie din București și din întreaga țară sunt în aceste zile spații de adăpostire pe durata episoadelor de caniculă, pentru orice persoană afectată de stres termic. În magazinele PPC Energie, atât persoanele cât și animalele de companie care le însoțesc se pot odihni și hidrata, astfel prevenind sau diminuând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinele PPC Energie sunt și în acest val de căldură puncte de adăpostire pe timp de caniculă
Depunerea de coroane la statuia generalului Virgil Economu a însemnat debutul ceremoniilor oficiale legate de Ziua Timișoarei. A urmat o ceremonie cu discursuri oficiale în Piața Unirii și o defilare militară în aceeași locație. Ceremoniile oficiale legate de Ziua Timișoarei, sărbătorită din anul 1999, au debutat luni cu depunerea de coroane la statuia generalului Virgil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.