Puterea din întuneric a „Doctorului” Bode

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Lucian Bode, ministrul de Interne al României, adică şefu’ suprem a ălora care trebuie să prindă hoţii, a fost prins la furat. N-a furat nici oul, nici boul (evident, n-avem de unde şti asta, dar n-a fost prins), ci un doctorat. (Un „mizilic” după mulţi români.) O spune Comisia de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. Sigur, fără să fii un adept al lui Lombroso, dar poate realiza oricine doar uitându-se la moaca lui, că omul ăsta n-are cum să facă o teză de doctorat. (Da, nu e corect politic să judeci un om după înfăţişare, dar cînd spun „moacă” mă refer şi la mimică, la limbaj nonverbal, atitudine etc.)  Iar dacă chiar trebuie empirizată chestiunea, în loc de comiţii şi comitete, trebuia pus să scrie o frază după dictare, eventual din teza de doctorat pe care ar fi scris-o. Iar dacă reuşea, îl lăsai cu titlul de doctor, că unde merge mia, meargă şi suta! Doar în România un individ submediocru intelectual, precum Gabriel Oprea, a fost coordonator de doctorate.

Dar sunt sigur că nu reuşea, având în vedere modul în care se exprimă. (Şi iar îmi aduc aminte de Oprea!) Ştergându-se la dos cu concluzia Comisiei de Etică a UBB, Bode, precum şeful său de guvern şi partid (aici sund dubii care e şeful adevărat), s-a adresa justiţiei. Iar ştie tot românul ce înseamnă justiţia din România, una în care sentinţele se tranzacţionează ca la tarabă pe bani, influenţe politice, cumetrii etc. (Să mă ierte judecătorii cinstiţi, dar şi ei ştiu asta.)  De exemplu, Nicu Ciucă şi-a rezolvat problema prin metoda „coperta” cu un judecător aflat în siajul PNL. Aşa că, să fim serioşi, cine se aşteaptă ca în justiţie să fie confirmat plagiatul e naiv sau n-a trăit în România în ultimii 33 de ani. Asta dincolo de faptul că nu înţeleg cum un judecător se poate substitui unei comisii de specialişti în analizarea unei teze de doctorat. Mai înţelegeam dacă lucrarea era din domeniul juridic, dar teza lui Bode se referă la securitatea energetică a României. Nu râdeţi, e pe bune, dacă o aplicam nu mai aveam criza de acum din domeniu!

După apariţia deciziei UBB, am văzut multe comentarii privind ipotetica demisie a lui Bode. Mai ales că, într-o scurtă perioadă de timp şi-a trecut în „palmares” şi eşecul Schengen, dar şi mai puţin mediatizatul (banii PNL au uns rotiţele) caz al smardoiului de femei, Silviu Mănăstire, adus în partid de Bode, cei doi fiind şi prieteni. Dar, nu, „Doctorul” nu va demisiona nici din guvern, şi mai ales din partid. Aşa cum îl vedeţi, schimonosindu-se, bâlbâindu-se, căutându-şi cuvinte prin buzunare, Bode e momentan vioara întâi în PNL. Ciucă e de faţadă, iar dacă „rotativa” se va produce, cel mai probabil va avea soarta lui Orban şi Cîţu.

De unde atâta putere la Bode? Obscur sindicalist, el a intrat pe sub pielea grupului PDL de la Cluj printr-un servilism cu accente patologice. Spre Bucureşti a urcat printr-o excelentă dexteriate în manipularea genţilor, poşetelor sau scamelor Elenei Udrea. Dexteritate pe care şi-a exersat-o ulterior şi cu alţii. Astfel că a ajuns un adevărat „renascentist” al guvernării, în CV-ul lui figurând şi portofoliile de la Economie, Transporturilor, chiar Justiţie pentru trei luni, după expulzarea USR de la guvernare. Sigur, mulţi ar spune că pare a fi un experiment politico-sociologic, „Cum să faci din tractorist ministru”.

Experiment reuşit. Iar la întrebarea de unde e atâta putere, pare să fie tot mai reală legenda potrivit căreia Bode a ieşit de sub tutela celor de la Cluj, făcând parte dintr-un „grup la sălăjenilor”. Cu cine? Cu Eduard Hellvig şi Crin Bologa, toţi trei fiind din Sălaj. Adică Internele, SRI şi DNA, cele mai tari instituţii de forţă din România. Grupare care devine tot mai puternică, cu cât, intrat în ultimii doi ani de mandat, Klaus Iohannis devine tot mai irelevant. Ca să nu spun că în subordinea MI se află cel mai odios serviciu secret, încă de la înfiinţare, DGPI (fost „doi şi un sfert”). Care mai degrabă e o poliţie politică, un Gestapo, care şi-a depăşit de mult atribuţiile legale. (Vă invit să vizionaţi excelenta investigaţie Recorder. Într-o ţară nebananieră, în urma investigaţiei, serviciul ar trebui dacă nu desfiinţat, cel puţin reclădit din temelii.)

Cel mai longeviv şef al acestei DGPI (care a avut mai multe denumiri de-a lungul timpului) a fost un anume Virgil „Vulpea” Ardelean. Exact, tot din Sălaj! (În treacăt spus şi Virgil Măgureanu este originar tot dintr-un sat din Sălaj, care a trecut după ultima organizare administrarivă la judeţul Satu Mare). Că Bode este doar marioneta acestei încrengături pare evident, având în vedere capacităţile sale intelectuale dovedite. Că „marioneta” unei zone sulfuroase a ajuns să conducă PNL e treaba celor care încă se mai cred liberali. Uitaţi-vă la ei şi acum cât de „liberali” sunt, că unul nu scoate un scâncet la ditamai scandalul în care i-a îngropat Bode. Oare de cine le e frică, de Bode sau de DGPI?

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

proști în hinterland a spus: (ianuarie 13th, 2023 at 18:14 )

Așa cum frumusețea nu stă numai în tablou, ci și-n ochiul ce-l privește, la fel și cu puterea Securității: în bună parte rezidă în slăbiciunea noastră și-n optimismul nostru prostuț conform căruia lucrurile nu se pot chiar îndrepta spre rău. (Ba da!)
Cred că pentru cca 50% dintre români, Bode e un exemplu. Dacă procentajul de 50 nu e de fapt o sub-estimare …
În esență, Bode este un paravan al unor șmecheri și-un simptom al unei stări pe care ne facem că n-o vedem (optimismul nostru, iar!): puterea adevărată nu e la guvern, PNL nu mai există (sau dacă există, în niciun caz nu mai e liberal – și nici n-ar putea fi în vremurile noastre de drastică restrângere a libertăților!) etc…

Eu a spus: (ianuarie 13th, 2023 at 19:29 )

Sa nu uitam ca o mare parte din victimele accidentelor rutiere sunt datorita acestui individ.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația județeană a aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru noua parcare de la Județean

Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, un acord de colaborare cu primăria Timișoara pentru construirea unei parcări supraetajate în zona Spitalului Județean Timișoara. Acordul urmează unui circ mediatic, în care cele două părți implicate s-au împuns reciproc pe tema parcării, mai ales a locului unde aceasta trebuie ridicată. CJT a cerut un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru noua parcare de la Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz

Preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, continuă atacurile la adresa primarului Dominic Fritz, totodată preşedinte USR, de data aceasta pe marginea unui studiu privind numărul de turişti în Timişoara. Postare la care, precum idolul său Nicolae Robu, a şters cel puţin un comentariu. În trecut, Gaiţă a produs câteva atacuri şi la adresa lui Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiş, PNL tot cu PSD. După ce i s-a interzis să-l atace pe Alfred Simonis, preşedintele PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, pune tunurile doar pe Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ziua Timișoarei se va sărbători și prin trei zile cu… mult sport!

Sport Club Municipal  pune orașul în mișcare la Ziua Timișoarei. Bulevardul Nicolae Titulescu și Uszoda devin timp de trei zile cea mai mare zonă de sport urban din Timișoara. Traficul auto lasă loc competițiilor, demonstrațiilor sportive și activităților sportive dedicate întregii comunități. Timișorenii și vizitatorii sunt invitați să participe la activități sportive pentru toate vârstele,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Timișoarei se va sărbători și prin trei zile cu… mult sport!
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, un acord de colaborare cu primăria Timișoara pentru construirea unei parcări supraetajate în zona Spitalului Județean Timișoara. Acordul urmează unui circ mediatic, în care cele două părți implicate s-au împuns reciproc pe tema parcării, mai ales a locului unde aceasta trebuie ridicată. CJT a cerut un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru noua parcare de la Județean
Un număr de cinci oferte au fost depuse la licitația lansată de Primăria Timișoara pentru a doua componentă a complexului MultipleXity. Proiectul vizează reabilitarea clădirilor C3, C4 și C5 și reamenajarea curții fostului depou de tramvaie de pe bulevardul Take Ionescu, cu ajutorul fondurilor europene. Această parte a investiției vizează reabilitarea clădirilor adiacente halei principale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru componenta a doua a MultipleXity a atras cinci oferte
Plenul Consiliului Județean Timiș a fost dominat, miercuri, de o dezbatere asupra votării aprobării unei decizii judecătorești prin care instituția este obligată să vândă un teren din parcul industrial pe care îl administrează către o societate care funcționa acolo cu activitate în domeniul panificației. Instanța ar fi cerut chiar ca decizia să fie votată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul privind vânzarea unui teren din Parcul Industrial Timișoara, decisă printr-o hotărâre judecătorească, a fost respins de consilierii județeni
Consilierii județeni au aprobat, miercuri, documentația care stabilește varianta finală a parteneriatului în cadrul căruia se va ridica noul Institut Regional de Oncologie Timișoara. Prin această documentație a fost stabilită partea de finanțare pe care CJT o va acoperi în cadrul acordului, dar este confirmată și finanțarea unității medicale. Lucrările efective ar urma să înceapă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a aprobat partea de finanțare care o va suporta în cadrul Institutului de Oncologie. Lucrările, demarate în septembrie
Cu prilejul evenimentelor organizate în cadrul Zilei Timișoarei – Timișoara City Celebration, desfășurate în perioada 31 iulie – 3 august 2026, Societatea de Transport Public Timișoara adaptează programul de transport public pentru a facilita deplasarea participanților. Astfel, în fiecare dintre cele patru seri, vor fi introduse curse suplimentare după ora 00 pe următoarele linii: 1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Programul de circulație al mijloacelor de transport în comun va fi prelungit cu ocazia Zilei Timișoarei
În dimineaţa zilei de miercuri, 29 iulie, s-a stins din viaţă fostul primar al comunei Giarmata, Gavril Roşianu. Acesta a condus destinele comunei din apropierea Timişoarei timp de 12 ani. Anunţul decesului fostul primar a fost făcut de Primăria Giarmata. “Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea la cele veșnice a domnului Gavril Roșian, fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A murit fostul primar al comunei Giarmata, Gavril Roşianu
Comisarii Gărzii de Mediu Timiș au efectuat un control pe șantierul stadionului aflat în lucru pe Calea Buziașului, ca urmare a sesizărilor formulate de cetățeni și apărute în presa locală privind modul de gestionare a deșeurilor. Ca urmare a verificărilor efectuate în teren au fost constatate o serie de neconformități. Deșeurile provenite din activitatea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul stadionului LEGO a fost amendat cu 50.000 de lei pentru neregulile de pe șantier, în urma unui control al Gărzii de Mediu Timiș
Lista șantierelor ample din Timișoara sporește din această săptămână cu încă unul. Municipalitatea timișoreană a semnat contractul pentru execuția lucrărilor în zona Piața Mocioni – Kuttel. Investiția municipalității prevede transformarea a peste 26.000 de metri pătrați într-un spațiu urban modern și mai verde, cu zone pietonale extinse, piste pentru biciclete, transport public prioritar și o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot începe lucrările de regenerare urbană a Pieței Mocioni. A fost semnat contractul de execuție
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.