Alin Nica reacționează după acuzațiile ANI: ”Sunt o grămadă de persoane, vor să sesizeze anumite aspecte care li se par nelegale”

Acuzat de conflict de interese, de folosirea unei funcții pentru favorizarea unei persoane, respectiv de fals în declarații de pe vremea când era primar al comunei Dudeștii Noi,  Alin Nica, şeful Consiliului Județean Timiș, reacționează pe tema acuzațiilor aduse de ANI.

Alin Nica afirmă că a dat explicaţii la ANI pentru acuzele care i se aduc.

”Nu e nimic neobișnuit față de prin ceea ce am trecut cât am fost primar, sunt o grămadă de persoane, vor să sesizeze anumite aspecte care li se par nelegale și în acest caz totul a pornit de la o sesizare a unui cetățean care a crezut că ceea ce am făcut ca primar nu este legal. ANI, așa cum ați văzut, și-a declinat competența fiindcă sunt sesizate aspecte ce țin de natură penală și a sesizat practic Parchetul de pe lângă ICCJ cu privire la anumite aspecte ce ar putea să nască suspiciuni de nelegalitate. Eu am fost chemat la ANI și am dat explicații cu privire la toate lucrurile semnalate. În principal este vorba despre niște HCL pe care le-am inițiat cu privire la construirea unei noi biserici în Dudeștii Noi și eu fiind și membru în Consiliul Parohial, ANI a considerat că ar putea fi suspiciuni de favorizare a unei persoane”, a spus Alin Nica.

El spune că problema de care vorbește fusese deja rezolvată.

”Am crezut că am clarificat aceste aspecte, nu e niciun aspect de natură penală în a da bani de la primărie către o biserica, este legea privind cultele în care este permis că autoritățile locale să sprijine construirea de lăcășe de cult. Faptul că eu am fost membru în consiliul parohial până pe la mijlocul lui 2020 nu impietează sub niciun fel capacității mele de a fi obiectiv pentru că eu am sprijinit, în calitatea de primar, toate bisericile de pe rază administrativ-teritorială a comunei Dudeștii Noi, indiferent de confesiune”, a mai declarat Nica.

El mai este acuzat și că ar fi obținut fonduri de la o entitate cu care primăria ar fi avut contracte.

”Un alt aspect semnalat a fost acela al existenței unui contract de prestări servicii, în calitatea mea de lector cu o firmă cu care anterior primăria a avut mai multe contracte de prestări de servicii pentru cursuri de formare profesională pentru angajații primăriei sau de participare a reprezentanților comunei la lucrările Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, firma această organizând aceste servicii, iar reprezentanții comunelor care participau la aceste adunări trebuiau să achiziționeze aceste servicii. Cu această firma, eu fiind în comisia care a elaborat codul administrativ, am fost solicitat să țin două sau trei cursuri, eu să fiu lector, să explic care sunt noile modificări. Evident că am fost remunerat pentru cursuri, cred că a fost vorba de vreo 6.000 de lei. Dar încă o dată, conform legii 161 din 2003 privind integritatea în funcțiile publice, activitățile cu caracter didactic și formare profesională sunt permise. Aceste lucruri au fost preluate și în codul administrative adoptat în 2019. De aceea, nu văd care ar fi conflictul de interese sau vreo fapta de natură penală. Mai mult decât atât, eu mi-am delegat calitatea de ordonator principal de credite către administratorul public încă din 2013 și nu am semnat nici măcar un contract cu această firmă sau vreun act legat de această firma, nici înainte și legea spune clar că nu ai voie după ce ai tu un angajament sau un contract față de o terță persoană să închei la primărie un astfel de contract, iar la noi lucrurile au fost exact invers”, conform lui Nica.

El vorbește și despre contractele de arendă.

”O ultima speță era cu un contract de arendă pe care eu l-am semnat în urmă desfășurării unei proceduri de licitație la primărie și cu persoană respectivă am avut înainte un contract de arendă pe care îl reziliasem cu câteva săptămâni înainte de licitația propriu-zisă fiindcă terenul era în aria persoanei respective, o arie mai largă pe care o lucra. Nici aici nu e vreun conflict de interese”, a continuat Nica.

Despre existența unui fals în acte, șeful CJ Timiș spune că de fapt a fost o greșeală de redactare a unui document, referitor la calitatea de membru în Consiliul Parohial al Bisericii Ortodoxe din Dudeștii Noi. Prolema a apărut la prelucrarea declarațiilor de interese, prin preluarea datelor din precedenta.

”Aici a fost o simplă eroare de copy/paște. În fiecare an copiez din declarația de interese a anului precedent”, a încheiat liderul CJ Timiş.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

KJ a spus: (ianuarie 25th, 2023 at 12:50 )

Ține-ți prietenii aproape și primarii rebeli și mai aproape! Pentru că au conexiuni cu cine i-a promovat și i-a trimis să fuzioneze cu PNL!

cet a spus: (ianuarie 25th, 2023 at 13:28 )

Halucinant, spune hotul galben Ca in calitate de „primar ortodox” etc etc. Unde scrie in Constitutie de PRIMARI ortodocsi”???
Iar acuzatiile sunt de fapt pentru diverse furaciuni!

dani a spus: (ianuarie 25th, 2023 at 17:03 )

din pacate pt. tine si la cei de la ani li se pare ca sunt chestiuni nelegale…nu doar la “unele persoane”

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie

Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor
Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul unde se va ridica ultima componentă a ceea ce va fi noul nod de legătură rutier din zona Solventul, podul nou peste Bega. Asocierea de constructori a început amenajarea șantierului pentru Podul Solventul, în zona Splaiului Sofocle. În această lună vor începe primele lucrări, respectiv relocarea stâlpilor pentru utilități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega
Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
Constructorul care reabilitează Podul Muncii pare să fi reușit să recupereze întârzierile existente în proiect și a început montarea tablierului metalic, deocamdată doar componentele dinspre partea cu Gara Mare. Elementele care compun noua structură, ce va face legătura între cele două maluri și va susține carosabilul, trotuarele și pista pentru biciclete, au fost realizate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început montarea primei părți a tablierului la Podul Muncii/FOTO
Timișoara are o nouă stea în sportul nautic. La doar 13 ani, Maria Burfă, elevă în clasa a VII-a C la Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara, a reușit o performanță frumosă la Cupa României la Juniori de kaiac-canoe. Deși a concurat împotriva unor sportive mult mai experimentate, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate
În perioada 9-11 octombrie 2026, 50 de artizani și producători locali, zeci de profesori și elevi, artiști și scriitori, antreprenori, activiști de mediu, cercetători și numeroși membri ai comunității locale vor fi prezenți la cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, festival de hrană și cultură sustenabilă. Organizat de Asociația CRIES –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Consiliul Județean Timiș cere părerea cetățenilor pe două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea se referă la Ghidul privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2027, iar cel de al doilea Ghidul privind finanțarea din fonduri publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.