Dezamăgirea, doctrină de AUR

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Am văzut o poză frumoasă cu mai mulți domni, căci doamne nu le putem zice. În ordinea numerelor de pe tricouri, e vorba de George Simion, președintele partidului AUR, Marian Cucșa, președintele unui partid numit „Republican”, partener politic care a francizat brandul AUR în Timiș, Marius Craina, liderul organizației Timișoara a acestui partid, Marcel Mihoc, șef al filialei Timiș „republicane” și alți domni, microfoane ale ziariștilor, din ilustrată lipsește motivat Lorin Fortuna, fie-i țărâna ușoară!, dar și deputatul Ciprian Titi Stoica, încă cu statut incert în partid. Văzând acest grup de oameni mi-am răspuns la câteva întrebări despre viitorul electoral al AUR în Timiș, însă aceste lămuriri ar trebui să vină pentru unii și cu o adâncă mâhnire.

Lămurirea e că dl. Marius Craina are șanse mari să devină candidatul de sub sigla AUR pentru Primăria Timișoara, iar dl. Mihoc poate dă o tură la consiliul județean nu să-l câștige, dar măcar să intre cu câțiva consilieri pe listă, iar despre dl. Cucșa ce să zicem?… doar de bine, salutări acasă, sănătate, că bună idee a avut să se lipească unde trebuie. Dacă astea sunt lămuririle, mâhnirile sunt altele. E un fel de a zice „mâhnire”, căci pentru a fi mâhnit trebuie să pui și pasiune pentru acest partid. Cu siguranță sunt mulți timișeni care ar putea încerca acest sentiment în legătură cu ce se întâmplă sub emblema AUR.

Dacă aș fi patriot adevărat, cu cămeșă de ie și căciulă de astrahan pe cap, aș mânca numai roșii din „programul tomata”, aș umbla cu coarnele de ren și tricolorul tot anul pe mașină, aș detesta ideea de uniune europeană, dar aș cere cât mai grabnic autostrăzi și pachete de bani din fonduri de la Bruxelles, m-aș da unionist cu Republica Moldova, dar aș mai trage o fugă la ambasada Rusiei, conform protocolului, dacă așa aș fi, nu patriot din ăsta de cacao ca mine, care-și plătește taxele, impozitele, care nu scuipă pe jos în Germania să-și facă țara de râs, atunci sigur aș fi mâhnit pentru ce se întâmplă în clanul patrioților adevărați din județul Timiș și capitala Timișoara.

Să fiu patriot din ăsta sigur că m-ar deranja că AUR nu vine cu oameni noi, ca mine, de la firul ierbii, supărați pe viață, pe statul paralel, pe partidele mainstream, pe ong-uri, pe Soroș și Gates. Ziceam doar așa… firește că nu „ca mine”, căci AUR e o pălărie prea mare, prea moale și prea maro pentru un alegător care se cunoaște a fi unul sănătos civic. Dar măcar așa ca George Simion la nivel național, așa cum e el politician de peluză, mai cu bagabonțeală, dar nu târnosit prin mai multe partide, tocmai acele partide despre care cei din AUR ar spune acum că sunt de rahat. Domnii Craina, Mihoc și Cucșa numai ei știu prin câte partide au fost, iar eu nici atât nu mă pricep să le amintesc asta, dar sigur au fost prin PSD, Pro România și ALDE, o minunăție!

Adică acele partide, doamnelor și domnilor, patrioți și patriote, despre care omul de rând al AUR nici nu vrea să mai audă. Asta ce învățătură de minte trebuie să atragă? Că la un examen de coprocultură politică, acest partid tot din aceleași maglavais e făcut. Că atunci când se dă adunarea la masa plină de bucate a patrioților, aceiași fripturiști se vor aduna, nu veți vedea figuri noi, ca „stegarul dac” sau alte personaje de benzi desenate apărând ca din codrii să preia partea de strategie, de ideologie, de execuție… Căci ori nu se găsesc oameni onești dispuși să se bage într-o așa troacă (și atunci să zică mersi că apar alde Mihoc, Craina sau Cucșa), ori partidul arde etapele pentru a ajunge cât mai repede și cât mai sus.

Iar ajuns acolo sus să facă exact ce fac celelalte partide, căci țara trebuie să funcționeze și nu e timp de experimente și alte jocuri de glezne. Dar asta chiar n-are nicio legătură cu patriotismul, cu suveranismul, cu producția națională de tomate și alte vrăjeli aducătoare de voturi.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

E-adevărat, dar prostia (muuultă!) și deznădejdea le vor aduce multe oi la strungă. Vor fi județe (nu Timișul) în care HAUR va obține 40-50%. Noi stăm în fața ecranelor și cogităm deștept din taste, iar ei merg și adună voturi cu caravana medicală! Iar Drulă trimite șarade în neantul webosferei (partidul niciodată liberal etc. etc. etc.). Și iar vom fi supărați pe realitate după anul de răspântii iluzorii 2024!

Jack a spus: (august 6th, 2023 at 17:57 )

Psd=Pnl=mafia. Usr au promovat ateismul si homosexualii. Voi vota Aur desi stiu ca nu vor muta muntii.

@munții voștri doar tunele dacice poartă a spus: (august 7th, 2023 at 00:00 )

Așa mai vii de-acasă – ai mai lăsat din preț, că prea măcănea! Te anunț două lucruri:
– vei avea surpriza să descoperi pe listele AUR niște mafioți din PNL și PSD (unii care sunt ÎNCĂ în PNL sau PSD!). Prin județele din Moldova și Ardealul profund, pe listele AUR la locale vor ajunge cu siguranță și atei LGBT din USR.
– misiunea AUR nu estea aceea de a muta munții din loc, ci de a ne ține pe loc! Babașa Putin apreciază asta.

Când un partid care-ar trebui să aibă majoritatea în Timișoara merge le primărie pe mâna unui moș care se laudă pe FB că a scris 6 cărți în 3 ani (între care și una de specialitate despre bazele arhitecturii calculatoarelor, de parcă era rezident în Silicon Valley acum 40 de ani!) și că a semnat proiecte mărețe, cum ar fi reabilitarea termică a unor școli generale (!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!), nu prea mai e nimic de spus. Din acest moment, AUR ar trebui să-i dea afară pe Cucșa și Craina și să desemneze candidat un câine cu ceva apariții pe Tik-Tok pentru a fi siguri de cel puțin locul 2 la primar și 40% din consiliul local.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

UDMR, serviciu pentru PSD. Ministrul Cseke Atilla a blocat pentru trei luni schimbarea şefului ISC Timiş, Ioan Cornel Furdui

Printr-o adresă pe numele Adinei Szitar, şefa Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, a anunţat că a prelungit cu trei luni mandatele a patru şefi de inspectorate judeţene, printre care şi cel din Timiş. Şef al Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş este Ioan Cornel Furdui, propus de PSD. Odată cu numirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR, serviciu pentru PSD. Ministrul Cseke Atilla a blocat pentru trei luni schimbarea şefului ISC Timiş, Ioan Cornel Furdui
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița are nevoie de puncte contra ultimei clasate

În etapa a 4-a a play-out-ului Ligii 2, CSC Dumbrăvița va juca, în deplasare, cu CS Tunari. Partida e programată sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul „Central Arsenal Tunari”. E a doua întâlnire directă din acest sezon, după cea disputată în 7 martie, la Buftea. Atunci, în penultima etapă a sezonului regular, a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița are nevoie de puncte contra ultimei clasate
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș a semnat un Protocol de Cooperare pentru consolidarea conformității în mediul de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Asociația pentru Conformitate și Dezvoltare (ACD) au semnat un Protocol de Cooperare având ca obiect dezvoltarea și promovarea standardelor profesionale în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului (AML/CFT). Parteneriatul vizează organizarea de programe de informare și formare profesională pentru mediul de afaceri, promovarea bunelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a semnat un Protocol de Cooperare pentru consolidarea conformității în mediul de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș, în colaborare cu Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Politehnica Timișoara, prezintă expoziția „Urbanistica – o istorie a viitorului”, deschisă în Galeria L. Expoziția reunește proiecte și lucrări de diplomă realizate în ultimii 15 ani de studenții unității tematice de urbanism (anii IV, V...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Urbanistica – o istorie a viitorului”. Noua expoziție de la Muzeul Național de Artă Timișoara
Sâmbătă, 18 aprilie, începând cu ora 16:20, la locația Scârț. Loc Lejer, de pe Strada Arhitect Laszlo Szekely 1, va avea loc un eveniment informativ și educațional cu privire la planta de canabis și beneficiul acesteia în trei domenii cheie: industrial, medical și recreativ. Evenimentul se înscrie în cadrul unei campanii mai largi organizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campanie pentru legalizarea canabisului, la Timişoara
Elevii Colegiului Național Bănățean au participat cu succes la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar – Fotbal Cupa Tymbark (școală primară), unde au obținut locul I, calificându-se la faza zonală. Talentul, spiritul de echipă și determinarea, au fost principalele atribute ai puștilor de la CNB, care de obicei se remarcă la capitolul învățământ,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copiii de la Colegiul Bănățean merg la faza zonală a Cupei Tymbark
Nu doar bugetul produce deficitul. Îl produce statul însuși –  cu o încăpățânare costisitoare – atunci când își finanțează, an după an, propria incompetență. Gaura neagră ignorată Când se discută despre deficit, toți arată cu degetul spre pensii și salarii. Mult mai puțini sunt dispuși să privească spre una dintre cele mai vechi și costisitoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deficitul României trece și prin companiile din transporturi
Printr-o adresă pe numele Adinei Szitar, şefa Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, a anunţat că a prelungit cu trei luni mandatele a patru şefi de inspectorate judeţene, printre care şi cel din Timiş. Şef al Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş este Ioan Cornel Furdui, propus de PSD. Odată cu numirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR, serviciu pentru PSD. Ministrul Cseke Atilla a blocat pentru trei luni schimbarea şefului ISC Timiş, Ioan Cornel Furdui
Potrivit unui sondaj al Agenției de Rating Politic, la comanda Digi24, George Simion se situează pe primul loc în topul preferinţelor românilor pentru funcţia de prim-ministru. Liderul AUR este secondat de actualul premier Ilie Bolojan, în timp ce Sorin Grindeanu, cel care a provocat criza politică, are un scor jenant, sub 5%  Întrebați „Cine ați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sondaj: George Simion conduce topul preferinţelor pentru funcţia de premier, Sorin Grindeanu scor umilitor
Electroruga de Buzad continuă construcția uneia dintre cele mai autentice experiențe de festival din zona de vest a României și anunță oficial valul 3 de artiști. Șuie Paparude, Dimitri’s Bats, Doctorul Sinteză x Trompetre și Melak completează lineup-ul festivalului. Seria de artiști se îmbogățește cu nume esențiale pentru scena electronică și alternative, într-o ediție care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Electroruga de la Buzad anunță în episodul trei cine mai vine în 2026 să cânte
Cancerul bronhopulmonar continuă să reprezinte una dintre cele mai agresive forme de boală oncologică. Diagnosticarea rapidă, stadializarea precisă și alegerea tratamentului depind de o abordare integrată, în care medicul pneumolog, radiologul, chirurgul, anatomopatologul, oncologul și radioterapeutul lucrează împreună. Cu cât boala este descoperită mai devreme, cu atât șansele pacienților sunt mai mari. Ediția a XV-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oncologia pulmonară, tema principală a dezbaterilor la Zilele OncoHelp. Ediție aniversară a celui mai important eveniment medical oncologic
Miercuri, 15 aprilie, la Primăria Ghiroda a avut loc ședința de consultare a populației privind construcția de blocuri din cartierul Slavik. Primarul comunei, Ionuţ Stănuşoiu, a afirmat că este alături de cetățeni, menţionând clar că nu doreşte blocuri între case. El a menționat că Avizul de Oportunitate nu a fost emis de Primărie, ci de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandal imens la Ghiroda, după ce Consiliul Judeţean a emis un aviz de oportunitate pentru construirea unor blocuri printre case
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.